Băsescu, încolţit de Constituţie

de Dumitru Constantin

 Zilele trecute l-am văzut în două rânduri pe Traian Băsescu arătând ediţia de buzunar a Constituţiei şi invocând-o răspicat, şi mărturisec că, de fiecare dată, m-am frecat la ochi, întrucât era vorba atât de o imagine inedită, cât şi de una idilică aş spune. Resemnare sau disperare? Asta întrucât, în cei şapte ani şi jumătate de când se află la Cotroceni, şeful statului român s-a evidenţiat prin orice, dar nu prin ideea că ar fi un vajnic apărător al legii fundamentale a ţării, cu toate imperfecţiunile ei, pe care le evocă deseori. Formula preşedintelui-jucător, pe care a cultivat-o cu osârdie în toată această perioadă, a avut de-a face cu orice, dar nu şi cu Constituţia României, pe care zilele trecute ne-o arăta la o oră de vârf! Resemnare sau disperare? Aşa s-a ajuns cu timpul ca, în viaţa politică românească, arbitrariul să capete putere de lege, ca Parlamentul să devină în cel mai bun caz o anexă prezidenţială, ca Guvernul Boc în diversele lui variante să fie un executiv dirijat, controlat şi manevrat de la Cotroceni, de cel care acum ne arată ameninţător Constituţia. Resemnare sau disperare? Altfel zis, prin preşedintele-jucător, puterile din stat şi-au pierdut aproape orice noimă, iar unii dintre şefii lor au devenit un soi de păpuşi manevrate de păpuşarul şef instalat la Cotroceni. Ca să-şi creeze şi să-şi consolideze acest statut rarisim în partea asta de Europă, el a uitat mai mereu de Constituţie, a făcut reguli după propria sa voinţă şi dorinţă.
Exemplul clasic de acum este la îndemâna oricui, şi nu doar a celor care studiază dreptul ori politologia, şi-l reprezintă felul în care s-a implicat în apariţia şi consolidarea UNPR şi în crearea pârtiei necesare ca acesta să devină partid parlamentar, ajungând concomitent în coaliţia guvernamentală, pe picior de egalitate - formală, desigur - cu PDL sau UDMR! Ce Constituţie, ce legi ori regulamente ale Parlamentului? Mai mult, prin numiri cu cântec, Curtea Constituţională a cam devenit „organul” de abilitare a deciziilor lui şi aşa se face că, în dispreţul realităţii, ea a omologat aberaţia UNPR. Totul nu face decât să amintească celebrul episod din 13 aprilie 1655, din Parlamentul Franţei, unde tânărul rege Ludovic al 14-lea (avea 17 ani!) s-a prezentat în ţinută de vânătoare. La observaţia şefului Parlamentului referitoare la edictele ciudate pe care suveranul le semnase, acesta i-a replicat sec: „Statul sunt eu!”. „Statul sunt eu!”, a reluat peste veacuri şi omul nostru de la Cotroceni, fără să-i tremure glasul, întrucât ştia că prin majoritatea parlamentară artificială creată nu mai poate avea nicio surpriză dacă ar veni vorba de o eventuală suspendare a sa.
De aceea tandemul Băsescu-Constituţie mi s-a părut la fel de insolit ca şi asocierea dintre apă şi Sahara. Cine a auzit câte ceva despre această zonă a Africii ştie că acolo bate uneori harmattanul. Este vântul deşertului, care se stârneşte din senin, poate dura trei ore, trei zile sau trei luni, şi se opreşte la fel de brusc cum a pornit. Cu harmattanul am asociat viaţa de până acum de la Cotroceni a lui Băsescu, preşedintele-jucător cu izbucniri imprevizibile, cu reacţii ciudate, cu promovări care vor face poate deliciul viitorilor cercetători ai lumii politice româneşti, dar care acum au fost coşmarul societăţii româneşti. Asta fie că vorbim despre: Emil Boc, lider de partid care nu a fost votat acum nici măcar de consătenii lui din Răchiţele, devenit imaginea ideală a slugărniciei, şi nu „unitatea de măsură a succesului în politică”, aşa cum pretindea Ioan Oltean, şi el tot un „boc”, dar de calibru supermodest; Roberta Anastase, cu un salt politic astral - de la participanta la Miss Univers la preşedinţia Camerei Deputaţilor! - care concurează ascensiunea omului pe LUNĂ ; Elena Udrea, fosta avocată a nu ştiu cui de prin PSD, metamorfozată în consilier prezidenţial (încurcă lume) şi apoi în ministru al unui megaminister, pentru care, spre a-l conduce, îşi autorepartizase un întreg etaj din Palatul Victoriei; Teodor Baconschi, un cogitator de doi bani şi trei surcele, care-şi scria textele pe margine de jacuzzi, cocoţat în fruntea diplomaţiei româneşti să-l facă uitat pe... Titulescu; şi cu atâţia alţii, ca trioul fatal Blaga-Berceanu-Videanu, ieri, pupinpăsişti, azi, dinozauri cocliţi, şi cu ultimul de pe listă, cu sau fără voia noastră, Mihai Răzvan Ungureanu, un produs al desantării politice, cu trecut mai glorios decât viitorul şi cu căderi politice mai mari decât ascensiunile.
Unde este vorba de Constituţie în evoluţia acestor nume? Păi în tot ce a făcut cu ei Traian Băsescu, care şi-a însuşit şi aplicat la sânge un celebru vers din perioada comunistă, care spunea că „partidul este în toate” şi nu l-a deranjat cu nimic transplantarea lui în lumea de azi. Acum, când Guvernul Ungureanu a picat de sus de tot, iar peisajul parlamentar s-a schimbat, Băsescu şi-a amintit de Constituţie. Resemnare sau disperare? Ştie că la Cotroceni ar putea cânta a pustiu cucuveaua, drept care, tocmai el, ridicând cărticica în mână, denunţă posibile derapaje de la democraţie. Nu mai are un partid mamut în spate, ci un soi de caricatură a ceea ce se pretindea, iar el e tot mai singur. Tocmai de aceea, reacţiile pot fi ca harmattanul, pe cât de imprevizibile, pe atât de grave. Să luăm aminte, preşedintele-jucător a fost încolţit de Constituţie!

Sursa:
 http://www.cotidianul.ro/basescu-incoltit-de-constitutie-186097/