miercuri, 8 februarie 2012


Vezi ce spun jandarmii despre Jandarmerie!

 Scris de : M.A.

Jandarmii, despre Jandarmerie. Spun că, în condiţiile austerităţii bugetare, principalul obiectiv l-a constituit proiectarea unor structuri eficiente la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi unităţilor subordonate acestuia, cu încadrarea în limita numărului de indicatori repartizaţi în finanţare.
La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a avut loc şedinţa de evaluare a activităţii acestei arme în anul 2011. Secretarul de stat Ioan Dascălu a apreciat rezultatele bune obţinute de jandarmii români în misiunile de asigurare şi menţinere a ordinii publice şi a subliniat faptul că îndatorirea fundamentală a Jandarmeriei rămâne şi în anul 2012 „creşterea gradului de siguranţă publică”. De asemenea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică i-a felicitat pe jandarmii români care au executat misiuni internaţionale în Afganistan şi Kosovo, menţionând contribuţia adusă la promovarea imaginii Jandarmeriei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi României, în lume, prin toate acţiunile desfăşurate în teatrele de operaţiuni.
Adaptare la buget
Anul 2011 a reprezentat pentru Jandarmeria Română o perioadă de adaptare organizatorică determinată de necesitatea încadrării în indicatorii bugetaţi, concomitent cu eficientizarea activităţilor şi misiunilor destinate creşterii gradului de siguranţă al cetăţenilor.
Cu toate dificultăţile de ordin material întâmpinate, modul profesionist de organizare şi executare a misiunilor din competenţă continuă să fie reperul esenţial ce defineşte potenţialul, locul şi rolul Jandarmeriei Române în cadrul sistemului naţional de ordine şi siguranţă publică.
În aceeaşi măsură, capabilităţile acţionale dovedite în plan internaţional au permis, în premieră, dislocarea unui contingent de 66 de jandarmi români în cadrul Misiunii NATO de Pregătire din Afganistan – NTM-A. 

Citeşte continuarea pe: http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/vezi-ce-spun-jandarmii-despre-jandarmerie-73417.html