luni, 13 februarie 2012




Modernizarea României - Operă bufă de Traian Băsescu



Era odată un primar vesel, plin de poante şi tare în promisiuni. Cu haz, cu tupeu şi cu fermitatea cu care promitea proiecte spectaculoase a câştigat alegerile. N-a făcut mai nimic din tot ce a zis. Dar a continuat să spună poveşti frumoase. Despre justiţie, despre dreptate, despre dezvoltare. Şi a ajuns preşedinte al României. A scos din mânecă o majoritate de doi lei şi a făcut un guvern cu cei care l-au ajutat să câştige alegerile prezidenţiale. Şi a început să comande. Faceţi aia şi ailaltă! Nu merge, au zis unii, nu e legal, au răspuns alţii, nu e democratic, i-au şoptit colaboratorii şi i-au strigat criticii. Ei şi? Modernizăm România! Modernizăm ţara şi deşteptăm poporul deopotrivă. Pe cei care n-au fost de acord ca trăsnăile sale să fie socotite modernizări i-a zburat. Celor care l-au contrat le-a deschis dosare, celor care l-au crititcat le-a luat televiziunile şi ziarele. Pe cei care n-au acceptat noile reguli de împărţire (case, energie, terenuri, fabrici, instituţii, minereuri etc.) i-a acuzat de corupţie, de trădare de ţară şi a preluat direct controlul bunurilor şi al operaţiunilor. A ales pe sprânceană paparude şi începători şi i-a instalat în roluri serioase, devenite imediat comice. Toate ideile care îi colindau scoarţa cerebrală, toate aranjamentele menite să-i consolideze puterea au devenit proiecte de modernizare a României. În mai puţin de 6 ani, toate legile şi instituţiile au fost luate la mână. Chiar şi cele vechi de la Alexandru Ioan Cuza, inclusiv codul Vasile Boerescu.
În ianuarie 2012, procesul de modernizare a ţării prinsese contur. Nu mai era nici o instituţie funcţională şi întreagă. Aşa că guvernul a fost debarcat spre a lăsa loc liber unui alt grup de impostori care să desăvârşească modernizarea amintită şi să treacă la împlinirea intereselor naţionale şi la deşteptarea românilor (formă democratică a proiectului de om nou rămas de la Nicolae Ceauşescu). Ghinionul său a fost că toată această operaţiune de învârtit şi ameţit păpuşi a picat pe un val de proteste urmate de un viscol nebun şi de un frig cumplit. Tot ce modernizase el cu sârg în anii de nebună fantezie politică şi legislativă s-a întors cu roatele în sus. Au început să dispară camioanele, chiar şi trenurile prin nămeţi, s-au blocat porturi, gări, autostrăzi şi mii de maşini au fost îngropate în troiene. Au crescut numărul morţilor, a crescut şi lista localităţilor izolate, fără apă, fără curent electric, fără pâine şi fără căldură.
Ca să poată continua opera de modernizare a ţării, preşedintele a plecat să se odihnească în frumuseţea de zăpezi montane, la gura sobei, unde a meditat asupra marelui său proiect de modernizare a României. Şi unde s-a trezit încă o dată râzând.
I-a venit ideea să convoace partidele politice pentru consultări legate de problemele importante ale naţiunii române!

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/modernizarea-romaniei-opera-bufa-de-traian-basescu-172653/