In honorem

de Dinu C. Giurescu

Cu 71 de ani în urmă, în zorii zilei de 22 iunie 1941, armata română intra în acţiune pe toată linia de demarcaţie fixată de Soviete, în nordul Bucovinei, de-a lungul Prutului, ca şi în Delta Dunării. Am început atunci războiul pentru a elibera Moldova dintre Prut şi Nistru şi nordul Bucovinei – inclusiv Cernăuţii – ocupate de URSS în urma ultimatumului din 26 iunie 1940.
Am intrat în război pentru a reface hotarul dinspre răsărit al ţării. „Vă ordon treceţi Prutul… Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună…“, citim în proclamaţia generalului Ion Antonescu, conducătorului statului.
La 26 iulie 1941, comunicatul Cartierului General român anunţa că „lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la Răsărit s-a terminat. Din Carpaţi şi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele noastre“. Dar adăuga: „Lupta continuă. Trupele germano-române au înaintat adânc dincolo de Nistru“.
Cât de departe?
Formularea „dincolo de Nistru“ a dus trupele române în 1942, cu efective sporite, până la Cotul Donului, Stepa Calmucă şi Caucazul de Nord, în apropiere de oraşul Groznîi.
Urmarea în 1943-1944 este prea bine cunoscută. Încercarea de a restabili hotarul Nistrului a dat greş. Costurile umane – fără a mai socoti cele materiale – au fost enorme.
În august 1944 am întors armele şi ne-am alăturat coaliţiei URSS-SUA-Marea Britanie.
Scopul? Tot pentru păstrarea statului şi reîntregirea hotarelor. De astă dată în Vest.
Proclamaţia Regelui Mihai I, citită la radio în seara zilei de 23 august 1944 (ora 2212), anunţa: „România a acceptat admistiţiu oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii… Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin Dictatul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei de sub ocupaţie străină“.
Războiul purtat în Vest de armata română alături de aceea Sovietică a dus la eliberarea Transilvaniei (26 octombrie 1944). După care, ca şi în Răsărit, unităţile române au luptat mai departe în Ungaria de răsărit până în suburbiile Budapestei, apoi în Slovacia, Moravia şi Boemia, una din ele ajungând până la Viena.

*

De ce am ajuns atât de departe, din Stepa Calmucă şi nordul Caucazului, până în podişul Boemiei?
Pentru obligaţia prea bine ştiută anume: ori de câte ori o ţară cu forţe limitate însoţeşte în acţiune o superputere, militarii acelei ţări merg până acolo unde ajung trupele marii puteri.
Aşa a fost în trecut; aşa este şi astăzi, când militarii români luptă în Irak şi Afganistan.

*

Din perspectiva interesului naţional, armata română a purtat un singur război, din 22 iunie 1941 şi până în prima decadă a lunii mai 1945. Participarea României în al Doilea Război Mondial a avut un singur ţel – reîntregirea hotarelor, odată cu păstrarea şi apărarea statului.
Hotarul de Vest a fost restabilit, recunoscut prin Tratatul de Pace semnat la 10 februarie 1947 la Paris şi ratificat în acel an.

*

Astăzi, după 71 de ani, ne închinăm cu toată recunoştinţa şi smerenia memoriei acelor bravi români care şi-au dat vieţile lor tinere pentru dăinuirea naţiunii şi statului român.
Fie memoria lor binecuvântată.
Unitatea şi integritatea statului român, supuse astăzi mai mult decât oricând unor repetate presiuni, rămân îndatorirea noastră de căpetenie.
20 iunie 2012

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/in-honorem-186665/