Mai actual ca oricând. Să nu uităm Diktatul de la Viena – 30 august 1940 VIDEO
Scris de : M.A.B.Istoria uitată riscă să se repete. În urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria horthystă a primit cadou de la Germania nazistă şi Italia fascistă nord-vestul Transilvaniei, unde populaţia majoritară era românească.
De asemenea, în urma discuţiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei. Aceste decizii au venit în completarea aplicării capitolului 3 al protocolului secret din 23 august 1939, dintre Germania şi URSS (Pactul Ribbentrop-Molotov), prin care România a fost forţată (ultimatumul din 26 si 28 iunie 1940), să cedeze nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi teritoriul Herţei (ultimele două nu au aparţinut niciodată Rusiei).
Astfel, vineri, 30 august 1940, la ora 15.00, în Sala de Aur a Palatului Belvedere din Viena s-a semnat „Diktatul de la Viena” .Delegaţia României, formată din ministrul de Externe, Mihail Manoilescu, şi Valter Pop, a fost obligată să accepte şi să semneze „arbitrajul”, prin care ceda Ungariei horthyste partea de nord-vest a Transilvaniei de 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.667.007 locuitori, din care: 50,2% români, 37,1% unguri, 2,8% germani, 5,7% evrei, 4,3% alţii. Consiliul de Coroană, desfăşurat la Bucureşti, în 30-31 august 1940, lua la cunoştinţă de „Diktatul de la Viena”. Nicolae Iorga arăta: „Noi n-am luat nimănui nimic; suntem singurul popor din lume, poate, căruia nu i se poate spune că a luat ceva dincolo de dreptul său”.
Bilanţul atrocităţilor săvârşite de autorităţile horthyste asupra populaţiei româneşti din Transilvania de Nord, după 30 august 1940, potrivit maritiriromani.com:
Citiţi continuarea pe:
http://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/mai-actual-ca-oricand-sa-nu-uitam-diktatul-de-la-viena-%E2%80%93-30-august-1940-video-117273.html