joi, 28 iunie 2012


Acuze la adresa lui Ponta, dar atât
Traian Băsescu s-a victimizat în direct




Declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu au avut un singur scop: de a se victimiza şi de a părea salvatorul imaginii României. A fost neconvingător. Înainte de declaraţii presa a fost intoxicată cu informaţii privind o cerere de urmărire penală a lui Ponta.
Traian Băsescu pozează în victimă
Preşedintele a început declaraţia victimizându-se: “Nu e cea mai veselă zi din mandatele mele de preşedinte. Pentru prima oară în 8 ani de mandat sunt împiedicat să-mi exercitit atribuţiile constituţionale”. După care a trecut la atac direct: “Este pentru prima oară când un premier îşi asumă, neligitim, mandatul preşedintelui. România este legitim prezentă, dar nelegitim reprezentată, atât prin prisma subiectelor care se discută, dar şi prin viziune constituţională”.
Tentativă de lovitură de imagine
În declaraţia de presă susţinută la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a încercat să dea o lovitură de imagine. El a vrut să inoculeze opiniei publice că a cedat să meargă la Bruxelles pentru a nu pune România într-o situaţie jenantă. Nu credem că i-a reuşit. „Ar fi fost o situatie stânjenitoare şi pentru partenerii noştri europeni, să arbitreze ei o dispută naţională. Eu am văzut astfel de dispute la alte state europene, şi ştiu cât de rău erau etichetate astfel de evenimente, şi personal nu am vrut să particip, chiar abdicând de la o atribuţie constituţională (...) Este împotriva voinţei mele, dar am decis să nu merg la Bruxelles ca să protejez ceva ce am construit timp de 8 ani”.
Ponta a avut două discuţii cu Traian Băsescu înainte de plecare
Premierul Victor Ponta a declarat de la Bruxelles că înainte de plecare a avut două discuţii cu preşedintele Traian Băsescu. “Eu am vrut şi vreau ca toate diferendele să fie rezolvate pe cale instituţională. A rămas stabilit să avem o ultimă discuţie la Bruxelles, după ce eu ieşeam din întâlnirea cu liderii partidelor social-democrate din Europa. Din păcate, dl Băsescu nu a mai venit”, a spus Ponta.
Intoxicaţie de presă sau paşi înapoi?
Cu o oră înainte de declaraţiile lui Traian Băsescu, „pe surse”, televiziunile de ştiri au informat că preşedintele intenţionează să ceară urmărirea penală a lui Victor Ponta. S-a făcut referire la art. 109 din Constituţie - „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Numai că Traian Băsescu a precizat clar că nu va depune niciodată plângere penală împotriva premierului Ponta. Evident, tot o declaraţie de imagine. Pentru că Traian Băsescu nu are nicio pârghie de a cere urmărirea penală pentru Victor Ponta. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, din cauza ambiguităţii articolului de mai sus, s-a produs o clarificare: “Camera Deputaţilor poate să ceară urmărirea penală a miniştrilor care sunt şi deputaţi; Senatul poate să ceară urmărirea penală a miniştrilor care sunt şi senatori; Preşedintele României poate cere urmărirea penală pentru miniştrii care nu sunt parlamentari”. Deci, în cazul premierului Ponta, doar Camera Deputaţilor poate cere urmărirea penală.
Rămâne o întrebare retorică: a fost intoxicare de presă (fie din surse cotroceniste, fie din alte zone) sau chiar a avut vreo intenţie Traian Băsescu, dar a fost întors din drum de consilierii săi juridici?