vineri, 10 februarie 2012

Proprietatea din Miami pe care Mustea n-o scrie, iar ANI n-o vede



Guvernul Ungureanu a fost servit opiniei publice ca cel mai tănăr şi mai capabil instrument aflat în slujba cetăţeanului  român care a ocupat vreodată Palatul Victoria.  Figurile sunt noi, dar obiceiurile au rămas cele vechi, mai ales că în zona analizei politice se discută intens despre faptul că cei care ocupă fotoliile ministeriale sunt de fapt doar nişte oameni de faţadă ai celor pe care i-au înlocuit - eşalonul din umbră menit să deschidă geamurile PDL-ului pentru un aer proaspăt, înaintea valului de alegeri din 2012.

În viziunea lui Traian Băsescu, cel despre care se spune că a dat în plic Premierului Ungureanu lista guvernului, cea mai potrivită pesoană care va duce greul misiunii ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - "crearea premiselor durabile trecerii la Societatea Informaţională în România", este Răzvan Mustea Şerban.

Răzvan Mustea Şerban, deputat PDL. Dornic de a se face remarcat, activitatea sa în cadrul legislativului poate fi caracterizată drept una extrem de activă, dar futilă, doar una dintre iniţiativele sale legislative, din 2008 şi până în prezent, reuşind să treacă de comisiile parlamentare şi să nu fie respinsă definitiv, sau sa fie retrasă chiar de către iniţiator.

Deputatul Răzvan Mustea Şerban, ca orice persoană aflată în slujba statului, a depus cu extremă conştiinciozitate, anual, la Camera Deputaţilor, declaraţiile de avere precum şi cele de interese. Însă, cu aceeaşi conştiinciozitate, tot anual, a uitat să treacă în toate cele patru declaraţii de avere depuse până în prezent o proprietate.

Conform datelor publice oferite de Block Shopper - unul dintre cei mai mari agenţi imobiliari din SUA, domnul ministru Răzvan Mustea-Şerban deţine, în coproprietate cu părinţii săi, o proprietate aflată într-un complex rezidenţial situat într-unul din districtele oraşului Miami, pe coasta Floridei.

200 de metri pătraţi, două dormitoare, două băi. Valoarea de achiziţie a proprietăţii, operaţiune efectuată în anul 2003, este de 400.000 USD, o sumă deloc neglijabilă, cu 90.000 USD mai mult decât plătise cel de la care a fost cumpărată.

Chiar dacă în tipizatul declaraţiei de avere este specificat, în mod explicit, faptul că la rubrica bunurilor imobile datele completate trebuie să facă referire inclusiv la cele aflate în alte ţări, în toate cele patru declaraţii de avere depuse la Camera Deputaţilor de Răzvan Mustea Şerban nu se face nicio referire la proprietatea americană. Probabil nu este o lacună de memorie, acelaşi persoană fiind cea care poate inventaria o colecţie de ceasuri şi bijuterii, în valoare de 60.000 de euro sau aceeaşi care din scrupulozitate completează chiar şi funcţiile neretribuite.

"Legat de declaraţia de avere, ca să închidem acest subiect, trebuie să vă spun că provin dintr-o familie care a muncit zeci de ani, tatăl meu este un om de afaceri prosper, mama mea este medic. Majoritata lucrurilor din declaraţia de avere sunt dobândite înainte de intrarea mea în mandatul de deputat. Deci, toate veniturile mele sunt trecute în declaraţia mea de avere, aşadar subiectul ăsta îl consider închis", a declarat jurnaliştilor Mustea, atunci când a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor. Într-un stat de drept, subiectul închis de Mustea ar trebui să devină unul deschis pentru ANI, dar România este încă departe de acest deziderat, propus în urmă cu 22 de ani....


Sursa:
http://www.jurnalul.ro/anchete/proprietatea-din-miami-pe-care-mustea-n-o-scrie-iar-ani-n-o-vede-603892.htm