Liderul PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, a dat publicităţii un set de documente "legate de corupţia instituţionalizată din PDL", care conţin sumele care ar fi fost pretinse de conducerea PDL Satu Mare de la directorii de instituţii deconcentrate, directorii de şcoli şi de grădiniţe pentru a fi numiţi în funcţie în cursul anului 2009. Senatorul Valer Marian a făcut publice documentele ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că le-a primit joi seara dinspre PDL şi că are informaţii că acestea au fost trimise şi unor instituţii ale statului cu atribuţii anticorupţie, precum Parchet, DNA şi DGA. Potrivit documentelor, directorii de instituţii deconcentrate ar fi dat PDL-ului sume cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei pentru a fi numiţi în funcţii în 2009.
Documetul cuprinde numele a 40 de directori sau directori adjuncţi de instituţii deconcentrate şi sumele pe care aceştia le-ar fi donat, respectiv 15 directori de licee, şcoli generale şi grădiniţe şi 13 directori adjuncţi ai unor instituţii de învăţământ, unele din mediul rural. De asemenea, pe listă apar şi foşti şi actuali consilieri judeţeni, respectiv consilieri municipali ai PDL cu "donaţiile" aferente.
Vezi aici lista completă a donaţiilor, cu plăţile reeşalonările, aşa cum a fost redactată de PDL
Valer Marian dă de lucru SRI şi altor servicii
Senatorul Valer Marian a declarat la începutul conferinţei de presă că, sub acoperirea luptei anticorupţie, SRI şi alte instituţii investighează activitatea unor lideri social-democraţi, în loc să se ocupe de "corupţia instituţionalizată din PDL". "În ultima perioadă, liderii judeţeni ai PDL şi în primul rând prefectul judeţului, Radu Giurcă, care provine din acest partid, au solicitat investigarea unor colegi de partid, făcând sesizări la anumite instituţii ale statului, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Am informaţii că prefectul judeţului a sesizat inclusiv Direcţia Judeţeană a SRI referitor la doi dintre membri de bază ai PSD Satu Mare, respectiv referitor la cei doi candidaţi principali ai noştri pentru Primăria municipiului Satu Mare şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare. Ca să fiu şi mai exact, e vorba de doctorul Dorel Coica şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor. Din păcate, sub acoperirea luptei anti-corupţie, Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii dau curs unor asemenea solicitări venite din partea factorilor politici şi administrativi judeţeni. Ca să le dăm de lucru mai serios, vă prezint astăzi nişte documente", a declarat senatorul Valer Marian.
Directorii de deconcentrate au dat între 10.000 şi 50.000 lei
Acesta a precizat că din documente rezultă sumele de bani pe care au trebuit să le achite la Organizaţia Judeţeană a PDL toţi directorii plini sau adjuncţi de instituţii deconcentrate şi directorii de şcoli, inclusiv directorii de grădiniţe. Senatorul Marian a precizat că a primit documentul joi, după conferinţa judeţeană a PSD, dinspre PDL, precizând că are informaţii că acesta a ajuns şi la ziarele locale şi la alte media, dar şi la instituţii ale statului cu atribuţii anticorupţie, mai exact la Parchet, DNA şi DGA. "Sunt documente redactate la PDL, şi organele de anchetă o să le poată depista printr-o simplă percheziţie informatică, în care sunt trecute numele şi prenumele directorilor de instituţii deconcentrate, sumele la care sunt obligaţi. La directori sunt între 10.000 şi 50.000 lei, sume pe care a trebuit să le plătească fiecare director de deconcentrate în 2009, când au fost numiţi şi când era nevoie de bani pentru campania electorală prezidenţială. Aici e condiţionarea, îmi dai banii ăştia ca să te numesc. Aici intervine penalul", a spus Valer Marian, făcând apel la organele de anchetă "la DNA în mod deosebit, dar şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Direcţia Generală Anticorupţie Satu Mare să facă urgent verificări sub aspectul infracţiunilor de corupţie". Senatorul PSD a declarat că va trimite azi oficial documentele la aceste instituţii "dacă le-au pierdut sau nu le-au dat atenţia cuvenită".
Taxă de 5.000 inclusiv pentru directorii de grădiniţe
Liderul social-democraţilor sătmăreni consideră că PDL-iştii au procedat "bibilic", asta apropo de mintea de bibilică. "Pe lângă că au întocmit aceste documente cu sumele, au făcut şi un act de reeşalonare, pentru că unii nu şi-au plătit la timp. Au ajuns până acolo încât să solicite chiar şi directorilor de şcoli şi de grădiniţe să achite 5.000 taxă de numire. Ei folosesc termenul donaţie, dar în realitate aceasta este o sumă pretinsă pentru a fi numit sau menţinut într-o funcţie. Şi aici intervine aspectul de corupţie. Deci 50 de milioane de lei (vechi, n.red.) au trebuit să plătească şi directorii de şcoli şi de grădiniţe. Este ceva fără precedent. Au fost şi în guvernările PSD nereguli sesizate, a fost acea guvernare mai criticată, patrulaterul roşu, în timpul premierului Văcăroiu, dar niciodată, vă asigur, nu s-au cerut bani pentru numirea în funcţie la instituţii deconcentrate sau nu s-a mers până acolo să pretindă şi pentru numirea la o grădiniţă sau la o şcoală generală. La fel, nu am auzit ca în alte judeţe să fi procedat atât de prosteşte, să facă şi acte scrise", a mai spus Valer Marian.
Cine a cerut "taxa de numire"
Acesta solicită DNA, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare să facă urgent verificări sub aspectul infracţiunilor de corupţie asupra persoanelor care au solicitat aceşti bani, adăugând că în material se face referire la aceste persoane. "Nu vreau să le nominalizez aici, bineînţeles, sunt persoanele care au condus atunci Organizaţia Judeţeană a Partidului Democrat Liberal, şi funcţiile cheie cred că le ştiţi, sunt cele de preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar general", a precizat şeful PSD.
Trei cazuri confirmă "corupţia instituţionalizată din PDL"
Valer Marian consideră verosmile documentele având în vedere că în acest an au existat trei cazuri concrete la Satu Mare care confirmă "corupţia instituţionalizată din PDL". "De ce consider verosimile aceste documente: pentru că în acest an am avut numai puţin de trei cazuri concrete la Satu Mare care confirmă corupţia instituţionalizată din PDL. Am putea spune că sub acest aspect suntem printre primele judeţe în România, cu trei cazuri. Este vorba, în primul rând, de cazul mitei de la Vama Halmeu, unde dumneavoastră şi opinia publică ştiu că mita a ajuns la vârfuri ale PDL de la Bucureşti. Dar să ştiţi că în dosare există probe, inclusiv înregistrări, că au cerut bani şi lideri judeţeni ai PDL, care au fost şi ei cercetaţi, dar s-a disjuns urmărirea penală faţă de ei, cum s-a disjuns şi faţă de acel Eugeniu Petrescu de la Bucureşti şi faţă de directorul Autorităţii Naţionale a Vămilor. A urmat cazul cu directorul ARR, Nicolae Jurj, arestat pentru luare de mită, pentru că a pretins sume cuprinse între 2.000-5.000 de lei de la agenţii economici controlaţi. Trebuie să se ştie că şi acestui Nicolae Jurj i s-a cerut de către şefi locali, legaţi de PDL, suma de 60.000 de lei, respectiv 600 de milioane de lei vechi, pentru a fi numit director regional la ARR Cluj. Şi cum putea să procure omul această sumă decât cerând câte 2.000-3.000 de la agenţii economici din Satu Mare. Al treilea caz a fost al şefei Inspectoratului Judeţean Şcolar, Mariana Popa, care, la fel, a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie, pentru că a pretins un procent de 3% de la patronul unei firme care avea contracte de valoare însemnată cu Inspectoratul Şcolar. Şi în acest dosar s-au disjuns cercetările faţă de anumiţi lideri locali ai PDL. Poate ne spune domnul prefect, dacă este atât de animat de lupta anticorupţie, şi cine a avut afaceri cu termopane cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cine a avut afaceri cu medicamente cu Spitalul Judeţean şi cu cabinetele şcolare din liceele şi şcolile generale din Satu Mare", a afirmat retoric liderul PSD.
Instituţiile statului să ancheteze corupţia instituţionalizată a actualei puteri
Valer Marian a arătat că a ţinut să aducă la cunoştinţa presei şi a opiniei publice aceste documente "pornind de la această angrenare a liderilor judeţeni ai PDL şi a prefectului judeţului în lupta anticorupţiei, dar numai împotriva PSD, care e în opoziţie". "Mi se pare normal ca, în primul rând, instituţiile statului să ancheteze corupţia instituţionalizată a actualei puteri. Este deranjant că aceste porniri anti-PSD au fost declanşate de desemnarea candidaţilor noştri. În toate sondajele de opinie aceştia s-au plasat pe primul loc sau cu mult înaintea candidaţilor PDL. Inclusiv în propriul lor sondaj, care l-au făcut ulterior pe 4.000 de subiecţi, deci număr dublu faţă de sondajele PNL şi PSD, candidaţii noştri, Dorel Coica şi Mircea Govor, i-au depăşit pe candidaţii lor, Radu Giurcă şi Radu Bud. Radu Giurcă fiind candidat pentru Consiliul Judeţean, iar Radu Bud, fostul prefect liberal, candidat pentru Primăria municipiului Satu Mare", a conchis senatorul Marian.
Atenţionare pentru prefect
Pe de altă parte, senatorul Valer Marian l-a atenţionat pe "domnul prefect şi pe liderii judeţeni ai PDL" să nu mai facă afirmaţii calomnioase la adresa persoanei sale. "Ştiu că într-o discuţie au afirmat că mă au la mână şi pe mine şi pe preşedintele PNL, Ovidiu Silaghi, pentru că am avea copii din flori. Nu ştiu ce are Ovidiu Silaghi. Eu am o singură fetiţă, o cheamă Marian Dariana Valentina, deci purtându-mi numele nu poate în niciun caz copil din flori, aşa ca să se mai uite prin dicţionare. A mers până acolo încât a dispus verificări la Serviciul de Evidenţa Pesoanei, apelând la adjuncta acestei instituţii", a explicat Valer Marian.
Miting în faţa sediului SRI, cel târziu la Bobotează
Întrebat despre mitingul pe care a anunţat că îl va organiza în faţa sediului SRI, Valer Marian a precizat că l-a înştiinţat vineri pe primarului municipiului Satu Mare că va organiza mitingul şi că îi va înainta o cerere de aprobare. "Mi-a spus că în faţa SRI nu se poate aproba fiindcă e obicetiv militar, deci o să căutăm pe strada alăturată, între Catedrala cu Lanţuri şi în faţă la fostul Cinema Victoria. Măsurat, este şi acolo spaţiu suficient. Am măsurat spaţiul şi de pe strada Prutului, atât în lungime cât şi în lăţime, pentru a calcula câţi oameni pot să intre, întrucât vrem să facem un miting la care să vină câteva mii de oameni. Deja am discutat cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai Ligii Luptătorilor din Decembrie 1989, ai unor organizaţii de tineret, studenţi, elevi şi chiar şi cu celelate partide din opoziţie. Şi am înţeles că şi UDMR ar putea să participe la acest miting împotriva poliţiei politice, care a atins cote neatinse după 1989″, a afirmat liderul PSD. În ceea ce priveşte data mitingului, aceasta nu a fost încă fixată. "O problemă este data, pentru că, după cum aţi aflat şi mi s-a şi comunicat programul la Parlament, chiar joi, în 22 decembrie, este planificată moţiunea de cenzură a USL şi de la un asemenea eveniment nu poţi să lipseşti, deci nu ai voie. Categoric, aş fi ţinut să organizez în 22, aşa cum am spus şi atunci, cred că le-ar fi stârnit puţin memoria 22 Decembrie 1989, când antecesorii lor din acea clădire au avut anumite sudori şi anumiţi fiori mai reci, să spun aşa. Dar dacă nu o să reuşim să îi colindăm, sper să le putem ura între Crăciun şi Anul Nou sau, în cel mai rău caz, să îi botezăm în jurul Bobotezei", a aproximat senatorul Marian.
Acesta a mai spus că a decis ca împotriva celor şapte lucrători SRI, trei şefi şi patru cu funcţii de execuţie, să exercite şi "alte metode de influenţare pozitivă, ca să folosesc termenii lor", respectiv să le picheteze locuinţele şi să le monitorizeze familiile, soţiile, copii, mamele, "ca să vadă şi ei cum e". "Nu avem capacitatea să le interceptăm telefoanele, email-urile, dar o să recurgem la aceste metode care sunt de resortul democraţiei, pichetarea şi monitorizarea", a avertizat liderul social-democrat.
Filat inclusiv cu elicopterul
Valer Marian a mai arătat că vineri i-a parvenit conţinutul unui raport de filaj efectuat asupra sa duminica trecută. "Vă spuneam că de câteva săptămâni merg împreună cu doctorul Coica în biserici din municipiul Satu Mare, ca să discutăm cu oamenii, să stăm în mijlocul lor, să dicutăm cu preoţii, să le cunoaştem problemele, să îi mai ajutăm în limita posibilităţilor. Duminica trecută am fost la Catedrala Adormirea Maicii Domnului şi în raport se scrie că am ajuns la ora 11, şi aşa a fost. Am plecat la ora 12.30, când am venit cu doctorul Coica la sediul PSD, întrucât la unsprezece fără cinci îi lăsasem doamnei secretare, care vă poate confirma, o adresă pentru Bucureşti ca s-o semnez. Aici am stat până la unu şi şapte, nu am cronometrat ca şi ei, am coborât şi atunci i-am văzut şi i-am atras într-o capcană la Piaţa de vechituri. Am identificat maşina, persoana încă nu, era un Audi argintiu cu număr de Bucureşti, dar verificând la Bucureşti numărul de înmatriculare, rezulta că sub acest număr este înmatriculată o Dacia 1300, deci este clar că era o maşină de filaj a unui serviciu secret. Pe această cale îi atenţionez pe lucrătorii acestor servicii secrete, care se dedau la astfel de acte politice, că beneficiind de legitima apărare, după atâta tracasare, data viitoare o să îi capturez pe filori şi o să îi pedepsesc", a dezvăluit senatorul PSD. Acesta a vorbit şi despre pedeapsa la care s-a gândit pentru cei care îl filează: "Va fi o pedeapsă în piaţa publică. Şi vă spun exact: vreau să îi atârn de copaci, aici, în Piaţa Libertăţii, cu capul în jos şi să le pun nişte lăutari să le cânte o zi şi o noapte la ureche. Asta va fi toată pedeapsa, dar vreau să ştie că nu mai e de joacă şi că nu mă sperie, cel puţin pe mine. Şi calmul meu are limite şi nu aş vrea să aibă de a face cu mine în altă postură". În final, Valer Marian a precizat că săptămâna viitoare va oferi noi detalii despre monitorizarea sa, "despre verificările declanşate începând din martie de ANAF, de ANI, de locţiitorul trimis de Igaş de la Arad, de Doi ş-un sfert, de controlul tehnic-operativ total sub care am fost ţinut, invocându-se, pasămite, motive de siguranţă naţională", precizând că a fost filat inclusiv cu elicopterul. Tot atunci, Valer Marian a anunţat că va prezenta acte medicale privind afecţiunile declanşate, de care a scăpat în mare.
Crina Dunca
Ciprian Bâtea
Lista donaţiilor:
1. Popa Alina Insp. Gen. la Ip. Şc. Jud. 40.000
2. Pintea Viorel Dir. Gen. A.P.I.A. 50.000
3. Rusu Cristina Dir. Adj. Spital Judeţean 15.000
4. Şipos Ioan Comis. Şef Garda Fin. 40.000
5. Sas Cristian Inspector şef I.T.M. 40.000
6. Petraş Ioan Director Fitosanit. 15.000
7. Cosa Radu Director Ec. Pensii 15.000
8. Variu Viorica Dir. Adj. A.J.O.F.M. 10.000
9. Meghişan M. Dir. Adj. A.J.O.F.M. 10.000
10. Ciote Florin Dir. Gen. Prot. Socială 10.000
11. Ulici Ioan Dir. Adj. D. Fin. Publice 40.000
12. Maier Dan Dir. Adj. D. Fin. Publice 40.000
13. Sabau Victor Dir. Adj. Accize Vama 15.000
14. Balog Florin Dir. Adj. Direcţia Agric. 15.000
15. Cioltean Ion Dir. Adj. Direcţia Agric. 15.000
16. Oşan Sorin Dir. Consult. Agricolă 15.000
17. Radu Sorin Director S.A.P.A.R.D. 30.000
18. Chiorean Tud. Director Pedologie 10.000
19.Ursulescu M. Dir. Adj. Apele Române 7.000
20. Ghiriti Sorin Dir. la Direct. de Statist. 10.000
21.Jurje Cristi Director Inspec. în C-ţii 5.000
22.Pandi Andrei Director Corp Didactic 10.000
23. Kiraly Zolt Director Gen. R.A.R. 30.000
24. Osz Jozsef Dir. Gen. Elec. A.I.S.E. 15.000
25. Chilinţan Gil. Dir. Gen. Metrologie 15.000
26. Preda Gabi Dir. Gen. Protec. Mediu 10.000
27. Raţ Elisabeta Dir. Adj. D.S.P. 10.000
28. Bancoş Cornel Dir. Adj. D.S.V. 15.000
29. Ardelean C. Dir. Adj. D.S.V. prot al. 15.000
30. Gliga Rav. Medic şef la C.J.A.S. 10.000
31. Pribilean Vio. Dir. Adj. Electrica ing. ş. 15.000
32. Beseni Maria Dir. Ec. Spital Judeţean 10.000
33. Jurj Nicolae Dir. Gen. A.R.R. 12.000
34. Ardelean Pet. Dir. Gen. Drumuri Naţ. 15.000
35. Dragoş Guran D. Dir. Adj. D.S.P. – prt. 10.000
36. Pop Maricica Dir. Adj. D.S.P. 10.000
37. Opriş Gabriela Dir. Adj. Spital Jud.-ingr 10.000
38. Cenuşe C-tin Dir. Gen. Spital Carei 10.000
39. Roman Lucian Dir. Gen. Spital Tăşnad 5.000
40. Şipoş Cornel Şef Ocol Silvic Tăşnad 5.000
DONAŢII ÎNVĂŢĂMÂNT
DIRECTORI GENERALI
1. Weibel Katalin Grădiniţa nr. 1 SM 5.000
2. Havrincea Loredana Grădiniţa Draga mea SM 5.000
3. Baiţan Simona Gr. cu prog. prelung. Ardud 5.000
4. Popa Vasile Grup Şc. Ec. Gh. Dragoş 5.000
5. Martin C-tin Lic. I. Slavici Satu Mare 5.000
6. Pop Aurelia Lic. Unio Satu Mare 5.000
7. Nan Gheorghe Şc. Gen. Căuaş 5.000
8. Tămaş Ramona Şc- Gen. Sătmărel 5.000
9. Chiş Andreea Şc. Gen. Viile Satu Mare 5.000
10. Olariu Alin Şc. Gen. Beltiug 5.000
11. Chirilă Cristian Şc. Gen. Botiz 5.000
12. Olaru Romanţa Şc. Gen. Pişcolt 5.000
13. Naghi Daniela Şc. Gen. Halmeu 5.000
14. Chilinţan Maria Şc. Gen. Păuleşti 5.000
15. Păcurar Cl. Maria Şc. Gen. Tarna Mare 5.000
DIRECTORI ADJUNCŢI
1. Sabău Ioan Gr. Şc. Traian Vuia SM 3.000
2. Racolţa Lucia Centrul Şc. ptr. Ed. Înclz. 3.000
3. Catona Cătălin Şc. Gen. Acâş 3.000
4. Nichitut Nicolae Şc. Gen. Gherţa Mică 3.000
5. Tătar Rodica Şc. Gen. Homorod 3.000
6. Szoltosi Enika Şc. Gen. Livada 3.000
7. Rus Corina Şc. Gen. Medieşu Aurit 3.000
8. Szilaghi Iosif Şc. Gen. Petreşti 3.000
9. Aniţaş I. Şc. Gen. Pomi 3.000
10. Ciocotişan Radu Şc. Gen. Tiream 3.000
11. Chira Claudiu Şc. Gen. Andrid 3.000
12. Balog Beatrice Şc. Gen. Săuca 3.000
13. Varga Sidonia Şc. Gen. nr. 1 Carei 3.000
CONSILIERI PDL
CONSILIERI JUDEŢENI
1. Puie Dorin 2.500
2. Kira Beniamin 2.500
3. Sălăgean Ioan 2.500
4. Balaji Marius 2.500
5. Silaghi Mircea 2.500
CONSILIERI LOCALI – mun. SATU MARE
1. Godincă Dumitru 1.500
2. Ardelean Claudiu 1.500
3. Popdan Rodica 1.500
4. Ghilea Sorin 1.500
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/lista-cu-sumele-cerute-de-pdl-satu-mare-directorilor-de-deconcentrate-si-de-scoli-167362/