de SABINA FATI
Ierarhizarea problemelor de politică externă de care ar mai trebui să se ocupe Traian Băsescu nu este doar un semnal că USL vrea să-l lase pe preşedinte cu prerogative din ce în ce mai puţine, ci şi o strategie de viitor, pentru eventualitatea în care Crin Antonescu ar ajunge la Cotroceni.
În paralel noua majoritate parlamentară a demarat în forţă modificarea legilor care intervin în procesul de suspendare a preşedintelui, în aşa fel încât demiterea lui Traian Băsescu să se poată face repede şi eficient. Parlamentul sub bagheta liderilor USL vrea să transforme instituţia prezidenţială într-o butaforie, dar oare Crin Antonescu ar fi de acord să devină un preşedinte de carton? Pritenii săi din PSD îi pregătesc liderului PNL un fotoliu de preşedinte uşor de luat de la Traian Băsescu, un mandat fără prea multe bătăi de cap în cazul în care ajunge şeful statului şi mai ales o poziţie fragilă aflată la îndemâna unei majorităţi interschimbabile.
Alegerile locale de duminică scot deja la iveală supremaţia PSD asupra PNL în cadrul USL, fiindcă socialiştii aproape că dublează rezultatele liberalilor. PSD şi-a adjudecat, de pildă, jumătate din preşedinţiile Consiliilor Judeţene, ceea ce înseamnă că la alegerile din noiembrie partidul lui Victor Ponta s-ar putea apropia de succesul din 2000, când cu un scor de peste 36 la suta a reusit singur sa faca guvernul, cu susţinerea din parlament a UDMR şi PNL. Dacă PSD îşi asigură o majoritate de acest fel, va putea jongla în viitor cu pretenţiile liberalilor în aşa fel încât să împartă cât mai puţin sau chiar de loc din putere cu PNL.
Premierul Victor Ponta, sfătuit de creierele grupului de la Cluj are însă o strategie destul de bine pusă la punct prin care se raportează la instituţia prezidenţială: în primul rând experţii social-democraţii încearcă să-i asigure lui Traian Băsescu mandatul până în 2012, pentru a beneficia PSD de fotoliul de la Cotroceni, cu gândul că până atunci USL îşi epuizează resursele; în al doilea rând cei care lucrează pentru ca PSD să redevină ceea ce a fost şi chiar mai mult, insistă ca premierul să puncteze în lupta cu preşedintele şi să ajungă să se aşeze la masă cu ceilalţi lideri europeni, pentru a-şi valida mandatul pe plan internaţional, dar şi pentru a demonstra în interior că poate ieşi învingător dintr-o bătălie cu Traian Băsescu; în al treilea rând dacă totuşi preşedintele nu cedează şi USL va fi nevoit să-l suspende, strategii PSD îi pregătesc lui Crin Antonescu un mandat fără prea multe prerogative. Pentru social-democraţi, Antonescu ar putea fi cel mult un preşedinte timorat de Parlament, penru că PSD va găsi întodeauna o majoritate dispusă să-l suspende pe liderul PNL, în cazul în care nu este acultător.
Spre deosebire de PSD care nu-şi trâmbiţează strategiile care includ şi un Victor Ponta mereu la televizor, tot timpul cu zâmbetul pe buze şi cât mai politicos cu Traian Băsescu, liberalii şi-au dat în vileag deja tactica de apărare împotriva PSD. Crin Antonescu nu s-a putut abţine, când l-a văzut pe Victor Ponta că a făcut o revernţă în faţa preşedintelui şi l-a ameninţat: dacă nu va fi el cel care participă la întâlnirile cu ceilalţi lideri europeni, ci tot Traian Băsescu, atunci şi actualul premier va cădea în urma unei moţiuni de cenzură.
Liberalii l-ar fi vrut înlăturat pe Traian Băsescu imediat, în aşa fel încât referendumul de suspendare să aibă loc la alegerile generale din noiembrie, iar o eventuală amânare n-ar trebui să depăşească primăvara anului 2012. Totuşi dacă PSD va tergiversa şi acest termen PNL va forţa căderea lui Ponta. Creierele din spatele premierului prevăd glisările liberalilor şi încearcă să-şi arunce undiţele spre PDL. Democrat-liberalii vor deveni după scrutinul parlamentar posibili parteneri atât pentru PSD, cât şi pentru PNL, în cazul destrămării USL, situaţie pe care unii liberali o văd posibilă înainte de al doilea an de guvernare comună şi care se creionează de pe acum chiar din strategiile inamicale pe care cei doi parteneri le fac în ascuns, pentru a se lovi reciproc.
Sursa:
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/ce-i-pregateste-ponta-lui-antonescu-267450.html