marți, 21 februarie 2012

Laszlo Tokes: Dacă nu se unesc, MAGHIARII nu vor reuşi să îşi dobândească autonomia

de Kiss Edit

Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, consideră că, după recensământul de anul trecut, "este clar" că maghiarii, "dacă nu se unesc, nu vor reuşi să dobândească drepturile de bază", respectiv "autonomia, care se cuvine să fie acordată", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a declarat, marţi, la Sfântu Gheorghe, că se află în Covasna într-o misiune politică, un fel de pre-campanie în ajunul primului Congres al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca un fel de "patron" al partidului.
Tokes a explicat că secuimea este o regiune de mare importanţă pentru toată politica maghiară din România, un fel de bază a politicii maghiare.
Preşedintele CNMT a afirmat că el consideră de o importanţă majoră a se întâlni cu actorii "de calitate şi principali" ai vieţii politice din secuime, precum şi cu localnici, pentru a le cunoaşte direct opţiunile şi atmosfera din zonă.
"Mai ales înainte de Congres, ar trebui să decidem just şi să fim conştienţi de situaţia în care facem această politică. (....) Totodată, mă gândesc şi la posibilii parteneri ai noştri pe plan local şi judeţean, atât din sfera civică, cât şi celelalte partide, UDMR şi PCM. Este un categoricus imperativus pentru noi (organizaţiile maghiare - n.r.) să tragem căruţa în aceeaşi direcţie şi, mai ales după recensământul care a avut loc anul trecut, este clar pentru noi că ungurii, dacă nu se unesc, nu vor reuşi să dobândească drepturile de bază, care se cuvin unei comunităţi minoritare, respectiv autonomia, care ni se cuvine să fie acordată", a afirmat Tokes Laszlo.
Potrivit acestuia, autonomia în sine merită ca organizaţiile maghiare să îşi unească forţele.
"Principialmente, tot politicul maghiar este de acord cu autonomia de la cele trei niveluri a maghiarilor din Transilvania. Totodată, suntem cu toţii de acord că secuimea merită autodeterminarea şi autoguvernarea tip autonomie. Deci, ne străduim să ajungem la o înţelegere atât cu UDMR local şi regional, cât şi cu cei din PCM", a conchis Tokes.

Sursa:
 http://www.gandul.info/politica/laszlo-tokes-daca-nu-se-unesc-maghiarii-nu-vor-reusi-sa-isi-dobandeasca-autonomia-9263586