Jos masca!
Dezvăluiri de presă curajoase, documentate, şocante, sunt pe cale să îmbogăţească galeria dictatorilor lumii care şi-au exercitat apetitul pentru politica la nivel înalt în scopul parvenirii, (Noriega, Marcos) cu o figură nouă, dâmboviţeană: Traian Băsescu!
Suspiciunile că în România există de câteva decenii un politician veros, înfruptat cu orice prilej din bani publici, iar de opt ani un preşedinte penal în persoana aceluiaşi Traian Băsescu, sunt vechi şi deplin motivate. Confirmarea lor a venit, o dată în plus, în chiar zilele care au premers şi urmat Referendumului, când plasa de păianjen în care Băsescu a luat în captivitate justiţia şi toate instituţiile de forţă ale statului şi-a dovedit eficienţa pe faţă, în dispreţul voinţei, votului popular. Este cât se poate de clar că tentativa reuşită de a face din Parchet, din DNA, CSM şi Curtea Constituţională instituţii aflate deasupra statului de drept, acolo unde abuzul, arbitrariul şi partizanatul vădit suflă în pânzele autocraţiei, se datorează încrâncenării, disperării cu care Traian Băsescu încearcă să câştige timp pentru ca păcatele şi antecedentele sale să-şi amâne, cât se poate de mult, sorocul scadenţei. Numai că tocmai timpul şi segmentul cel mai activ şi reactiv al societăţii româneşti nu mai au răbdare cu el. Paharul matrapazlâcurilor prezidenţiale, ieşite zi de zi la iveală, e tot atât de plin pe cât de gol este cel al realizărilor în beneficiul binelui comun. Conţinutul dosarelor sale ar pune pe gânduri, ar deschide mari ochii şi ar da rău de furcă profesionalismului oricărei instanţe a lumii civilizate: inginerii financiare de devalizare a flotei româneşti de petroliere, puse în operă cu premeditare, cu sânge rece, care au păgubit bugetul ţării cu sute de milioane de dolari; lăcomia „găinăriilor” imobiliare în cascadă realizate inclusiv cu grava componentă infracţională a spălării banilor; episoadele tulburi cu implicare directă şi final netransparent ale răpirii jurnaliştilor şi ale „fugii” cu voie a lui Hayssam, care şi-a cesionat aici averea estimată la 100 de milioane de dolari, aflată şi ea într-o groasă ceaţă mediatică; bănuiala mai veche care capătă azi consistenţă, de parte activă, interesată în traficul ilegal cu arme, incriminat de organisme internaţionale şi rezoluţii ONU; folosirea politicii de austeritate drept sursă de îmbogăţire a camarilei băsiste; o nuntă cu sclipici, paiete şi paiaţe ieşită din tiparul bunului-simţ şi al măsurii, unde parte din banii furaţi din avuţia ţării s-au întors ca răsplată în buzunarele protectorului.
Percepţia că acest personaj malefic a pus la bătaie în interes personal şi în acelaşi scop, în pericol finanţele şi stabilitatea ţării, că şi-a folosit pârghiile de putere discreţionar pentru desăvârşirea confortului material pentru câteva generaţii fără a da, în schimb, nimic bun ţării, este tot mai acută. Ca şi frustrarea că lipsa onoarei şi a ruşinii, alături de complicităţi nedesluşite încă deplin, îl mai ţine cocoţat pe Băsescu în vârful „bucatelor”.
O asemenea carieră politică, bazată pe minciună, pe manipulare grosolană, diversiune şi rapt economic, nu poate rămâne doar între graniţele ţării fără sentimentul de vinovăţie că am putea deveni cu toţii complici ai tăcerii. Să nu ne amăgim! În condiţiile în care pe plan intern, prin revenirea abuzivă şi revanşardă a lui Băsescu pe scaunul prezidenţial, blocajul instituţional e total iar lipsa perspectivei apropiate de normalizare întunecă orizontul speranţei a milioane de români, o logică de bun-simţ şi un minim pragmatism eficace ne spun că soluţia, cartea câştigătoare ar putea fi, dincolo de rezultatul apropiatelor alegeri, devoalarea la scară amplă, internaţională, a profilului moral şi infracţional al preşedintelui ilegitim. Să-l oferim la export ca uzurpator al statului de drept în România şi pe căi oculte, al finanţelor publice. Cu orice prilej, cu obstinaţie şi consecvenţă pretutindeni în lume până va deveni nefrecventabil şi indezirabil pentru standardele de integritate, decenţă şi probitate general acceptate în cancelariile lumii de azi. Este de datoria instituţiilor media, a formatorilor de opinie din ţară şi din afara ei, a europarlamentarilor, a mesagerilor guvernamentali şi parlamentari, a tuturor forţelor democratice să dea jos masca de pe chipul farsorului pentru a arăta lumii că în spatele ei nu este decât faţa hidoasă a aventurierului lipsit de scrupule, onoare şi simţul răspunderii, îmbătrânit în rele şi potlogării, chipul impostorului demagog şi ipocrit. Să o facem fără false calcule de oportunitate, fără false pudori şi menajamente care, în viziunea unora, chipurile, ar proteja ţara, prestigiul şi imaginea ei în lume de un ipotetic rău renume. Dimpotrivă! Tocmai escamotarea adevăratei feţe a numitului Băsescu ar pune sub semnul întrebării şi ar amâna nepermis de mult asanarea morală a politicii româneşti la nivel înalt, pe când demascarea lui devine pe zi ce trece un act imperios necesar şi în egală măsură un gest patriotic.
