Feştila de pe coliva democraţiei
Autor: LUCIAN AVRAMESCU
Secondat de zâmbetul mortuar al Monicăi
Macovei şi de freza caricaturală a lui Traian Ungureanu, compusă din
trei floace care stau alandala, suspendatul şi-a declamat de pe toate
scenele "victoria”. Care victorie? Pe ecrane scrie că aproape 90 la sută
dintre votanţi au pus ştampila pe roiu Băsescu, pe adio şi n-am
cuvinte. Nu ştim dacă-s nouă milioane sau opt. Oricum sunt mulţi,
incredibil de mulţi pe căldura asta năucitoare şi-n vara asta cu secetă
şi concedii pe apucate.
Cu câteva brichete care refuză să facă scânteie, Băsescu aprinde în
sfârşit o feştilă în pâlnia căreia cineva toarnă, dintr-o sticlă, un
lichid care ar trebui să ardă. E poreclită flacăra democraţiei. Băsescu,
îmbrăcat de o lună cu acelaşi tricou, armură stropită cu zemuri
vrăjitoreşti, o ridică zmucit. Iată, zice el, flacăra democraţiei.
Întreaga scenă îmbracă un aer grotesc. Pulovărul, flacăra,
eurobocitoarea care screme un fel de râs care nu-i iese, Bulldogul care
urlă şi el de parcă i-ar trage cineva de sub tălpi preşul averii, compun
o scenă de teatru absurd. Cine-s actorii şi ce vor? De ce ating cuvinte
ca vot, dreptate, patrie şi cu ce drept le contaminează?
E luni. Războiul de secesiune, unicul dar adus de Băsescu poporului, a
luat o scurtă pauză. Capitala cască şi refuză realitatea unei noi
săptămâni. În unele familii s-a strecurat gâlceava. Vecini care până mai
ieri îşi împrumutau un ciocan de bătut cuie nu se mai salută. Lumânarea
aprinsă de Băsescu sfârâie pe coliva democraţiei iar românii au reuşit
performanţa de a fi de două feluri. Români care-l urăsc de moarte pe
Băsescu (conform tuturor sondajelor ei sunt cei mai numeroşi) şi români
care nu pot trăi cu gândul că Băsescu, simbol al cinstei, onestităţii,
ar putea să le fie furat. Tabăra mică face o gălăgie mare. Tabăra cea
mai numeroasă e tăcută, îngândurată, încercând să înţeleagă ceea ce pare
de neînţeles. Pe ambele le leagă o duşmănie care curge, dintr-o parte
în alta, ca un gudron. Cum poate crede fiul sau vecinul că omul care i-a
furat şi batjocorit şi le-a adus numai nenorocire poate fi identificat –
Dumnezeule, s-a ajuns până aici! – cu sfinţii şi martirii neamului? Cum
poate fi târât numele lui Corneliu Coposu într-o asemenea asociere? Cum
poţi crede că ultimul comunist rămas în fruntea unei ţări europene e
simbolul luptei anticomuniste?
L-am avut ca vecin pe domnul Zăgan, magistrat, coleg de celulă ani de
zile cu Seniorul. Era o bucurie să-l auzi povestind, fără răutate, fără
ură, vindecat de atâtea câte trecuseră peste el. A murit. În aceeaşi
casă, la acelaşi geam, apare acum chipul unui nepot al lui, pe care l-a
crescut cu drag. Ei bine, nepotul ţărănistului, inginer de calculatoare
azi, absent la viaţa politică, ştie un singur lucru. Că Ponta, colegul
lui de generaţie, e prosovietic iar Băsescu e salvatorul nostru din
ghearele securităţii. M-am gândit dacă nepotul nu-i cumva idiot. În
copilărie avea doar nişte semne de timiditate. Atâta tot.
Aştept rezultatul final al referendumului. Cifra votanţilor e mult
mai mare decât jumătate din populaţia reală, ceea ce arată – chiar şi
prin procentul de NU – că şi pedeliştii au votat. N-au votat Băsescu,
Udrea, Ebele, vârfurile. Mai are, mă întreabă cineva, obrazul să se
întoarcă? Păi el n-a avut niciodată obraz!
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/festila-de-pe-coliva-democratiei-619666.htm
