miercuri, 7 decembrie 2011


Badea: Trebuie să fii nebun să îl asculţi pe Băsescu. El doar a vândut nişte blugi de pe vapor

Mircea Badea a comentat în ediţia de miercuri seară a emisiunii "În gura presei" despre discursul susţinut de preşedintele României, Traian Băsescu, în aceeaşi seară, pe tema soluţiilor la ieşirea din criză a statelor din zona euro.
„Ăsta era subiectul?! Mie nu mi-a venit să cred! Şi mă gândeam cât de nebun trebuie să fiu totuşi să mă uit la opiniile lui Băsescu despre cum trebuie rezolvată criza din Europa. Cam cât de dement ar trebui să fiu chiar să mă intereseze ce zice Băsescu despre chestia asta?!", s-a întrebat retoric realizatorul „În gura presei".
Badea a menţionat că şeful statului a dat-o-n bară total cu criza sau cu orice fel de criză. „O luăm statistic. Vedem că toate afirmaţiile lui, toate aprecierile lui, toate prognozele lui, toate convingerile lui de natură economică au fost infirmate rând pe rând. După care, cu acelaşi aplomb şi cu aceeaşi siguranţă pe sine, foarte încrezător în sistemul oricum oamenii sunt proşti şi nu ţine nimeni minte, a venit şi a susţinut fără nici o problemă contrariul", a explicat realizatorul TV.
Badea a mai spus că nu are nici un motiv să se uite în gura lui Băsescu când vine vorba de subiecte de discuţie economice pentru că nu are nici o competenţă în acest domeniu „în afară de faptul că a vândut nişte blugi de pe vapor."
Fiind profund convins că Traian Băsescu nu a înţeles adevăratul sens al cuvântului "preşedinte", Badea e de părere că al nostru şef de stat se crede "un gigel de la el de acasă, dar mai şmecher".


Dan Zavaleanu



Sursa:
http://www.cotidianul.ro/badea-trebuie-sa-fii-nebun-sa-il-asculti-pe-basescu-el-doar-a-vandut-niste-blugi-de-pe-vapor-166334/