De ce au fost schimbaţi 20 de şefi din SRI ?
Scris de : Doru DragomirÎn cursul lunii septembrie 2012, conducerea Serviciului Român de Informaţii (SRI) a decis schimbarea din funcţie a peste 20 de şefi ai secţiilor judeţene.
Potrivit unor informaţii neoficiale, schimbările s-au făcut exact în judeţele unde la referendumul pentru demiterea preşedintelui s-a înregistrat o prezenţă la vot mai mare de 50%. Oficial, reprezentanţii SRI susţin că toate aceste schimbări au fost făcute pentru optimizarea structurilor de management în teritoriu.
Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt al SRI, a declarat pentru ZIUA VECHE că nu e vorba de demiteri şi că “termenul corect ar fi rotire. Şefii secţiilor judeţene au fost mutaţi pe funcţii similare, dar în alte judeţe. Procesul are loc în fiecare an pentru optimizarea structurilor de management ale SRI în teritoriu”.
Printre sectiile judtene ale SRI unde au avut loc schimbari se numara judetele Olt, Dolj,Aalba si Buzau. Dupa sase ani in care colonelul Marius Voinea s-a aflat la comanda SRI Olt, de la 1 octombrie acesta va prelua aceeasi functie, insa in fruntea Sectie Judetene Gorj a Serviciului Roman de Informatii. Marius Voinea a intrat in randul cadrelor active ale SRI în 1990. În perioada 2003-2006 a detinut diverse functii de conducere în cadrul acestei structuri. In locul sau a fost numit colonelul Ştefan Vlăduţescu, cel care a coordonat activitatea SRI Dolj, incepand din 2004.
Noul şef al SRI Alba este, din 1 septembrie, Ioan David, venit pe această funcţie de conducere de la Direcţia Judeţenă de Informaţii Hunedoara.
Sectia Judeteana a SRI Brăila are un nou şef, în urma unui proces de rotire de cadre derulat la nivel naţional. Astfel, actualul şef al instituţiei, Florian Bulgaru, va conduce SRI Călăraşi, în timp ce la Brăila funcţia a fost preluată de o persoană detaşată de la Bucureşti.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/servicii-secrete/de-ce-au-fost-schimbati-20-de-sefi-din-sri-122215.html