Sarkofobia

Franţa, împotriva unui preşedinte vulgar, obsedat de bani şi periculos

Dacă viitorul preşedinte al Franţei va adopta o politică mai puţin ostilă faţă de romii din România sau Bulgaria şi dacă piaţa muncii din Hexagon va fi total deschisă est-europenilor din ultimul val al lărgirii UE, aceasta nu înseamnă ca francezii doresc, în majoritatea lor, această deschidere. Va fi rezultatul unei campanii prezidenţiale în care întreaga dezbatere s-a centrat pe personalităţile candidaţilor şi nu pe doctrine sau situaţia economică dificilă, o campanie în care s-a mizat mult pe monologurile din rendez-vous-urile televizate cu francezii, un fel de “intervenţii cu românii” din micul Paris.
În centrul dezbaterii-un singur personaj şi o fobie
În Franţa avem de-a face cu o ură irațională, susține Jean-Sebastien Ferjou, editorul site-ului Atlantico, o ură fără precedent în trecutul Franței. Un experiment recent a arătat că dacă îi înșiri votantului francez lista de politici a lui Sarkozy, dar nu-i spui numele, francezul ar vota-o, se arata într-o analiză BBC preluată de Yahoo News.
„Sarkofobia” s-a născut de fapt în saloanele burgheziei pariziene, acolo unde președintele e considerat vulgar, obsedat de bani, semi-rasist și periculos, sustine Ferjou. Nimic de-a face cu clasicul model iubit în continuare de francezi, explică avocatul Gilles-William Goldnadel: „Revoluționar, romantic – atacă orice miroase a bani și privilegii”, aliat cu mai tot ce înseamnă jurnalism francez.
Scriitorul Andre Bercoff, autorul cărții „La Chasse au Sarko” („Vânătoarea lui Sarkozy”), are o altă explicație pentru valul de antipatie: faptul că acesta a încălcat regulile impuse de statutul de președinte. „Când Charles de Gaulle a înființat A Cincea Republică, a creat o președinția foarte apropiată de o monarhie. Dar apoi a venit Sarkozy și a zis: «Nu vreau să fiu rege, vreau să fiu politician. Vreau să fiu un fel de antrenor de fotbal». Și oamenii i-au luat-o în nume de rău.”
„Vreme de trei secole, viața publică franceză a fost dominată de ideile raționaliste ale Iluminismului. Aceste idei, care au modelat modernismul, lasă acum locul post-modernismului. Iar acest post-modernism este mult mai ancorat în emoție decât în rațiune. Sarkozy pare să fi intuit asta. Este mult mai sincronizat cu oamenii obișnuiți decât sunt cei considerați reprezentantivi pentru viața publică”., spune profesorul Michel Maffesoli, de la Universitatea Sorbona.
Dată fiind această stare de spirit, nu este de mirare că Jacques Cheminade, candidat la preşedinţie a Partidului Solidarităţii si Progresului, promite că, dacă va fi ales, va coloniza planeta Marte sau îl compară pe Barack Obama cu Adolf Hitler. Sau că troţkista Nathalie Arthaud vrea să abolească economia de piaţă si anunţă instaurarea dictaturii proletariatului. Aceşti candidaţi au obţinut semnăturile a 500 de primari francezi, necesare înscrierii in competiţia electorală. Totusi, datorită lor, campania electorală nu a devenit cea mai ternă din ultimele decenii, total lispită de dezbateri şi lupte doctriare, scrie Der Spiegel.
Întreaga campanie s-a concentrat pe personalităţile favoriţilor: Nicolas Sarkozy şi socialistul Francois Hollande. Şi pentru că acesta din urmă nu a reuşit să-şi depăşească handicapul lipsei charismei, echipa sa de campanie a mutat întreaga dezbatere pe persoana actualului preşedinte, pe defectele sale.
În aceste condiţii, scrie Der Spiegel, indiferent de învingătorul din al doilea tur, programele politice se vor dovedi vorbe în vânt, iar pe 7 mai întreaga Franţă se va trezi la realitate. Iar realitatea este că ţara este bolnavă, scrie publicaţia germană.
Datoria publică este de 90% din PIB, bugetul şi-a pierdut echilibru de aproape 40 de ani, ţara are cele mai mari cheltuieli publice din zona euro (57% din PIB depinde de sprijinul guvernamental). Şomajul a ajuns la 10%, iar o întreagă generaţie de francezi proveniţi din familiile imigranţilor creşte în ghetourile de la marginea oraşelor, fără a avea şansa contactului cu piaţa muncii. Nu în ultimul rând, Franţa a pierdut ratingul AAA oferit de Standard&Poor’s.
Toate aceste probleme au fost puţin dezbătute în campania prezidenţială. Doar Francois Hollande a anunţat că va majora cheltuielile bugetare cu 20 de miliarde de euro, promiţând că îi va pune la loc prin majorarea taxelor, un lucru de asteptat de la un socialist. Toate aceste promisiuni vin însă într-un moment în care finanţiştii cer Franţei să-şi reducă cheltuielile cu 100 de miliarde de euro în timpul următorului mandat prezidenţial.
Campania a hrănit în schimb imaginarul fracezilor, zugravind o Franţă puternică în UE. Hollande a promis că va renegocia Pactul Fiscal european, ceea ce dă fiori Germaniei, care a avut nevoie de mai bine de un an pentru a impune astfel întregii Uniuni rigoarea sa fiscală, cu rezultate tot mai putin promitatoare. Sarkozy ameninţă, pe de altă parte, că va retrage Franţa din aplicarea Tratatului Schengen. Vine apoi candidatul comunist al Frontului Stângii care propune o taxă de 100% pentru veniturile de peste 360.000 de euro, un salariu minim de 1.700 de euro şi retragerea Franţei din NATO. Jean-Luc Melenchon este creditat cu 17%.

Călin Marchievici

Sursa:
 http://www.cotidianul.ro/franta-impotriva-unui-presedinte-vulgar-obsedat-de-bani-si-periculos-180118/

N.n. Oare despre ce preşedinte am auzit noi că ar fi, la fel ca şi Sarkozy, vulgar, obsedat de bani şi periculos?!