Doamna Andreea Paul Vass a fost aleasă duminică vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal. Domnia sa este Membră a Coaliţiei pentru Universităţi Curate. Este lector la ASE şI deţinător al unui titlu de doctor în economie, obţinut în anul 2008, pentru lucrarea intitulată "Analiza practicilor anticoncurenţiale şI derogatorii în noul context al economiei globale”. Doamna Andreea Paul Vass se declară un adversar neîmpăcat al furtului intelectual, îi mustră cu severitate pe ministeriabilii USL, acuzaţi de plagiat, Ioan Mang şI Corina Dumitrescu, dar şI pe Victor Ponta, în termenii următori:
"Doctoratele mafiei se dau în "familie”. Intri pe lanţul slăbiciunilor. Lanţul te duce pînă la Magna cum Laudae. Unde-i cercetarea, unde-i ideea călăuzitoare, unde-i patima de a găsi soluţii, unde-s orele nedormite, nebunia de a o lua de la capăt de cate ori soluţia ta se dovedeşte greşită? (...)
Mafia doctoratelor le asigură tot: lucrare, bibliografie, dosar de înscriere, profesori. Mă îndoiesc în anumite cazuri că au mers să-şi aleagă coperta groasă a lucrării. Eu ştiu aroma aceea, o am în nări chiar şi astăzi: a lucrului temeinic, a izbîndă.
Doctoratul pentru ei nu înseamnă decît o agapă cu care să-şi cinstească lanţul slăbiciunilor. O cheltuială. Un ban în plus pentru un titlu. Jena zero!
Doctoratul, domnilor, este momentul esenţial dintr-o viaţă de cercetare. E un triumf al minţii proprii, nu al slăbiciunilor altora”.
Iată că, în contextul unei critici atât de aspre îndreptate asupra unui sistem universitar clientelar şI marcat de relativism axiologic, doamna Andreea Paul Vass însăşi pare a avea o problemă cu doctoratul propriu.
Un cititor al Jurnalului Naţional, pasionat de economie, la o privire superficială şI fără a dispune de un soft specializat, a semnalat în lucrarea ei de doctorat pasaje ample asemănătoare până la identitate cu fragmente din lucrări ce n-au fost indicate în bibliografie. Cu alte cuvinte, cititorul ne-a semnalat suspiciuni de plagiat, recomandând o lectură aprofundată a lucrării de doctorat, prin lupa specialiştilor şI cu instrumente de comparare adecvate.
Ne însuşim această propunere sesizând pe această cale Comisia de Etică a Ministerului Educaţiei, căreia îi punem la dispoziţie pe această cale textul lucrării de doctorat a doamnei Vass ce are marcate pasajele suspectate şi sursele de inspiraţie nemenţionate în subsol sau în bibliografie.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/observator/andreea-vass-plagiat-617038.htm