Despre referendumul în coadă de peşte
Av. Gheorghe Piperea
Despre referendum, la care am participat, sperând în calmarea tensiunilor sociale şi economice cu care ne confruntăm, zic: a ieşit prost, cel mai prost. Nu avem nici procent clar de peste 50%+1 de participare, nici procent evident mic, care să ne faca să tăcem, noi, cei care am fost, totuşi, la vot. Participarea la referendum a fost în jur de 46%, aşa cum mă temeam. Nu îi poţi cere cu fermitate lui Antonescu să demisioneze (ca să îi poţi cere lui Ponta să faca acelaşi lucru), pentru că, totuşi, cei doi au reuşit să aducă la vot 8 milioane de persoane. În condiţiile unui boicot al unei întregi opţiuni politice (aripa pro-Basescu, dacă o exista aşa ceva) şi ale unei minorităţi naţionale importante ca număr de votanţi (probabil un milion de persoane), aducerea la urne a peste 8 milioane de votanţi este un câştig. Dar nici nu îi poţi cere lui Băsescu să plece, câtă vreme are de partea lui artificiul legal pe care dnul Şova et comp. nu au putut să îl elimine din jocul la cacealma al lui Băsescu & PDL.
Am auzit o variantă de “soluţie” care circulă pe internet, fabricată de jurişti obişnuiţi cu chichiţele avocăţeşti. Este posibil ca judecătorii de la CC să valideze referendumul întrucât:
- în propria decizie relativă la cvorumul necesar validării referendumului pentru demiterea preşedintelui republicii se spune că art. 10 din proiectul de modificare a legii (cel referitor la cvorum) este constituţional în măsura în care textul este interpretat în sensul că trebuie asigurată prezenţa a 50%+1 din numărul total al alegătorilor; deci, nu e vorba de numărul minim al celor prezenţi efectiv la vot 50%+1, ci de numărul celor care ar fi putut fi prezenţi la vot, în condiţiile "asigurate" de organizatori; cum cei din PDL, la limita sancţiunii penale, au boicotat referendumul şi au invitat la boicot, chiar şi în ziua votului, înseamnă că nu poţi da un cec în alb unui astfel de comportament abuziv, invalidând referendumul;
- populaţia votantă la care se referă cvorumul din decizia CC nu este cea scriptică din 2001 (aflată şi acum în listele electorale permanente), ci cea reieşită din recensământul din 2011; pe Facebook am avut o lungă discuţie pe acest mic amănunt: există o diferenţă între populaţia legală (care e o ficţiune, o tehnică juridică ce poate fi înlăturată de CC, din moment ce judecătorii de la CC, ei înşişi, au spus că CC poate să îşi manifeste rolul activ şi să completeze legea, dacă vor fi considerat că e just şi înţelept să o facă…) şi populaţia reală, concretă; or, indiferent dacă recensământul este sau nu validat, o cifră oficială a populaţiei concrete a României la nivelul lui 2012 există şi, deci, există şi o cifră a populaţiei votante; or, oricum am da-o, populaţia votantă la nivelul anului 2012 nu are cum să depăşească 16 milioane de persoane; de aici concluzia că referendumul "trebuie" validat.
Personal, deşi văd fezabil raţionamentul juridic de mai sus, nu cred că ar fi etic şi nici corect politic să se aplice un astfel de raţionament: Europa şi-aşa ne-a sărit în cap, acuzând puterea de "încălcarea statului de drept” (traducere neîndemânatică a presei din sintagma "breaking the rule of law") pentru motive mult mai puţin importante decât validarea unui referendum care, conform aparenţei legii române actuale, nu poate fi validat decât printr-o nouă interpretare avocaţială a acesteia. Atrag atenţia că e vorba de aceeaşi Europă birocratică, partizană a “deficitului de democraţie” (care ar fi acceptabil pentru motiv de depăşire a crizei, dar numai în ţări mici şi slabe ca Grecia, România, Ungaria etc., unde ideea referendumului le-a fost de-a dreptul odioasă dnei Merkel, dlui Sarkozy şi, după ei, dlui Rompuy şi dlui Barroso; nu cred însă că, în visele lor, birocraţii de la Bruxelles s-ar vedea împiedicând sau dezavuând un referendum în Franţa, Germania sau Olanda, pe motiv, de exemplu, că europenii de first class nu ar mai vrea români la ei în ţară). Or, această Europă l-a susţinut pe dl Băsescu pentru docilitatea sa, pentru modul exemplar în care a acceptat să aplice experimentele austerităţii extreme, şi nu pentru că realmente i-ar fi păsat de democraţia românească (daca i-ar fi păsat, nu ar fi putut să treacă peste multiplele derapaje anti-democratice, uneori cu tentă fascistă, ale dlui Băsescu).
Eu zic că omul obişnuit s-a dus la vot pentru a arăta că nu îl mai vrea pe dl Băsescu, şi nu pentru că nu mai poate de dragul ideologiei USL-iste. Eu, spre exemplu, nu m-am dus la vot pentru că rezonez cu ideologia şi mijloacele dlor Antonescu şi Ponta. Nu. Doar că nu îl mai vreau pe dl Băsescu. La fel ca mine au raţionat alţi 7,4 milioane de votanţi români. În acest moment, dl Băsescu are o legitimitate cât dimensiunile unei furnici (au fost sub un milion de voturi pt domnia sa) faţă de elefantul celor 7,4 milioane de persoane care s-au pronunţat pentru demiterea sa.
Pe de altă parte, aş zice că este o mare victorie pentru cei doi jucători din fruntea USL. Cum Băsescu nu poate fi forţat prin argumente pur juridice să plece, iar plecarea sa prin ieşirea în stradă a unor zeci de mii de persoane ar fi exact ce ne-ar lipsi pentru a intra pe făgaşul pe care a alunecat Grecia, atunci gestul de mare onoare şi de mare efect pe care ar trebui să îl facă Antonescu şi Ponta ar fi să îşi dea demisia. Mâine. Imediat. Mai ales că primul a şi spus clar că va pleca din viaţa politică dacă nu va reuşi să îl dea jos pe Băsescu; în aceste condiţii, nici Ponta nu poate rămâne, întrucât este şi nereuşita lui – să nu uităm că ţinta declarată a celor doi, pentru care s-a şi făcut alianţa contra naturii între PNL şi PSD, a fost debarcarea lui Băsescu. În acest fel, cei doi l-ar lăsa într-un mare off-side pe Băsescu: pur şi simplu, nu ar mai putea rămâne acolo unde se va fi fixat miercuri. Iar odată cu plecarea lui Băsescu, PDL va fi fost un partid mort. USL va putea să câştige en fanfare alegerile generale, mai ales că gestul celor doi ar putea fi catalogat drept un gest de onoare şi de morală, menit a calma spiritele încinse (în România se vorbeşte de lovitură de stat la fiecare 5 minute, asta pentru că la fiecare 5 vorbe dl Băsescu pronunţă această sintagmă…) şi economia. Să nu uităm că, dacă Ponta îşi dă demisia, el nu trebuie să plece de la Guvern imediat, căci nu se poate organiza un scrutin anticipat înainte cu mai puţin de şase luni de alegerile la termen. Deci, dl Ponta va rămâne acolo unde e, pentru a organiza alegerile. În plus, va putea reveni în politică, după ce îşi va fi clarificat chestiunea plagiatului şi după ce va fi recâştigat încrederea Europei (la pământ în acest moment).
Ceea ce mai cred însă (de fapt, mă tem) este că, în lipsa “soluţiei” de la primul paragraf, toţi cei trei vor rămâne acolo unde sunt, se vor hăcui reciproc câteva luni, se vor măcina reciproc pe banii noştri, până când, prin octombrie, vom ajunge în situaţia Greciei. Dacă Grecia - cel puţin de faţadă - a fost salvată de Europa, mă tem ca România va fi aruncată din braţe cum făceau cetăţenii Spartei cu copiii lor neajutoraţi, cu dizabilităţi. Din groapa unde vom fi fost aruncaţi, vom fi nevoiţi să ne reinventăm clasa politică. Vom începe cu indivizi de teapa lui Dan Diaconescu, dar vom trece şi peste asta. O să o luăm de la capăt. Cine mai are timp, desigur. Dar măcar ştim cam cum stă treaba cu criza. Doar suntem acolo de vreo 23 de ani.
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/despre-referendumul-in-coada-de-peste-190057/
