duminică, 5 februarie 2012


Adrian Năstase: Boc îşi va da demisia luni

Scris de M.A.

Emil Boc îşi va da demisia luni. Cel puţin, aşa consideră Adrian Năstase, pe blogul său.
Social-democratul avansează ideea că preşedintele Traian Băsescu va anunţa la consultările politice de luni demisia premierului Emil Boc şi va demara demersurile pentru instalarea unui nou guvern.
“Cele trei solicitari principale, exprimate public, vizeaza, in esenta, doi “JOS” (Basescu si Boc), plus alegeri anticipate. Basescu a incercat sa arunce din balon, inainte de prabusire, piese mai putin importante – legea sanatatii, pe Baconschi, l-a tras inapoi in nacela pe Arafat, a acceptat sesiune extraordinara a Parlamentului, a acceptat o palma zdravana pentru guvern prin decizia Curtii Constitutionale. Niciun rezultat…Asa incat, acum, el are de ales intre cele doua “josuri”. Ce optiune credeti ca va face?”, scrie Adrian Năstase.
“Luni, ora 12 si apoi la ora 13, consultari formale cu partidele, in principal ca sa le spuna si personal ce a spus in conferinta de presa despre Tratatul fiscal (al carui viitor, fie vorba intre noi, nu este inca foarte clar). SURPRIZA – el ar putea anunta ca Boc si-a dat demisia iar consultarile sunt pentru a desemna un nou premier. Evident, Basescu va incerca sa schimbe doar primul-ministru nu si pe cei mai importanti membri ai guvernului, ca sa nu se supere cu partidul… Unii vor spune ca nu este elegant si ca, dupa Roman, Stolojan, Baconschi, etc, el il sacrifica si pe Boc. Altii vor raspunde, resemnati, ca asa sunt scorpionii…”, continuă acesta.
“Evident, lipsa opozitiei din Parlament va crea o problema pentru acordarea votului de investitura pentru noul guvern. Acesta este un al doilea motiv pentru care Basescu organizeaza consultarile. Oricum, va rog sa nu va faceti program luni dupa-amiaza pentru ca Basescu va face o conferinta de presa sa va anunte aceste schimbari minunate. Iar, ca sa le aprofundati veti putea urmari un talk show cu mingi ridicate la fileu la una dintre televiziunile prietene. Regret sincer ca Rodica Culcer a fost demisa de la stirile TVR.”, mai scrie Adrian Năstase, pe blog.

Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/adrian-nastase-boc-isi-va-da-demisia-luni-72743.html