marți, 6 decembrie 2011

 Secretarul de stat Vasile Ozunu: “Se va iniţia procesul de achiziţionare a unui avion multirol”

Scris de D.S.S.

Bugetul pe 2012 al Ministerului Apărării Naţionale a primit aviz pozitiv din partea senatorilor şi deputaţilor din cadrul comisiilor de specialitate.  Mihail Vasile Ozunu, secretarul de Stat, care l-a reprezentat în faţa senatorilor şi deputaţilor pe ministrul Gabriel Oprea, care este plecat într-o delegaţie oficială în China, le-a spus deputaţilor şi senatorilor din comisiile de apărare că bugetul Ministerului Apărării ar trebui să fie de 2,38% din PIB, conform angajamentelor luate de România în momentul în care am aderat la NATO.
Comisiile parlamentare de apărare au aprobat, luni, fără amendamente, bugetul propus pentru Ministerul Apărării Nationale, acesta fiind de 7,57 miliarde de lei, sumă care va permite iniţierea procesului de achiziţie a unui avion multirol şi a altor două avioane de tip Spartan.
Bugetul pentru anul 2012 este unul mai mare decât cel de anul trecut cu aproximativ 60 de milioane de euro”, a spus secretarul de stat în MApN Vasile Ozunu.
“MApN, pentru anul 2012, a fundamentat şi transmis MFP un necesar de 14,25 miliarde lei, reprezentând 2,38% din PIB, aşa cum România s-a angajat la intrarea în NATO. Din păcate, economia nu a permis decât alocarea unui procent de 1,31% din PIB pentru MApN, ceea ce reprezintă totuşi un plus de 60 de milioane de euro. Acest buget va permite îndeplinirea principalelor obiective pe care armata le are
“, a explicat Ozunu.
El a spus că bugetul MApN este de 7,57 miliarde de lei, respectiv 1,78 miliarde de euro, iar din această sumă 67,8% vor reprezenta cheltuielile de personal.
Va continua modernizarea armatei, astfel încât aceasta să devină modernă, flexibilă, sustenabilă, în măsură să execute misiuni“, a spus Ozunu. El a precizat că MApN are planuri pentru noi achiziţii. “Se va iniţia procesul de achiziţionare a unui avion multirol care să satisfacă cerinţele MApN şi se vor continua procesele de înzestrare. Se vor achiziţiona încă două avioane Spartan chiar în acest an. Până la sfârşitul anului vor fi achiziţionate“, a spus Ozunu.


Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/secretarul-de-stat-vasile-ozunu-se-va-initia-procesul-de-achizitionare-a-unui-avion-multirol-63689.html