Prima sondă săpată de ExxonMobil (SUA) şi OMV Petrom în Marea Neagră indică prezenţa gazelor naturale, dar este prematură evaluarea cantităţilor, au anunţat cele două companii. Curios, dar statul român nu va încasa nici un ban, deoarece în 2011 Elena Udrea a desfiinţat taxele pentru firmele de petrol. Şi la două săptămâni după Ordonanţa 85, Exxon a început lucrările în perimetrul concesionat.
Prima sondă săpată de ExxonMobil (SUA) şi OMV Petrom în Marea Neagră, Domino‐1, este amplasată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm, în ape cu adâncimea de aproximativ 1.000 de metri. Ea indică prezenţa gazelor naturale, dar este prematură evaluarea cantităţilor, au anunţat cele două companii.
Exxon Mobil a intrat pe piaţa din România la finalul anului trecut după vizita lui Traian Băsescu în SUA. Şi tocmai atunci Elena Udrea desfiinţează taxe pentru firmele de petrol. În iulie 2011, MDRT prezenta pe site un proiect de ordonanţă de modificare a Legii 50, în octombrie adoptă un altul. Din cuprinsul celui nou dispar cuvântul "subacvatice" şi implicit taxe de zeci şi sute de milioane de euro. La două săptămâni după Ordonanţa 85, Exxon începe lucrările în perimetrul concesionat în Marea Neagră. Lovitură magistrală pentru Exxon, pagubă uriaşă pentru România. Ce beneficii a avut Elena Udrea? A avut de câştigat şi Traian Băsescu? Dispariţia taxei de autorizare în lucrările din spaţiul marin în favoarea celor de la Exxon are o legătură cu vizita preşedintelui în SUA? Întrebări fără răspuns.
Practic anul trecut Guvernul a decis ca firmele care derulează lucrări de foraje şi prospecţiuni submarine în platoul continental românesc al Mării Negre să fie scutite de obligaţia de a obţine autorizaţie de construcţie. Decizia a fost luată prin Ordonanţa de Urgenţă 85 adoptată la finalul anului trecut de Guvern şi care modifică Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Actul a fost semnat de premierul Emil Boc şi contrasemnat de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, de ministrul de Interne, Traian Igaş, de preşedintele ANMR, Alexandru Pătruţi, şi de ministrul Economiei, Karoly Borbely.
În textul ordonanţei se face referire la faptul că lucrările de foraje şi prospecţiuni submarine în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră "nu se finalizează cu realizarea de construcţii" în sensul Legii 50/1991, astfel că obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru asemenea lucrări nu este justificată. Prin urmare, actul normativ elimină practic obligativitatea acestei autorizaţii pentru executarea lucrărilor de foraje şi prospecţiuni submarine în platoul continental românesc al Mării Negre.
Un alt motiv invocat pentru eliminarea obligativităţii autorizaţiei este legat de lucrările programate de OMV Petrom şi grupul american Exxon Mobil în perimetrul petrolier Neptun din Marea Neagră, companii cărora autorităţile nu doresc să le impună "un timp suplimentar de aşteptare". "Pentru această perioadă este programată şi începerea săpării primei sonde de explorare în ape adânci în Perimetrul Neptun, pentru care firmele investitoare au adus deja în Marea Neagră o platformă de foraj de mare gabarit, astfel încât orice timp suplimentar de aşteptare pentru acest echipament performant implică costuri uriaşe", se mai arată în expunerea de motive. Expunerea de motive evită să precizeze că este vorba de firma Exxon. Precizarea ar fi trădat faptul că ordonanţa este dată pentru a facilita firmei Exxon începerea lucrărilor fără nici o taxă de autorizare.
Eliminarea obligaţiei autorizaţiei de construcţie mai este explicată în documentul citat şi prin faptul că, în baza acordurilor de concesiune aprobate de Guvern, vor intra în vigoare cinci noi acorduri de concesiune petrolieră în Marea Neagră şi că lucrările ar trebui începute în trimestrul II al anului viitor, dar că planificarea acestora nu va fi posibilă în lipsa acestei decizii.
Printre companiile care beneficiază de această ordonanţă se numără OMV Petrom, Exxon şi Lukoil. Un alt beneficiar al ordonanţei este Sterling Resources din Canada, care deţine două concesiuni, perimetrele Midia şi Pelican.
Deci adevăratul scop al OUG 85 a fost eliminarea taxei de autorizare, care la atâţia petrolişti, la atâta investiţie şi la atâtea suprafeţe concesionate se ridica la sume impresionante. Este vorba de zeci şi sute de milioane de euro.
Iată şi taxele care ar fii trebuit plătite de Exxon Mobile statului român, dacă Elena Udrea nu i-ar fi scutit de ele. Taxe din autorizaţii de construire (1% din valoarea investiţiei, la fiecare amplasare de sondă. De remarcat că până în prezent există peste 100 de locuri forate în perimetrele marine ale României şi doar o platformă marină costă cam 100 de milioane de euro); taxe de săpare (la fiecare foraj autorizat de ANMR se plătesc minimum 8 milioane de lei, taxa crescând în funcţie de adâncimea forării); redevenţe (între 3 şi 10 la sută, în funcţie de cantitatea de petrol extrasă); alte taxe şi impozite în funcţie de investiţii şi profitul firmelor.
În concluzie ExxonMobil a găsit gaze în Marea Neagră. Şi datorită Elenei Udrea nu va plăti nimic statului român.
Dan Zavaleanu
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/exxonmobil-a-dat-lovitura-la-marea-neagra-si-ii-multumeste-elenei-udrea-171816/