În contratimp cu noi înşine
Autor: LUCIAN AVRAMESCU
M-a surprins vioiciunea polemică a europarlamentarilor USL, la Strasbourg, în ziua de miercuri, 12 septembrie, dacă nu încurc datele. Să-i vezi, să-i auzi şi să nu-ţi vină să crezi că-s tot ăia de au dormitat până ieri. Mă învăţasem cu ei muţi, apatici, umplutură într-un maţ al democraţiei europene unde bolboroseau viu şi agitat, în pregătirea unor flatulaţii urât mirositoare pentru România, doar Barroso, preşedintele Comisiei Europene, singurul politician din UE cu servitoare româncă la domiciliu şi comisarul Viviane Reding, persoană de sex incert, nici bărbat, nici femeie, legitimată portocaliu în numele unei iubiri de sorginte psihiatrică pentru ultimul preşedinte comunist al continentului.
M-a surprins, zic, şi m-a bucurat totodată ieşirea din amorţeală a europarlamentarilor USL trimişi de Bucureşti să apere prestigiul patriei şi să se bată pentru interesele ei. Au făcut-o. Dar în al câtelea ceas? În timpul ăsta, Barroso şi Viviane au răstignit în România 8,5 milioane de votanţi, din care 88 la sută au ştampilat pentru plecarea preşedintelui, l-au reinstalat pe acesta la Cotroceni şi, în aplauzele Monicăi Macovei, madama care rimează perfect cu pasiunile bahice ale Băsescului, ne-au umplut, ca popor, cu magiunul closetelor.
Dă Doamne, românului, mintea de pe urmă! – iată zicala care mi-a venit imediat în minte. De ce ne trezim întotdeauna la spartul târgului, când devine prea târziu, mult prea târziu pentru a mai îndrepta ceva, pentru a mai izbuti o tranzacţie profitabilă? Cum să ne înmulţim noi în aşa hal când la primele alegeri de după Revoluţie eram 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar acum am ajuns mai mulţi alegători decât populaţia întregă? De ce n-am ţipat la Strasbourg că până şi acel nenorocit cvorum a fost depăşit? De ce suntem noi molcomii ardeleni ai bancului ăla cu tipii care mureau de râs imediat ce auzeau poanta, numai ardeleanul, nu.
El rămânea nedumerit şi încurcat, şi murea abia după trei ani, prins subit din urmă de un râs care-l lăsa lat. De ce dracu am lăsat-o pe Macovei să asmută toată Europa asupra noastră iar noi, adică europarlamentarii USL să bocim doar acasă, pe umerii telespectatorilor, că ne face de râs obraznica? De ce nu i-aţi dat peste deşte lui Stolojan când îndesa bileţele în buzunarele europarlamentarilor, turnându-l pe Şova că-i antisemit când ăsta s-a împăcat de când lumea cu evreii, recunoscând o vorbă aiurea din tinereţe iar evreii l-au iertat şi par a fi chiar amici acum? De ce aţi lăsat pedeleii să facă lobby, iar voi n-aţi făcut decât băşcălie la agramatismele şi tâmpeniile Ebei, miştocărind relaxaţi? De ce Norico ai fost deşteaptă şi arţăgoasă ieri, aşa cum te ştiu de-o viaţă, şi moacă în vremea în care juca tontoroiul pe morminte Monica Macovei?
Dă-i Doamne românului mintea de pe urmă, că tot nu mai are ce face cu ea, decât, eventual, să-mi ofere mie un bandaj la orgoliul ferfeniţit. Între timp Băsescu ţopăie pe mormântul unei Românii care începe să nu mai fie.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/in-contratimp-cu-noi-insine-623804.htm
