miercuri, 12 septembrie 2012

Condamnat definitiv la închisoare, deputatul Eugen Bădălan este reprimit în PDL şi ar putea candida pentru un nou mandat

Autor: AGERPRES
 
 
Fostul şef al Statului Major al Forţelor Terestre, deputatul PDL de Brăila Eugen Bădălan, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare, şi-a anunţat public reîntoarcerea în partid şi intenţia de a candida pentru un nou mandat de parlamentar.
Anunţul a fost făcut de Eugen Bădălan marţi seară, în cadrul şedinţei consiliului de coordonare local municipal al PDL, în aplauzele colegilor democrat-liberali brăileni.
'Profit de acest moment pentru a face un anunţ: după cum ştiţi, pe parcursul anului 2011, din proprie voinţă, m-am autosuspendat din PDL. Începând de azi, această autosuspendare încetează, redevin membru al PDL cu toate drepturile şi obligaţiile. Organizaţia brăileană, cu bunele şi relele ei, este unul dintre produsele muncii mele şi a celorlalţi colegi ai mei. O să candidez pentru un post la parlamentare, ca deputat în colegiul 2. Am vrut să fac acest anunţ ca să nu mai existe dubii sau întrebări şi pentru că vreau să înceteze statutul meu de invitat la viaţa organizaţiei', a declarat Bădălan.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în luna iunie, recursul DNA şi a menţinut pedepsele iniţiale în dosarul în care deputatul PDL Eugen Bădălan, fost şef al Statului Major General, şi general (r) Mihail Popescu au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu suspendare.
Instanţa a menţinut şi condamnările cu suspendare date altor patru foşti comandanţi şi şefi de structuri din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre: Eugen Calcan, Toader Mandea, Simion Linca şi Neculaie Oţelea.
Pe lângă decizia de condamnare, judecătorii au hotărât ca cei şase să plătească despăgubiri totale de 4,6 milioane lei.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari au dispus, pe 19 decembrie 2007, trimiterea în judecată a celor şase foşti comandanţi şi şefi de structuri din Statul Major al Forţelor Terestre pentru prejudicierea unităţii cu suma totală de 4.411.812 de lei, echivalentul a 1.260.517 de euro.
Cazul celor şase este legat de un contract încheiat de Forţele Terestre cu firma Tofan Grup, în anul 2000, magistraţii susţinând că Armata a oferit, astfel, echipament militar aflat încă în uz - cu titlul de deşeuri metalice - firmei patronate de Gelu Tofan, în schimbul furnizării de anvelope.
Potrivit procurorilor DNA, inculpaţii şi-au încălcat şi depăşit atribuţiile la negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb semnat între SMFT şi SC Tofan Grup prin SC Tofan Steel SRL, care prevedea predarea de tehnică militară scoasă din funcţiune către firmele private, la schimb cu anvelope, în valoare totală de 318.592 de dolari.
Procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale celor şase inculpaţi, până la concurenţa pagubei constatate.
 
Sursa: