De ce nu-l luăm de gâlci?
Autor: LUCIAN AVRAMESCU
În interiorul României europene are loc un
război dur, cel mai adesea utilizând reguli mercenare şi, rar de tot,
unele cavalereşti. E o bătălie pentru cvorum, în fapt o bătălie pentru o
ilegalitate. Ilegalitatea, adică împlinirea unui cvorum la referendumul
de demitere a preşedintelui, a fost impusă de un cap al Uniunii
Europene, pe numele lui portughez Barroso. Şi a mai fost impusă de
Curtea Constituţională a ţării care găzduieşte bătălia pentru o
ilegalitate, o curte care, iată, se dovedeşte cu garduri şubrede printre
şipcile cărora au început să se vadă mormane de mizerie.
Cvorumul nu era necesar. Nu este nici acum cu toate că el, în
realitatea incontestabilă a României de azi, a fost depăşit substanţial.
Rezumând, aş numi această luptă crâcenă care macină tot ce-a mai rămas
cât de cât întreg în această fostă ţară, războiul de secesiune al
cvorumului.Intimidaţi de Europa, speriaţi şi neîncrezători în noi
înşine, majoritarii, majoritarii votului din 29 iulie, care am cerut
fără ezitare, cu speranţă şi îndârjire, plecarea lui Băsescu, luptăm să
dovedim că suntem, că existăm, că reprezentăm o certitudine a
democraţiei.
Luptăm cu arme cavalereşti, numărându-ne şi răsnumărându-ne,
explicând politicos că părinţii noştri votanţi nu mai sunt pe pământ, că
pe unii dintre vecinii noştri nu i-am văzut de zece ani, unii şi-au
întemeiat familii prin Spania sau Italia şi au acolo copii şi rosturi
care-i împiedică să se mai gândească la România, unde casele lor sunt
năpădite de bălării şi au intrat în pământ. Noi, cei mulţi şi politicoşi
cu Barroso şi cu Zegrean şi chiar cu tinichigiul din garaj ne străduim
să convingem cealaltă parte, mult mai mică, mică, mică, mică, dar
exersată în lupta de gherilă, că nu e drept ce face. Că acest război de
secesiune ne macină inutil, ba chiar păgubos şi criminal. Nu se poate.
Undeva, într-un garaj, de unde iese ca Minotaurul din Knossos pentru a
învrăjbi şi înspăimânta, vieţuieşte un individ.
El se vrea mereu la putere. Dispune de o armată mercenară, plătită
bine din banii mei şi ai tăi. Sărăcia ta şi a mea şi a lui stă la baza
huzurului lor. Acest pasionat de chelneri şi tinichigii, de aceea o să-l
numesc tinichigiul din garaj, a debutat în marea politică furând
vapoarele României. Le-a furat şi le-a vândut. A semnat ca vânzător şi
cumpărător totodată.A observat că nu i s-a întâmplat nimic. Românii sunt
toleranţi cu manglitorii. Şi a continuat să fure. Zi de zi, an de an,
în dauna unui popor docil şi uşor de preparat în foi de viţă de un
iluzionist malefic.Acum prepară furtul milioanelor de voturi care l-au
demis. Le-a şi arestat printr-o acţiune rapidă şi banditească.
O gaşcă mică acţionează în interior prin Kovesi şi în exterior prin
Macovei. Pe ici pe colo, profitori ai regimului le ţin trena. Marea
armată e derutată, chemată la parchet, umilită. Puterea actuală, cu
excepţia unor zvâcniri ale preşedintelui interimar, se străduieşte să
rămână politicoasă. Armata mică aruncă în luptă arme interzise de
regulile războiului. Armata mare îi arată obrazul şi spune că nu-i
frumos. De ce nu-i luăm de gâlci?- m-a interogat amicul meu, dascălul.
Pe cine, răspund eu printr-un fel de întrebare care n-are nevoie de
răspuns. E secetă, avem treabă, iar tinichigiul bate tare într-o tablă,
la uşa unei magherniţe de unde vrea să confişte din nou România.
P.S. Un cititor îmi spune că ar trebui să schimb titlul acestui
comentariu care, postat pe siteul ampress.ro, se chema „Războiul de
secesiune al cvorumului”. Îmi sugerează un alt titlu, pe care-l
socoteşte mai nimerit. M-am conformat.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/de-ce-nu-l-luam-de-galci-620897.htm
