vineri, 1 iunie 2012
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 467/12 mai 2010, în
fiecare an la data de 31 mai , se sărbătoreşte Ziua
rezervistului militar. La Constanţa doar Sindicatul Cadrelor Militare
Disponibilizate şi Asociaţia Cadrelor în Rezervă din MAI ”Tomis”Constanţa au organizat separate adunari festive, celelalte instituţii
publice din cadrul sistemului de apărare ignorînd acest eveniment.
Sindicatul
Cadrelor Militare Disponibilizate a organizat adunarea
festivă în ziua de 31 mai 2012 în Sala
de protocol a Casei de cultură a Sindicatelor.
Adunarea a fost deschisă de col.(r) Remus Macovei
care a dat citire mesajului adresat rezerviştilor militari de către ministrul
apărării naţionale , generalul locotenent Corneliu Dobriţoiu. Participanţii
şi-au exprimat încrederea că noua conducere a M.Ap.N. va reuşi, în cadrul
actualei coaliţii aflate la guvernare, rezolvarea gravelor probleme cu care
s-au confruntat rezerviştii militari în ultimii doi ani.
Cei prezenţi au apreciat că este absolut ruşinos
mesajul adresat de preşedintele României, cu ocazia Zilei rezervistului militar.
Rezerviştii ar fi vrut întradevăr să fie permanent în atenţia factorilor de
decizie,ar fi vrut să fie consideraţi ca un segment socio-profesional distinct
administrat cu deosebită grijă aşa cum se întîmplă în celelalte ţări
civilizate.Atunci cînd guvernanţii portocalii ne umileau şi ne batjocoreau,
uitînd că reprezentăm un nesecat izvor de de valori, nu l-am simţit niciodată
apropiat pe domnul preşedinte. Ba dimpotrivă.Mesajul preşedintelui, în stilul
său caracteristic, urmăreşte un singur obiectiv acela de a dezbina în
continuare asociaţiile cadrelor în rezervă şi în retragere.
S-a exprimat susţinerea efortului ministrului
apărării naţionale, cu propuneri concrete, care să contribuie la rezolvarea cît
mai rapidă a problematicii pensiilor militare, nu de alta, dar timpul este necruţător cu rezerviştii
militar.
Adunarea a fost încheiată de col.(r) Alexandru Birou
care a încîntat asistenţa prezentînd cîteva fabule,creaţie personală, al căror
conţinut este strîns legat de politicieni şi caracteristicile actuale ale
societăţii românşti contemporane.
Asociaţia
Naţională a Cadrelor în Rezervă din MAI”Tomis”Constanţa a organizat acest eveniment în ziua de 01 iunie 2012 la
Sala de festivităţi din sediul Poliţiei Municipale, concomitent cu Coferinţa
anuală şi aniversarea a 21 de ani de la înfiinţare..La adunarea festivă a
participat şi o delegaţie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
Problemele
discutate au fost aproape identice cu cele ridicate cu o zi înainte de
sindicaliştii militari.S-a manifestat încrederea că totuşi actualii guvernanţi
par hotărîţi să acţioneze cu fermitate pentru rezolvarea gravelor inechităţi şi
ilegalităţi apărute pe timpul procesului de racalculare şi revizuire a
pensiilor militare.
În intervenţia sa
col.(r) Remus Macovei a punctat următoarele probleme:
-
A criticat absenţa reprezentanţilor
autorităţilor locale
-
S-a
facut un prim pas spre normalitate prin Memorandumul adoptat de guvernul Ponta
oprindu-se reţinerea sumelor primite necuvenit de pensionarii a căror pensii au
fost diminuate în urma procesului de revizuire
-
Urmează
proba de foc din ziua de 11 sau 12 iunie cînd parlamentarii ar trebui să aprobe
anularea plăţilor ca urmare a regularizării şi revenirea pînă la sfîrşitul
anului 2012 la pensiile avute în plată la nivelul lunii decembrie 2010 pentru
cei cu pensiile micşorate.
-
În
loc sa ne plîngem să facem propuneri pentru elaborarea legii ocupaţionale către
conducerile ministerelor noastre, ajutînd astfel cu expertiza noastră
profesională la realizarea unei legi viabile.
-
Perioadele
care vor urma vor fi deosebit de dificile şi numai prin acţiuni unite ale
tuturor asociaţiilor rezerviştilor vom putea avea cîştig de cauză, să obligăm
conducătorii acestora să renunţe la orgolii şi ambiţii personale, care au făcut
atîta rău unităţii de acţiune în periadele anterioare.
Momentul deosebit al adunării a fost lansarea cărţii fostului ministru de
interne Doru Viorel Ursu intitulată”Sînge şi carne de om”,
dedicată memoriei eroilor martiri din MAI căzuţi la datorie în decembrie 1989.
Preşedintele Sindicatului Cadrelor
Militare Disponibilizate – filiala Constanţa
Col.(r) Remus Macovei