miercuri, 8 februarie 2012


Preşedintele, numit "viclean"
Financial Times: Problemele politice ale lui Băsescu nu se vor încheia odată cu instalarea noului Guvern

Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times, în ediţia electronică.
Cu alegeri locale şi parlamentare în acest an, Băsescu şi Ungureanu vor rămâne sub o presiune intensă, în timp ce vor încerca să îşi reconstruiască popularitatea cu disperare, în paralel cu urmarea programului de austeritate angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), argumentează publicaţia.
Cabinetul propus este, ca şi cel dinaintea sa, format de PDL (centru) şi aliaţii săi, dar cuprinzând "feţe mai tinere decât înainte". Dacă ideea este o echilibrare a continuităţii politicilor şi o schimbare şi întinerire a membrilor, aceasta probabil va reuşi, apreciază Financial Times.
Dar şeful SIE, în vârstă de 43 de ani, vine la şefia Guvernului cu o "experienţă politică personală redusă, însă cu un bagaj politic plin", comentează FT. Numeroşi români sunt suspicioşi faţă de oricine are legături cu securitatea, din cauza rolului "pernicios" al fostei Securităţi comuniste în timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, explică publicaţia.
De asemenea, noul premier desemnat este un mai vechi aliat al "vicleanului" preşedinte Băsescu, un fost "veteran" PDL care ţinteşte să recâştige o parte din popularitatea fostului său partid, scrie FT. Însă, având în vedere faptul că la începutul verii sunt programate alegeri locale şi în noiembrie parlamentare, "timpul este scurt", apreciază publicaţia, notând că PDL are o susţinere de aproximativ 20%, faţă de cele 50 de procente ale USL, aliaţa de stânga a opoziţiei.
În plus, economia nu îi va oferi preşedintelui prea mult ajutor, clătinându-se pe marginea recesiunii, în contextul unei previziuni de creştere economică în 2012 sub 1% şi riscurilor considerabile ale unor viitoare şocuri venind dinspre zona euro, cel mai mare partener comercial al României, mai apreciază Financial Times.

Dan Zavaleanu
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/financial-times-problemele-politice-ale-lui-basescu-nu-se-vor-incheia-odata-cu-instalarea-noului-guvern-172269/