Cum a scăpat Traian Băsescu de destituire?
Mulţi dintre cei pe care îi cunosc traversează zile de cruntă
dezamăgire. Vor să schimbe profesia, oraşul, casa, ţara, modul de a
gândi. Orice sau chiar totul. E o formă de protest. La adresa situaţiei,
a ţării, a sistemului. Foarte puţini sunt dispuşi să formuleze
nemulţumiri şi în ceea ce-i priveşte. Au ieşit la vot? Da! Au
demonstrat?Nu! Au protestat? Nu! Au bătut la uşa unor ONG-uri să schimbe
ceva? Mă rog! Culmea ironiei este că nemulţumirea lor se exprimă
într-un moment în care numărul anti-băsiştilor creşte vertiginos. După
campania din garaj, mai ales după 29 iulie, şi după presiunile grosolane
din străinătate, dar mai ales după logica de beton a echipei Băsescu de
la CCR, populaţia, în loc să se resemneze, se îmbăţoşează. Înjură, e
dezamăgită, unele cucoane scapă în plâns. Iar televiziunile sar pe
Aspazia Cojocaru. O mămăică isterică, strânsă cu uşa, a devenit ţâţâna
de la care s-a rotit viitorul României. O fi madam Aspazia cine este,
pensionară, pensionabilă, pe listele băieţilor. Dar tot destinul ţării
noastre, ajuns la ceas de cumpănă, nu poate sta doar în votul sau în
pixul acestei cucoane. Am greşit şi noi. N-am învăţat nimic de la
referendumul precedent, la care alianţa anti-Băsescu a crezut că
marinarul se scutură ca o pară mălăiaţă. Şi de data aceasta campania de
explicare a dezastrului comis de regimul Băsescu a fost una de
suprafaţă. Dezbaterea publică, aproape inexistentă. Activismul USL
pentru mobilizarea electoratului, destul de anemic. Pregătirea formală a
suspendării a fost ca şi inexistentă. Aşa ne-am încurcat în ordonanţe
şi legi. Aşa am înghiţit aiureala cu cvorumul, impus de Barroso, cu
neschimbarea cuplului Kovesi-Morar. Şi aşa mai departe. Am început
suspendarea cu un premier lăsat pe jantă de scandalul plagiatului, cu un
preşedinte interimar care şi-a tras singur două palme puşteşti într-un
moment în care nimeni nu-l oblige să o facă. Şi ne-am trezit cu un
preşedinte avid de putere, disperat să se întoarcă şi să nu dea
socoteală pentru toate expunerile sale faţă de tot felul de anventurieri
şi servitori. Ne-am trezit în situaţia că ne întrebăm cum vom coabita
cu un preşedinte căruia i-am tras o rachetă de 7,4 milioane de voturi în
babord. Şi când numărul celor care nu-l mai suportă se apropie de 10
milioane, noi zicem, oare ce ne va face când se va întoarce?
Greşelile şefilor USL sunt de fapt şi greşelile adversarilor
regimului Băsescu. Toţi au crezut că omul e şubrezit de propriile
excese, abuzuri, prostii şi declaraţii zănatice. Să ne înţelegem. Am
ratat destituirea lui Traian Băsescu din cauza greşelilor noastre. Căci
tupeul său nu are rost să-l mai punem la socoteală. Ne era familiar din
sute şi mii de atâtea alte împrejurări. Am crezut că pica uşor. Adevărul
este că Traian Băsescu era mai copt ca niciodată de trimis în mult
invocata sa cursă pe mare. USL-ul a greşit pierzând şi războiul
comunicaţional din străinătate, şi contând doar pe mânia pensionarilor
văduviţi de un procent din pensii. Am pierdut neaşteptat de uşor
războiul cu intoxicaţiile agenţilor de influenţă ai statului român.
Ampierdut războiul cu o Curte Constituţională subordonată politic şi
alcătuită şi din câţiva judecători grobieni, cu gândire şi limbaj de
tractorişti afumaţi. Am pierdut din cauza americanilor care şi-au apărat
omul şi se temeau de junii lideri români, străini de interesele lor. Am
pierdut şi din cauza Comisiei Europene, bine apărată de interesele
Popularilor. Dar cel mai mult am pierdut din cauza noastră. De 20 de ani
închidem ochii la tot felul de găinării electorale şi la faptul că
politica a devenit doar o îndeletnicire de făcut bani. Iar acum, rămaşi
cu Traian Băsescu pe cap, ne plângem şi ne întrebăm încotro o luăm, deşi
la televizor demonstranţii de la Piaţa Universităţii flutură cartoane
pe care scrie ”Veniţi în stradă!”
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/cum-a-scapat-traian-basescu-de-destituire-192147/
