duminică, 1 iulie 2012


USL încasează ca Bute



Hoţii au ieşit la atac şi dau cu parul. Tatăl şi cumătrul tuturor nenorocirilor din aceşti ani, Traian Băsescu, a ieşit la atac şi dă cu parul. Ce face USL, campionul speranţelor populare? Încasează ca Bute. Se lasă măcelărit. M-am nimerit în câteva împrejurări - emisiuni, dezbateri publice - lângă politicieni ai actualei puteri, poate nu dintre cei mai vioi, care au reuşit să mă scoată din ţâţâni. Rar mi-a fost dat să mă învecinez cu somnolenţa în stare pură. Oamenii ăştia par că nu ştiu că se află la putere iar poporul aşteaptă de la ei măsuri radicale şi urgente. Lentoarea USL, dacă se va menţine astfel, nu doar că nu răspunde furiei populare, nu doar că nu e pe măsura ei, dar o insultă. Trăim un moment de cumplit dramatism în istoria ţării. Aşteptările sunt uriaşe. Ei bine, revolta mea, nemulţumirea celor mai mulţi se izbesc de acest calm care pare uneori nesimţit. USL este călcat în picioare de Traian Băsescu. Miniştrii noului Cabinet sunt luaţi unul câte unul la stors, puricat, batjocorit de organismele aflate în subordinea lor, dar care răspund în fapt satrapului de la Cotroceni. Pentru fiecare ministru există o "mapă profesională” pregătită din timp. Pentru Ponta există o mapă cât o basculantă. Băsescu a pus o uriaşă armată să lucreze, pe banii mei şi ai tăi, pentru nimicirea oricărui adversar. Ce aşteaptă poporul care a stat la minus 20 de grade în pieţe şi a cerut să se ducă dracului ticăloşii? Ce răcnet mai înverşunat aţi auzit decât "Ieşi afară/ Javră ordinară” scandat sub porţile Cotrocenilor? Furiei îi răspunde mulţumirea de sine a unor politicieni care dorm deja cu curul pe cămeşă. Am văzut declaraţia glumeaţă a unui idiot de la transporturi că nu se poate isprăvi autostrada Bucureşti-Ploieşti fiindcă, ie-te nene, nici sfârşitul lumii n-a venit când s-a zis. Păi aşa zicea şi Boagiu. E de la tine Crin? Trimite-l acasă. Tu l-ai pus Ponta? Dă-l imediat afară. Cu asemenea hahalere te burduşeşte în pumni Băsescu. Zilnic, pentru fiecare dintre voi, Băsescu a pregătit, la cel mai tâlhăresc şi priceput mod, pumni în fălci şi găleţi cu lături. Nu răspundeţi aşteptărilor încasând, ci lovind nimicitor. Ieri, lângă Obor, m-a oprit pe trotuar o doamnă care aproape ţipa la mine. V-am văzut, mi-a zis, că aveţi curaj. Daţi-l jos pe Băsescu, altfel ne omoară pe toţi. Spuneţi-i să plece. Băgaţi-i la puşcărie pe hoţi. Eu, încercam să bâigui, sunt doar ziarist doamnă. Iertaţi-mă, doar scriu, ce pot face mai mult? Femeia, pensionară, fusese cadru didactic şi-mi cerea mie să dau de pământ cu hoţii care, i se părea ei, sunt lăsaţi în pace. Scena aceea aproape halucinantă (se opriseră şi alţii şi se uitau la noi) mi-a dat dimensiunea aşteptărilor celor care au votat. Poporul vrea un campion iar acel campion, în loc să dea pumni, primeşte lovitură după lovitură. Am ajuns să-i ascult vorbind la televizor apăsat despre hoţie şi distrugerea ţării pe Videanu şi Udrea. Dumnezeule! Şi par cavaleri ai cinstei! De ce întârzie auditul acela pe ministere? De ce doar nişte ziarişti divulgă ceea ce voi aveţi, maldăre de documente ale hoţiei, în sertare? N-a fost destul timp? A fost, este. Aveţi puterea! Dacă nu, înseamnă că aţi intrat în cârdăşie.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/usl-incaseaza-ca-bute-617032.htm