Cum se văd perspectivele Politicii de Apărare a României în SUA
Scris de : Z.V.Implicaţiile crizei economice asupra apărării, sprijinul oferit de către România pentru agenda parteneriatelor NATO, progresele privind implementarea arhitecturii sistemului de apărare antirachetă a NATO, ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu au fost principalele teme abordate de delegaţia Ministerului Apărării Naţionale, condusă de secretarul de stat Sebastian Huluban, la Washington D.C., în perioada 2-6 septembrie.
Discuţii oficiale s-au desfăşurat la Departamentul de Stat, Departamentul Apărării şi Universitatea Naţională de Apărare, pe agendă fiind cuprinsă şi ceremonia de semnare a „Acordului între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor”.
Totodată, la Muzeul Memorial al Holocaustului, secretarul de stat Huluban a avut o întrevedere cu directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul, domnul Paul A. Shapiro şi cu directorul Programului Arhivelor Internaţionale, domnul Radu Ioanid, în cadrul căreia a fost abordată posibilitatea continuării punerii în aplicare a Protocolului de cooperare.
Delegaţia română s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai mediului academic şi de cercetare american, secretarul de stat Huluban a având un dialog consistent cu reputaţi profesori ai Universităţii Georgetown – dl. Dennis Deletant, dl. Chuck Hagel şi dl. Charles King.
De asemenea, Sebastian Huluban a avut o întrevedere cu dl. James R. Locher III, directorul executiv al Proiectului pentru Reforma Securităţii Naţionale, fost asistent al secretarului apărării pentru operaţii speciale şi conflicte de joasă intensitate, iar în finalul vizitei a fost oaspetele mesei rotunde cu tema „Perspectivele Politicii de Apărare a României”, găzduită de Atlantic Council în cadrul Programului de Securitate Internaţională.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/cum-se-vad-perspectivele-politicii-de-aparare-a-romaniei-in-sua-119425.html