duminică, 26 februarie 2012

Ultimul tun al Elenei Udrea: 300 milioane de euro. MDRT organizează licitaţii pentru primăriile "portocalii"

Autor: ELENA STAN

 Foto: Karina Knapek / Intact Images

Elena Udrea dictează încă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, deşi au trecut aproape trei săptămâni de când aceasta a părăsit scaunul de ministru. De la începutul anului, Ministerul a anunţat organizarea de licitaţii în valoare de peste 300 de milioane de euro care vor fi acordaţi prin Programul Naţional de Dezvoltarea a Infrastructurii.

O analiză a anunţurilor de participare privind organizarea de licitaţii pentru desemnarea firmelor care vor realiza proiectarea şi execuţia sistemelor de canalizare şi epurare a apelor uzate, precum şi sisteme de alimentare cu apă publicate pe SEAP arată că ministerul lucrează pentru primăriile portocalii. Din anunţurile publicate reiese că în 343 de localităţi din 23 de judeţe din ţară vor începe lucrări de canalizare şi alimentare cu apă. Valoarea estimativă a contractelor fără TVA este de peste 302 milioane de euro. Majoritatea localităţilor, adică 222, au primari de la PDL, urmând PSD-ul cu 58 şi PNL cu 37.

Pe toate documentaţiile, inclusiv cele date publicitaţii pe 22 februarie,  apare încă ministrul Elena Udrea, chiar dacă aceasta nu mai este de ceva vreme la conducerea MDRT.

Lucrări făcute pe datorie
Potrivit caietelor de sarcini, proiectarea lucrării se face în termen de o lună de la Ordinul de începere a lucării, iar execuţia propriu-zisă se face în 12 luni. Un program perfect prin care primarii PDL se pot lăuda la electorat cu rezultate concrete astfel încât lumea să fie mulţumită şi să-i voteze în continuare. Durata contractelor este de 108 luni, adică 9 ani. "Termenul de 108 luni, care se regăseşte în anunţul de participare al licitaţiei, se referă la durata maximă contractuală, care cuprinde atât durata de implementare efectivă a proiectelor, cât şi durata de rambursare a plăţilor, PNDI fiind un program pentru care finanţarea iniţială este asigurată de constructor, urmând ca plăţile de la bugetul de stat să se facă esalonat, începând din 2013", potrivit MDRT. Cu alte cuvinte, plata lucărilor va fi lăsată moştenire guvernului rezultat în urma alegerilor de anul acesta. 

Finanţarea lucrărilor incluse în PNDI se face prin credit furnizor. Modalitatea aleasă oferă posibilitatea realizării lucrărilor pe banii constructorilor desemnaţi prin licitaţie, urmând ca statul să îi plătească începând cu anul 2013, adică după alegeri. Astfel, acum sunt alese firmele care vor realiza lucrările, care pot contracta şi credite pentru realizarea acestora, cu garanţie de la stat, iar din 2013 statul român va plăti inclusiv dobânzile la creditele făcute de constructori pentru realizarea acestor lucrări. Perioada de rambursare a sumelor cheltuite de constructori pentru lucrările din cadrul PNDI este 2013-2017. Prin PNDI se vor moderniza şi reabilita 10.000 km de drumuri judeţene şi de interes local, se va face reabilitarea şi moder­nizarea satelor, precum şi racorda­rera a 1.500 de localităţi la reţeaua de apă şi canal.

PNDI are trei axe de investiţii, respectiv infrastructura, modernizarea satului românesc şi realizarea, modernizarea sistemului de cana­lizare, epurare a apelor uzate şi alimentarea cu apă a localităţilor. "Cel mai important program al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului de anul acesta va fi Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii în valoare de circa 4 miliarde de euro. Este un program complex, care se referă la proiecte ale tuturor autorităţilor publice locale la nivel naţional. În februarie vrem să demarăm acest program", declara Elena Udrea, la începutul anului, când încă mai era ministru. Valoarea totală a Programului este de 13.870.967.741,94 RON fără TVA (adică circa 3,3 miliarde de euro, la care se va adăuga 24% TVA), însă suma poate fi ajustată prin Hotărâre de Guvern, ca urmare a actualizării valorii proiectelor, potrivit articolului 7 al Ordonanţei 105/2010, publicată în Monitorul oficial 790 din data de 25 noiembrie 2010.

FMI şi UE împotriva programului
Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au transmis o serie de avertismente legate de Programul Elenei Udrea. Şeful misiunii CE, Istvan Szekely, a arătat că deşi perspectiva bugetară pentru 2012 este bună, singurul pericol l-ar putea reprezenta PNDI.

"Suntem îngrijoraţi cu privire la PNDI, deşi înţelegem importanţa acestui program şi utilitatea obiectivelor sale. Noi ne-am aşteptat ca acesta să facă parte din portofoliul şi strategia de prioritizare a pro­iec­telor de investiţii. Proiectele din PNDI ar trebui incluse în strategia fiscală pe termen mediu şi ar trebui să se încadreze în anvelopa de cheltuieli bugetare, altfel poate deveni o problemă majoră. Pe viitor, şi experienţele anterioare cu alte proiecte începute şi neterminate din lipsă de fonduri ne demonstrează aceasta, s-ar putea transforma într-o problemă dacă nu ne asigurăm că aceste proiecte sunt în concordanţă cu resursele", a afirmat oficialul CE. El a arătat că o soluţie pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE ar fi includerea cât mai multor proiecte care pot beneficia de finanţare europeană în cadrul PNDI.


Sursa:
http://www.jurnalul.ro/anchete/ultimul-tun-al-elenei-udrea-300-milioane-de-euro-mdrt-organizeaza-licitatii-pentru-primariile-portocalii-605387.htm