luni, 11 iunie 2012




De ce au câştigat Boc, Falcă, Scripcaru şi Pinalti?




Prăbuşirea PDL este bună cel puţin pentru o lecţie de morală politică. Asta în ciuda faptului că dezastrul de duminică al portocaliilor lui Băsescu s-a încheiat cu supravieţuirea câtorva care ar trebui să devină şi campionii vizitelor la DNA. Este vorba de Gheorghe Falcă (abia scăpat de prima albire a Nufărului judecătoresc), de George Scripcaru, primarul dalmaţian al Braşovului, de Emil Boc şi de sinistrul personaj politic supranumit Pinalti. De ce au fost pedepsiţi de electorat Liviu Negoiţă, Florin Popescu, Cristian Poteraş sau Antonie Solomon, iar craii de mai sus, în contul cărora figurează abuzuri, excese, chifle, golănii şi învârteli, nu? Este electoratul din aceste oraşe lipsit de instincte şi repere civice? Sau poate fi socotit adormit şi tâmp. Numai că, din acelaşi punct de vedere, principala cofeină a trezirii civice vine de la opoziţie şi de la presă. Veţi spune că presa i-a taxat pe toţi aceştia! Nici vorbă! Presa centrală nu ajunge în aceste oraşe decât în câteva sute de exemplare. Mai rău ca presa de tip samizdat. Presa locală nu există. Mă refer la presa-presă, nu la televiziunile şi ziarele anesteziate cu câteva fărâmituri. La Arad nu există altă presă decât cea culegătoare de scame de pe reverele de familist de paradă ale lui Gheorghe Falcă. Nici televiziuni cu ştiri adevărate nu se găsesc. La Neamţ, aşijderea. Tăcerea este mormântală. Opoziţia se teme de moarte de Pinalti. Circulă gluma că un opozant nemţean ar fi zis la auzul veştii că va fi vizitat de conducerea USL, văleu, dacă află, ne omoară dom’ Pinalti! Cine să câştige bătălia cu Falcă şi cu Pinalti dacă toată lumea trece pe lângă pereţii primăriilor din aceste oraşe temându-se să nu deranjeze cu o umbră prea groasă. La fel şi la Braşov. Toată lumea vorbeşte că mustăciosul Constantin Niţă mănâncă prăjituri de la Butuza şi de la Scripcaru.
Am lăsat la urmă situaţia de la Cluj. Oricât ar părea de ciudat, în aşa-zisa Capitală a Ardealului nu există opoziţie. Nici politică şi nici jurnalistică. Şi liberalii şi pesediştii au ciugulit din aceeaşi palmă a primarului ajuns premier. Toţi s-au mulţumit cu binele Clujului generat de banii aduşi de la Bucureşti. Campania electorală pentru postul de primar al Clujului a semănat cu un blat total. Şi politic, şi în plan jurnalistic. De altfel, clujenii mucaliţi se întrebau dacă Ioan Rus este ministrul lui Emil Boc, al lui Arpad Paszkany sau al lui Victor Ponta? Sau al tuturor la un loc? Oricât de tare şi-a încordat poliţia muşchii prin câteva locuri din ţară, tot nu a izbutit să provoace lămuriri suplimentare pe malurile Someşului.
De bună seamă că înfrângerea acestora ar fi generat o adevărată tragedie politică. Ar fi şters PDL-ul de pe firmament. Aşa, a rămas de sămânţă. Iar USL-ul va avea adversar pentru a nu ajunge prea repede la suitul scroafei în copac. Absenţa presei veritabile şi a opoziţiei a lăsat măcar în câteva oraşe un crac din PDL. De formă şi de gust. Să ţină minte învingătorii ce păţesc cei care savurând puterea se îmbolnăvesc de boala numită ”buricul pământului”.


Sursa"
 http://www.cotidianul.ro/de-ce-au-castigat-boc-falca-scripcaru-si-pinalti-185671/