"Basarabia e România!"
Mii de manifestanţi au cerut, la Chişinău, unirea Republicii Moldova cu România
"Vrem unire cu ţara mamă, asta-i singura soluţie a Republicii Moldova ca să se salveze. Dorim integrare europeană, dar pentru asta avem nevoie de unire cu România". Este declaraţia dată reporterilor publika.md de unul dintre participanţii la Marşul Unirii, desfăşurat duminică la Chişinău. Conform organizatorilor manifestaţiei - Platforma Civică "Acţiunea 2012" - aproximativ 7.000 de oameni au mărşăluit ieri pe străzile capitalei Moldovei de dincolo de Prut. Printre ei s-a aflat, pentru scurt timp, şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Conform surselor oficiale, peste 700 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru menţinerea ordinii. Au existat încercări ale oponenţilor de a bloca marşul, asupra unei persoane a fost găsit un pistol cu gloanţe de cauciuc, însă nu s-au înregistrat incidente majore.
Manifestanţii au fluturat sute de steaguri româneşti. Unii purtau tricouri inscripţionate cu "Basarabie e România", "Unirea face puterea" sau "Rupe frontiera". La trecerea prin dreptul penitenciarului din Chişinău, manifestanţii s-au oprit şi au strigat "Voronin, la puşcărie!"
Vezi mai multe fotografii aici
La capătul marşului, a fost semnată o petiţie adresată politicienilor în care se cere modificarea Constituţiei Republicii Moldova pentru introducerea unui articol care să prevadă unirea cu România.
Publika.md informează că, tot duminică, a avut loc şi o manifestaţie împotriva Marşului Unirii, organizată de Partidul Social Democrat din Moldova. După ce au ascultat discursuri antiromâneşti, cele câteva zeci de persoane participante au pornit în marş spre ambasada României. "Să nu ne dicteze nouă românii că Basarabia e a lor. Nu, Basarabia nu e a lor. Basarabia e a Moldovei; "Eu voi vorbi în limba rusă. Am venit pentru a-mi cere drepturile. În Moldova noastră, românii nu-şi au locul" - au declarat pentru Publika câţiva participanţi. Conform autorităţilor locale, această manifestaţie nu a avut autorizaţie.
Vezi video aici
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/observator/marsul-unirii-chisinau-basarabia-e-romania-623839.htm