duminică, 24 iunie 2012

Sconcsul Băsescu împute din nou



Preşedintele Băsescu atacă, în avans, un ministru liberal, în stilu-i exersat. E vorba de Puiu Haşotti. Aruncă asupră-i jetul urât mirositor al sconcsului,  animal definit de dicţionare drept "mic, urât, imprevizibil, de care e bine să te ţii la distanţă". Domnul Băsescu n-are nici-un argument să-l mânjească pe domnul Haşotti pe care-l percep ca om cu prestaţie sobră, echilibrată, inteligentă. Aceleaşi vorbe generoase le aud de la personalităţi academice. Ce face Băsescu? O mârlănie. Nu există nici-o bănuială sau dovadă că doctoratul lui Haşotti e rezultatul unui plagiat. Ei, şi? Băsescu e ştiut ca marele colecţionar de dosare. Dacă îl are la dosar? Dacă a furat cireşe când era mic?
Dacă a treversat cândva pe lângă zebră? Băsescu murdăreşte chiar dacă cel luat drept ţintă e curat. A făcut-o adesea. Aruncând pe piaţă cererea ca liberalul să jure, în scris, că n-a plagiat, îl acuză de plagiat. Şi loveşte, ca la biliard, în Ponta. Şi în guvernul care nu-i aparţine. E reţeta urât mirositoare prin care Băsescu-sconcsul şi-a construit puterea. Am citit numeroase comentarii legate de asemănările sale din zona zoo.
Scorpionul otrăvitor care muşcă pe cel care-l trece râul, ştiind că şi el va pieri, omorându-şi salvatorul. Şacalul, hiena. Nu. Băsescu este sconcs. E lighioana cu care se aseamănă cel mai tare. El atacă utilizând o otravă care este scârbos perceptibilă chiar şi într-o proporţie de, citez, "doi la milion". Îşi atacă duşmanii reali sau închipuiţi. Murdăreşte şi umple de scârnă. Glanda anală a sconcsului, pusă în funcţiune şi atingându-şi ţinta, e ucigătoare prin mirosul pestilenţial. Nu-l omoară pe adversar, ci îl face să-şi dorească moartea.
Sconcsul, scrie undeva, scurmă în gunoaie. Dacă-l dresaţi, ca animal de companie, atenţie că vă dispar lucrurile din casă. E periculos pentru copii, iar viaţa unei familii care are sconcs poate deveni iad. Recomandarea celor care au studiat acest animal malefic şi nelipsit de inteligenţă este "să staţi cât mai departe de el".
Sconcsul Băsescu a urmărit cu îndârjire viaţa, până în graniţa sinuciderii, a lui Adrian Năstase, vecinul lui de apartament, stropindu-l mereu cu murdăria de sub coadă. Îndreptarul "Staţi departe de sconcs" n-a fost citit de domnul Năstase, care putea să-l vâre în puşcărie de o sută de ori, dar n-a făcut-o. Sfaturile au fost desconsiderate nu doar de fostul premier împins până-n graniţa distrugerii de sine, ci şi de poporul român. Poporul român n-a ştiut să se ferească de sconcs şi am început să puţim toţi.
Sconcsul ne-a adus în situaţia sinistră de a ne urî, a semănat otrava-i în societate, în familii, între prieteni. Numele lui, Băsescu, pentru care nu-i fireşte vinovat, pare şi el o predestinare a asemănării cu sconcsul. Trimite şi el spre emisiile anale. Glanda lui Băsescu a reuşit să împută letal România. E timpul să facem ceva. Goniţi lighioana, cât încă mai putem respira.
Replica lui Crin Antonescu legată de mârlănia băsesciană faţă de Haşotti merită aplaudată. Ca şi atitudinea premierului. Nu uitaţi că la primul semn de slăbiciune vă va călca în picioare. Pe voi şi pe noi toţi. În pieţe se strigă încă "Jos Băsescu!".

Sursa:
 http://www.jurnalul.ro/editorial/sconcsul-basescu-impute-din-nou-616461.htm