Mai e ceva al nostru din ce-i al nostru?
M-a întrebat cineva câte firme de forţă au românii? Adică? Adică sunt,
mai sunt românii proprietari pe ceva în ţara lor? Păi, nu prea. Petrolul
e al austricilor. Vapoarele, vândute pe un dolar, sunt ale ciprioţilor,
extratereştrilor. Rafinăriile din Ploieşti sunt ale ruşilor, ca şi cel
mai mare combinat de aluminiu din Europa, cel de la Slatina. Cele mai
întinse terenuri
arabile din Banat, lăţindu-se spre Oltenia, sunt ale italienilor. Firme
ungureşti au închiriat terenurile de vânătoare din Transilvania şi au
cumpărat o mare parte a terenurilor din aceeaşi parte a României.
Băncile sunt ale grecilor, societăţile de asigurări ale cehilor.
Restaurantele ale arabilor.
Nu sunt ale românilor, mă gândesc eu, dar fiind ale unor firme cu domiciliul fiscal, cu domiciliul impozitelor în România, se cheamă – nu-i aşa? – că-s româneşti. Da, dar români, băştinaşi, băştinaş fiind şi turcul dacă s-a năcut aici, din tată-n fiu, băştinaşi, aparţinători acestor meleaguri prin naştere au şi ei mari proprietăţi, mari companii? Nu prea. Am pe cap o şapcă primită cadou de fiică-mea pe care scrie Borsec şi brusc mă luminez. Da, apele cu acest nume, izvorând din munţii Transilvaniei, sunt ale unei firme cu acţionari principali români, băştinaşi, născuţi aici din tată-n fiu, pe care-i şi cunosc. Tavi Creţu e preşedintele companiei, Nicu Palfi e al doilea acţionar şi vicepreşedinte. Sigur, li s-a dat peste mână, au avut de luptat câineşte cu interese multiple, dar au avut forţa să reziste. Da, zic, apele minerale, cel puţin cele de la Borsec, sunt ale unei companii româneşti, cu acţionari ai pământului. Ar mai fi mai tânărul izvor captat şi îmbuteliat, tot cu pumni birocratici în gură, de Nicu Croitoru la Cheia. Ura, am uitat! Petromidia e a unui român – Dinu Patriciu. Iată o victorie. Ne-au luat petrolul străinii, dar ne-au lăsat cea mai mare rafinărie, plasată la Marea Neagră. Stai, îmi zic singur. Nu cumva Petromidia e a unora dinspre Asia, Patriciu vânzându-şi proprietatea, sau, mă rog, vânzându-ne proprietatea? Pentru mine, fie că e a lui Patriciu, fie că e a unui turcmen, tot una ar fi. Să dea impozite corecte la stat şi cu asta basta. Doar orgoliul meu, niţel naţionalist, niţel ieşit din modă are de suferit. Dar ce mai e orgoliul în zilele noastre?
Îmi tot răsucesc minţile în timp ce TVR 1 transmite de la Ţebea un spectacol cu cântece despre Avram Iancu şi iubirea de ţară. Ce le-o fi venit? Poate-i află demisul care s-a întors la Cotroceni, mulţumind magiarilor care l-au ajutat. Poate-i află şi-i dă afară. Parcă un minoritar, cam scelerat, l-a spânzurat mai ieri pe Iancu, imaginat ca o păpuşă de cârpă şi n-a păţit nimic.. În zilele alea, preşedintele se pupa pe dinţi cu Orban şi Tokeş care cer deschis, pe faţă, Ardealul, adică ăla pentru care s-au jertfit Iancu şi Horea. Dar să nu mă rup de subiect. Un fin de-al lui fiu-meu, Bogdan, băiat deştept, jurist, are o firmă de betoane, de exploatat pietriş. Iată, zic, ne-a rămas pietrişul! Aş! Firma e a străinilor iar Bogdan e doar – mare minune şi asta – manager. Nici pietrişul nu ne mai aparţine.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/mai-e-ceva-al-nostru-din-ce-i-al-nostru-623294.htm
Autor: LUCIAN AVRAMESCU
Nu sunt ale românilor, mă gândesc eu, dar fiind ale unor firme cu domiciliul fiscal, cu domiciliul impozitelor în România, se cheamă – nu-i aşa? – că-s româneşti. Da, dar români, băştinaşi, băştinaş fiind şi turcul dacă s-a năcut aici, din tată-n fiu, băştinaşi, aparţinători acestor meleaguri prin naştere au şi ei mari proprietăţi, mari companii? Nu prea. Am pe cap o şapcă primită cadou de fiică-mea pe care scrie Borsec şi brusc mă luminez. Da, apele cu acest nume, izvorând din munţii Transilvaniei, sunt ale unei firme cu acţionari principali români, băştinaşi, născuţi aici din tată-n fiu, pe care-i şi cunosc. Tavi Creţu e preşedintele companiei, Nicu Palfi e al doilea acţionar şi vicepreşedinte. Sigur, li s-a dat peste mână, au avut de luptat câineşte cu interese multiple, dar au avut forţa să reziste. Da, zic, apele minerale, cel puţin cele de la Borsec, sunt ale unei companii româneşti, cu acţionari ai pământului. Ar mai fi mai tânărul izvor captat şi îmbuteliat, tot cu pumni birocratici în gură, de Nicu Croitoru la Cheia. Ura, am uitat! Petromidia e a unui român – Dinu Patriciu. Iată o victorie. Ne-au luat petrolul străinii, dar ne-au lăsat cea mai mare rafinărie, plasată la Marea Neagră. Stai, îmi zic singur. Nu cumva Petromidia e a unora dinspre Asia, Patriciu vânzându-şi proprietatea, sau, mă rog, vânzându-ne proprietatea? Pentru mine, fie că e a lui Patriciu, fie că e a unui turcmen, tot una ar fi. Să dea impozite corecte la stat şi cu asta basta. Doar orgoliul meu, niţel naţionalist, niţel ieşit din modă are de suferit. Dar ce mai e orgoliul în zilele noastre?
Îmi tot răsucesc minţile în timp ce TVR 1 transmite de la Ţebea un spectacol cu cântece despre Avram Iancu şi iubirea de ţară. Ce le-o fi venit? Poate-i află demisul care s-a întors la Cotroceni, mulţumind magiarilor care l-au ajutat. Poate-i află şi-i dă afară. Parcă un minoritar, cam scelerat, l-a spânzurat mai ieri pe Iancu, imaginat ca o păpuşă de cârpă şi n-a păţit nimic.. În zilele alea, preşedintele se pupa pe dinţi cu Orban şi Tokeş care cer deschis, pe faţă, Ardealul, adică ăla pentru care s-au jertfit Iancu şi Horea. Dar să nu mă rup de subiect. Un fin de-al lui fiu-meu, Bogdan, băiat deştept, jurist, are o firmă de betoane, de exploatat pietriş. Iată, zic, ne-a rămas pietrişul! Aş! Firma e a străinilor iar Bogdan e doar – mare minune şi asta – manager. Nici pietrişul nu ne mai aparţine.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/mai-e-ceva-al-nostru-din-ce-i-al-nostru-623294.htm
