Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor, Mona Pivniceru:
Ajungem mai rău ca în perioada comunistă!
Poate este cel mai grav regres în sistemul democraţiei constituţionale şi în sistemul judiciar. Statul român funcţionează pe baza principiului separării puterilor; executivă, judecătorească şi legislativă. Ministrul Justiţiei face parte din puterea executivă. Or, a da puteri acestuia în afara cadrului constituţional, a face din el titularul acţiunii disciplinare înseamnă că toată structura judiciară, toate hotărârile judecătoreşti sunt supuse controlului exercitat de ministrul de Justiţie. Poate nu este un control direct, dar se poate intruziona în orice hotărâre judecătorească irevocabilă şi să aprecieze dacă normele de drept au fost aplicate corect în cauză. Aceasta înseamnă că, spre exemplu, în litigiile în care au fost acordate drepturile salariale, ministrul poate să spună - nu, că aţi aplicat greşit norma de drept material, pentru că aceşti cetăţeni nu aveau dreptul să primească nimic. Se atacă norma judecătorească în afara căilor de atac prevăzute de lege de către nişte instanţe paralele. Asta se cheamă afectarea circuitului civil. Ministrul poate relua astfel ciclul judiciar în alte condiţii şi în alte căi de atac decât cele prevăzute de lege. Este un lucru extrem de grav! Practic se dublează inspecţia judiciară în toate prerogativele. Inspecţia nu mai are independenţă, devine executantul ministrului de Justiţie. El va decide dacă va clasa plângerile sau le va trimite în judecată. Este o gravă atingere adusă puterii judecătoreşti de către executiv.
Ce se va întâmpla în acest caz cu procesele care şi aşa se lungesc? Se poate ajunge la nişte hotărâri aplicate în conformitate cu interesul politic de moment?
Practic, garanţia accesului cetăţeanului la un tribunal independent este ştirbită prin această modalitate. Se creează un dezechilibru între dreptul cetăţeanului şi autoritatea publică cu care se judecă, pentru că ministrul face şi el parte din structura autorităţilor publice. De bună seamă că, de câte ori vor fi implicate organe ale statului în diferite procese, va exista tentaţia să-şi exercite această prerogativă atunci când cetăţeanul se judecă cu statul.
Mai avem exemple de acest gen în Europa?
Mai sunt câteva state în care constituţiile statelor respective dau anumite prerogative ministrului de Justiţie. Or, la noi, constituţia fiind recentă, este conform cerinţelor europene în domeniu. S-au eliminat acele reminiscenţe. Însă acum nu se poate să se încalce legea fundamentală a statului român printr-o ordonanţă de urgenţă.
Imaginaţi-vă paradoxul! În România, cu excepţia câtorva recursuri în interesul legii, practica judiciară va deveni neuniformă. Se poate ca peste o hotărâre irevocabilă să se indice o altă variantă de aplicare a legii.
Practic, vom avea un dublu cântar, în funcţie de interesele puterii?
Un triplu cântar! Este un regres fantastic al statului de drept.
Care este reacţia judecătorilor?
Reacţia a fost vehementă şi foarte fermă. Practic s-au convocat adunările generale ale tuturor judecătorilor din România şi toţi la unison au stabilit că acest lucru este neconstituţional, că avem de-a face cu o aservire prin lege a puterii judecătoreşti.
Cum se poate evita această ilegalitate?
În primul rând, proiectul de lege a fost respins la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi a apărut apoi ca asumare de răspundere. Acelaşi proiect, având două cuvinte schimbate! Legea aceasta se înscrie într-un şir mai lung de interferenţe crase ale executivului şi cu legislativul şi cu puterea judiciară. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea multor texte. Practic, a rămas totul la mâna Curţii Constituţionale. Am sesizat şi preşedintele Comisiei Europene cu privire la regresele înregistrate în România, în toate aspectele vieţii democratice.
Se simte nevoia unei reacţii a societăţii civile?
Eu cred că, în iureşul ăsta general, societatea civilă are cu totul alte preocupări. Probabil mai apropiate de ritmul vieţii de zi cu zi şi se scapă din vedere chestiunea de bază a funcţionării statului de drept. Una este să ai un judecător independent şi alta este să ai un judecător care va lucra sub presiunea inspecţiei ministrului. Rezultatele unor procese de impact major vor deveni previzibile.
Ne apropiem de ceea ce însemna sistemul juridic comunist?
După părerea mea e mai rău ca atunci. Atunci, inspecţia nu era controlată de Ministerul Justiţiei. Cel puţin formal se conferea o anumită autonomie puterii judecătoreşti. Cu multă rezervă şi prudenţă era folosit termenul de independenţă. Dar uitaţi-vă la un text aici, care, pe cuvântul meu de onoare, zice-aşa: „Se va sancţiona disciplinar aplicarea dreptului material şi procesual penal cu rea credinţă sau din gravă neglijenţă". Se mai deschide practic o cale de atac. Dacă actul de judecată intră sub presiunea sancţiunii, înseamnă că s-a terminat cu actul de justiţie. A suprapune actul de justiţie cu răspunderea disciplinară înseamnă că orice judecător poate fi urmărit disclipinar pentru soluţiile date. România a fost condamnată la Curtea Europeană şi pentru vechiul recurs în anulare care era prevăzut de lege. Şi unde ajungem atunci?
Marcel Bărbătei
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/ajungem-mai-rau-ca-in-perioada-comunista-167761/
