duminică, 2 septembrie 2012

Doar o simplă constatare

Iată ce scriam, pe blogul personal, în ziua de 2 mai a.c.: 
"Astăzi, Victor Ponta a dat mâna cu Gabriel Oprea! Mâine, probabil, îi va pupa mâna lui Traian Băsescu! Noi pe mâna cui mergem?"
Se pare că am avut dreptate!


Ponta: Astăzi, o decizie de suspendare a lui Băsescu ar însemna un risc pentru ţară



Premierul nu crede că s-ar mai putea lua o decizie de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, pentru că acest lucru ar implica un risc pentru ţară. Victor Ponta a precizat că că în 2013 ar putea fi modificată Constituţia.

"Astăzi, când mă întrebaţi, nu cred că mai putem să mai luăm o asemenea decizie şi un asemenea risc pentru ţară. Dacă mă întrebaţi cum aş crede că este corect, aş vrea să nu mai fie domnul Băsescu preşedinte. Cred că România trebuie să evite o criză de aceeaşi amploare în viitor", a afirmat Ponta, aseară, la Realitatea Tv.

Premierul s-a declarat convins că în 2013 va trebui modificată Constituţia, fapt ce ar putea scurta mandatul preşedintelui.

"Eu sunt absolut convins că la anul, în 2013, şi ştiţi foarte bine că pentru asta ai nevoie totuşi de un aport larg, de două treimi din Parlament, trebuie să modificăm Constituţia României. În 2013, cu un nou Parlament legitim, cu o majoritate a USL, dar în colaborare cu minorităţile, cu UDMR poate şi cu PDL, dacă va dori, cred că suntem obligaţi, suntem condamnaţi să modificăm Constituţia României, ocazie cu care poate înceta... Şi aici, în mod paradoxal, s-ar putea să ne ajute şi domnul Băsescu, pentru că nu mai este vorba de domnia sa", a adăugat premierul, care a precizat că este nevoie de un sistem constituţional care să nu permită ca puterea instituţională să fie strânsă "în mâna unui om".

Ponta crede într-o colaborare cu Băsescu
    
Premierul s-a declarat deschis unei colaborări cu Băsescu pe teme precum aderarea la spaţiul Schengen sau fondurile europene.

"Ştiţi că după ce vara, toată vara s-a vorbit de cvorum - cvorum a fost termenul esenţial al verii - acum se vorbeşte de coabitare. Iar un punct concret, pentru că în general vorbim: 'Ce bine ar fi să coabităm!', bun, e bine să coabităm, dar să vorbim de lucruri concrete. E un punct, în care domnul preşedinte Băsescu, proaspăt reîntors la Cotroceni, şi Guvernul pe care eu îl conduc ar trebui să, nu să coabiteze, să colaboreze. Domnul preşedinte Băsescu ar trebui să spună în Germania, unde într-adevăr are un sprijin, s-a dovedit că are un sprijin foarte puternic din partea Guvernului creştin-democrat, 'Domnule, m-aţi sprijinit. Uite, m-am întors la Cotroceni, deşi au votat 88% împotriva mea. Nu e puci parlamentar", a declarat Ponta.

"Domnul preşedinte Băsescu să vorbească cu Guvernul german şi să spună: 'Domnule, chiar suntem pregătiţi'. Eu ştiu că domnul preşedinte Băsescu, atunci când Olanda s-a opus, ştiu că a fost foarte supărat pe Olanda, deşi era tot un Guvern de dreapta", a adăugat premierul.

El a ţinut să sublinieze însă că "marele pericol" al acestei toamne pentru România nu este problema Schengen, ci decizia pe care Comisia Europeană o va lua cu privire la problemele în cazul fondurilor europene din perioada 2009-2011.

"Marea problemă a acestei toamne este decizia pe care Comisia Europeană o va lua vizavi de ceea ce s-a descoperit referitor la fondurile europene în perioada 2009-2011, până în noiembrie 2011. S-au făcut auditurile până în noiembrie 2011 şi este foarte posibil ca acum să primim nişte sancţiuni. Or, aici iarăşi cred că domnul preşedinte Băsescu şi cu mine, dincolo de ceea ce ne desparte în bătălia internă, ar trebui să mergem eventual împreună la comisarii europeni, la preşedintele Barroso, să spunem: 'Domnule, am înţeles că în 2009, 2010, 2011 au fost nişte grave neregularităţi", a declarat Ponta, care a precizat însă că odată cu venirea la Ministerul Afacerilor Europene a lui Leonard Orban respectivele 'neregularităţi' s-au îndreptat, însă, pentru absorbţiile viitoare de fonduri.

"Dacă noi o să rămânem aici - aha, uite, Guvernul Ponta, care pierde bani - este un gen de, ştiţi cum, de joc de Dâmboviţa, în care, de fapt, pierdem cu toţii. Pot fi corecţii financiare, pot fi întreruperi, pot fi suspendări, pot fi tot felul de sancţiuni. Uitaţi-vă, unul dintre cele mai importante programe, faimosul POSDRU, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltare a Resurselor Umane, practic, din luna februarie-martie, s-a oprit pentru ceea ce s-a întâmplat în 2010-2011. Noi am luat măsuri - nu am luat doar numai noi, repet, sunt foarte corect; din noiembrie era Guvernul Boc, după aceea Guvernul Ungureanu - noi am luat măsuri şi acum lucrurile sunt în regulă, dar nu putem să le îndreptăm pe cele dinapoi, ştiţi, retroactiv. Ori, sancţiunile vin acum pentru 2010-2011", a conchis şeful Executivului.


Sursa:
 http://www.jurnalul.ro/politica/ponta-suspendare-basescu-risc-tara-622599.htm