Eşecul răsunator al Elenei Udrea
Elena Udrea se prabuseste. De la mare inaltime. Practic, de pe cea mai inalta treapta politica. E adevarat, nu ajunsese nici presedinte PDL si nici premier al Romaniei. Dar la Guvern era la butoane. La butoanele cu miliarde. Iar politic, ea repartiza favoritilor banii si, ca atare, ii putea dirija si tot ea era cordonul ombilical dintre partid si Presedinte. Boc ramasese doar o perdea de fum. Iar acum, bomboana pe coliva Elenei Udrea a pus-o chiar marea ei cucerire, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Cum a fost posibil?
Nu este un secret pentru nimeni. Capitala este, de la distanta, cea mai importanta reduta electorala. Sub acest aspect, reprezinta 12 la suta din Romania. Ponderea Bucurestiului in ceea ce priveste votul politic este uriasa. Si e la fel de evident ca Bucurestiul detine de la distanta suprematia sub aspect financiar. Plasarea Elenei Udrea in epicentrul guvernarii, la comanda tonomatului si in epicentrul vietii politice, ca presedinte PDL Bucuresti, insemna maximum inaintea asaltului final, respectiv prezidentialele. Pentru care se pregatea, pozand in Doamna de Fier.
Astazi pseudo Doamna de Fier traieste un cosmar. Ieri ii pupau manuta mii de primari si zeci de presedinti de consilii judetene i se gudurau. Cateva sute de bucuresteni i-au plantat papuci la Universitate dar ce conta, atat timp cat Dumneaei pregatea marea surpriza? Urma sa scoata asul din maneca. Impreuna cu Popescu Piedone, seful de campanie al puterii pentru Bucuresti, urma sa lanseze pe piata electorala un candidat surpriza. Care sa-l faca praf pe doctorul Sorin Oprescu, sustinut de USL. Si marele Piedone s-a topit. A revenit, entuziast, la nava-mama. La USL.
Dar de ce un alt candidat decat ea insasi? E ilogic. De vreme ce PDL Bucuresti este cea mai importanta organizatie si are multi simpatizanti iar Elena Udrea s-a dovedit vrednica sa-i fie conducatoare, cum se explica faptul ca refuza sa dea piept cu electoratul? Logic, ar fi trebuit, daca nu sa-l invinga pe Oprescu, macar sa fie pe locul doi. Si sa-i traga pe cat mai multi candidati PDL in consiliul municipal. Unde, prin vreo smecherie, cine stie, poate ca ar fi obtinut din nou majoritatea. Panica a ajuns pana sus. Presedintele a incercat sa-l butoneze pe Videanu. Pana la urma, a iesit din palarie Prigoana. De ce Prigoana si nu Elena Udrea?
Se pare ca papucii din Piata Universitatii, cel putin asa reiese din cercetarile de piata, ii sunt oferiti la propriu de manifestanti dar la figurat chiar de “simpatizanti”. Adica de partizanii PDL. Aoleu! Ce poate sa insemne asta? Poate sa insemne ca Elena Udrea nu s-a inaltat in mod natural la conducerea celei mai importante organizatii PDL din Romania, cea de Bucuresti. Ci a fost trasa acolo. Trasa cu ata. De catre cine? De catre protectorul ei, Presedintele Traian Basescu. De catre cel care, de altfel, a luat-o cu sine drept consilier la Cotroceni si, cand nu s-a mai putut astfel, a plantat-o si a inaltat-o la partid si la Guvern.
Asta inseamna ca, in realitate, Elena Udrea “beneficiaza” de o puternica opozitie. In propriul partid. Si chiar in electoratul PDL. Iar treaba cu Piedone a terminat-o. Nici nu stie cat de jos urmeaza sa cada. Dar, pana atunci, in campanie Udrea va da cu mopul, in timp ce Prigoana va cara pubelele.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/esecul-rasunator-al-elenei-udrea-608681.htm