Preşedintele Lituaniei, la Cotroceni. Avertisment dur pentru politicienii români
Scris de : M.A.Oficialul lituanian le-a cerut să se comporte “matur şi responsabil”, adăugând că agitaţia politică şi schimbarea a trei premieri în şase luni au afectat absorbţia fondurilor europene din ţara noastră.
“Toate ţările au dificultăţi, toţi ne gândim la disputele politice, dar maturitatea politică înseamnă că orice ideologie politică ar avea partidul din care faceţi parte, trebuie să înţelegeţi că poporul dumneavoastră este primul care contează. Acesta este un avertisment: dacă nu veţi fi capabili să vă maturizaţi, să vă comportaţi responsabil din punct de vedere politic, povara va fi pe umerii poporului român. Nu veţi putea avea suficiente fondurie de la Uniunea Europeană, nu vi se va deschide zona Schengen şi acesta va fi eşecul tuturor partidelor politice”, a declarat Dalia Grybauskaite.
“Această instabilitate pe care o putem vedea acum din exterior, schimbarea a trei premieri în şase luni, deloc suprinzător se reflectă şi în capacitatea dumneavoastră de a performa în UE, şi mă refer aici în special la capacitate de absorbţie a fondurilor europene“, a mai spus preşedintele Lituaniei. “Ţara dvs este ultima dintre statele membre UE la capitolul absorbţia fondurilor europene. Acesta este un mesaj negativ. Din cauza agitaţiei politice, ţara este paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele”, a precizat Dalia Grybauskaite.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/presedintele-lituaniei-la-cotroceni-avertisment-dur-pentru-politicienii-romani-119756.html