Cu fiecare zi ce trece consemnăm noi şi surprinzătoare fapte ce arată că regimul Băsescu s-a bazat pe orice, dar nu şi pe regulile unui stat de drept şi pe instituţiile lui, pe care, prin cele mai rudimentare mijloace, le-a subjugat şi adus în starea de vasalitate. Din această perspectivă, ultimul şi cel mai grăitor exemplu este cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, instituţie militarizată ce are un statut clar definit prin lege, care trebuie respectată la cea mai mică rigoare, întrucât el coordonează activitatea în domeniul telecomunicaţiilor speciale pentru autorităţile publice din ţară, din acest punct de vedere făcând parte din sistemul naţional de apărare. Cel puţin pe hârtie, el este în slujba instituţiilor fundamentale ale statului: Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, instituţiile ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice etc. Detaliile de mai sus le-am amintit tocmai spre a evidenţia rolul şi locul acestui serviciu, a cărui activitate este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, el fiind controlat de Parlament. Din această perspectivă, din nou pe hârtie, lucrurile stau foarte bine, în realitate ele fiind radical diferite. Faptul îl demonstrează dependenţa totală a serviciului de Băsescu, cel în slujba căruia a fost pus şi supus chiar şi după ce acesta a fost suspendat din postul de preşedinte al ţării, majoritatea covârşitoare a atribuţiilor prezidenţiale fiind atribuite de legea supremă a statului - Constituţia - unui preşedinte interimar. Asta în timp ce preşedintele suspendat are drepturi minime - pază şi protecţie, reşedinţa de protocol. În rest, drepturile şi obligaţiile unui cetăţean simplu. Până când vine vorba de Traian Băsescu, căruia STS i-a montat o linie telefonică secretizată la sediul de campanie pentru referendum şi, desigur, nu i-a tăiat-o pe cea de la reşedinţa de protocol. Asta pentru că „aşa vrea” muşchii gen. Marcel Opriş, care interpretează în stil personal legea privind STS, sau, mai exact, acţionează ca un sclav faţă de stăpânul ce l-a adus de pe drumuri şi i-a atribuit mereu grade militare, desigur ca răsplată pentru SERVICIILE SPECIALE PERSONALE ADUSE.
A fost nevoie de o bâlbă, sau, mai curând, de o scurgere deliberată de informaţii pentru ca tot românul să afle „secretul lui Polichinelle”, şi anume că STS este total aservit personal lui Băsescu chiar şi când acesta e suspendat. Oameni bine introduşi în sistem susţin că, de fapt, chiar în STS, această situaţie nu este acceptată, ţinând seama că este vorba de o instituţie militarizată, iar iminenta cădere a lui Băsescu ar duce, cum este firesc, la descoperirea nelegiuirilor făcute de conducerea STS şi la măsurile de rigoare, care implică Parchetul Militar. Aroganţa cu care preşedintele suspendat discută orice, întrucât are acest „spate”, nu putea să nu-l trădeze până la urmă. Desigur, mulţi s-au întrebat ce vrea el să spună când, adresându-se lui Antonescu, i-a zis să apese tasta 3 de la un telefon negru cu 12 butoane, moment când va afla că, la orice oră din zi şi din noapte, îi răspunde „cel mai informat om din ţară” şi care îi va declara că vinovaţi pentru greaua situaţie din România sunt el şi Ponta. Cine, cine era oare? Două zile mai târziu, acelaşi preşedinte suspendat spunea că, dacă preşedintele interimar al ţării „apasă tasta 3, s-ar putea să-i răspund chiar eu”. Se risipea astfel misterul ciudatei afirmaţii din ajun şi se înceţoşa teribil modul în care el se află mereu lângă tasta 3. Până când un confrate de la „Ziua Veche” a reuşit să afle că STS-ul comandat de gen. Opriş are grijă specială de preşedintele suspendat şi-i asigură în continuare acces nelimitat la toate secretele ţării. Imediat am descifrat ce a vrut să spună Băsescu în 2009, în chiar seara alegerilor prezidenţiale, prin acele vorbe „V-am ciuruit!” decupate din filmul lui Sergiu Nicolaescu. Da, ne CIURUISE datorită STS, prin mijlocirea căruia, minut cu minut, el şi stafful său de campanie urmăriseră evoluţia scrutinului, datele prezenţei la urne, sondajele de opinie etc. şi dăduseră instrucţiuni unor slujitori zeloşi, dar ascunşi. Tot el NE CIURUISE în 2007, la precedenta suspendare, când, de asemenea, a beneficiat de STS, al cărui şef spunea, potrivit preşedintelui interimar Antonescu, că legea prevede ca de instalaţii secretizate să beneficieze preşedintele ţării, gen. Opriş nefăcând în mod deliberat nicio distincţie între un preşedinte suspendat şi un preşedinte în funcţie! Una din două: ori ne crede proşti, ori chiar suntem! Faptul se consemnează în contextul în care Băsescu declara adulatorilor săi de la o televiziune că biroul său de la Cotroceni a fost sigilat, iar în el se află dosare secrete, la care preşedintele interimar nu are acces. Pe ce se baza când a făcut un asemenea lucru? E limpede ca lumina zilei - pe conspiraţia STS, de care preşedintele interimar Antonescu a luat act, dar pe care îşi permite s-o trateze cu blândeţe, deşi ştie bine că la ilegalitate nu se răspunde cu o altă ilegalitate.
Sursa: http://www.cotidianul.ro/basescu-si-conspiratia-sts-188942/