Lupul mieluşel

Scris de : Teodor Seran

Am fost obişnuiţi să îl vedem zilnic pe Traian Băsescu, abordând o atitudine marcată de zâmbet permanent, dublat la intervale regulate de un râs sacadat, un om puternic, arogant şi fără scrupule, care printr-un limbaj cinic, “tăia în carne vie”, indiferent de tema aflată în discuţie. În acele timpuri nu prea îndepărtate, Preşedintele ştia totul şi dădea soluţii pentru toate problemele, neadmiţând niciun contra-argument sau vreo împotrivire. Schimbarea Puterii l-a transformat pe Traian Băsescu din lup fioros în mieluşel paşnic. Întreaga garnitură imagistică a fost schimbată : zâmbetul este acum mieros, vocea este  blândă, iar limba este tocită şi dulce, apropiată de graiul sfătos al povestitorului Ion Creangă. Unde este Preşedintele nostru cel viforos şi mare comandant de petrolier cu un million de tone deadweight ? Nu mai este ! O metamorfoză neaşteptată a adus în faţa noastră un personaj greţos prin « dulceaţa » vorbei, ca o baclava însiropată şi îndulcită peste măsură.
O primă reacţie la acest nou look al Preşedintelui, ar fi una de bucurie. Să ne bucurăm deci, că avem un Preşedinte atât de blând şi bun ! Această reacţie nu durează mult, pentru că apare o întrebare care nu poate rămâne fără răspuns: care este cauza transformării Preşedintelui? Să fie oare vina unui duh rău, care a venit în miez de noapte şi l-a speriat pe acesta? Nici vorbă ! Un căpitan de vas petrolier nu se sperie atât de uşor ! Să fie oare « vina » unui duh blând, care a venit în miez de noapte şi l-a sfătuit pe acesta, ca de acum înainte, să fie blând şi cu vorbă mieroasă ? Nici vorbă! Un vajnic căpitan de vas, hârşit în toate cele, nu se lasă înduplecat atât de uşor, nici chiar de un duh blând ! Atunci ce să fie?
Se întreabă toată lumea, adică opinia publică, din mediul urban şi rural, se întreabă  Presa centrală şi locală, se întreabă admiratorii, atâţi cât mai sunt ai Preşedintelui, cât şi adversarii acestuia! Un răspuns complet nu a dat nimeni! Se poate totuşi încerca un răspuns pertinent şi perfect acceptabil: pur şi simplu, Preşedintelui i s-a făcut frică!
O frică care se poate compara cu frica de un naufragiu iminent şi care poate să îl înfrângă şi pe cel mai tare căpitan de vas. De data aceasta este vorba de un « naufragiu » politic, care în esenţa lui ar putea să fie mult mai dramatic decât un naufragiu maritim. Semne evidente care îi prevestesc Preşedintelui nenorocirea care urmează, există. În jurul lui, armata PDL este decimată, Elena Udrea pleacă la Buzău sau la Pleşcoi, Emil Boc este departe la Cluj şi este doar un simplu primar, MR Ungureanu se pare că ar fi devenit un fel de « neica-nimeni » şi mai presus de toate, se apropie inexorabil toamna parlamentarelor. În aceste condiţii, cum să nu ţi se înmoaie picioarele şi să nu simţi teama că îţi cuprinde sufletul? Îţi mai poţi permite să îi spui unei ziariste « ţigancă împuţită » ? Nici vorbă ! Îi inviţi cu dulce glas la o cafea « în gaşcă », într-o gaşca care nu a existat niciodată, « Preşedinte-jurnalişti »!
Dincolo de a provoca milă, atitudinea Preşedintelui provoacă în primul rând silă. În general, orice atitudine cameleonică provoacă silă, prin schimbarea destul de des şi fără scupule a imaginii personale. Ceea ce s-a schimbat fundamental la Preşedinte nu este atât charisma, cât vorba. Vorba care acum este « dulce » şi care este folosită pentru că se speră că « mult va aduce ! » În faţa unei asemenea grozăvii existenţiale, nu poţi decât să te întrebi cu îngrijorare : cine garantează că Preşedintele nu va merge într-o zi la Fierarul-SRI, să îşi ascută limba ?

Sursa:
 http://www.ziuaveche.ro/opinie/lupul-mielusel-101029.html