GHIDUL ACTIVITĂȚILOR MEMBRULUI S.C.M.D. PENTRU SUSPENDAREA EXECUTĂRII
DECIZIEI DE REGULARIZARE EMISĂ DE CASA DE PENSII SECTORIALĂ
SECŢIUNEA 1
REPREZENTAREA PRIN: CASA
DE AVOCATURĂ
GÂLCĂ
COSTEL SAU GRAZIELA BÂRLĂ
Membrii SCMD care doresc sa deschida actiunea prin avocat
se
vor prezenta la sediul acestora avand asupra lor urmatoarele
documente in 3 xerocopii, asffel:
- Decizia de regularizare (inclusiv
anexa);
- Plicul in care s-a primit decizia de regularizare;
- Actul de identitate;
- Decizia de revizuire, ultima varianta (numai prima fila)
- Decizia veche de pensionare (cea valabila in dec 2010,
eventual si un talon din dec 2010)
SECŢIUNEA a 2-a
REPREZENTAREA
PRIN: CONSILIERII JURIDICI AI SCMD
În baza prevederilor
legale și a practicii instanței bucureștene, prezentăm următorul GHID, prin
care se dorește ca fiecare membru SCMD să cunoască pașii de urmat pentru
contestarea în instanță a deciziilor de regularizare. *Acest algoritm, se poate
aplica și de filialele din țară, conform practicii instanțelor teritoriale și
în acord cu avocatul local desemnat.
Activități de realizat:
1 – Ce trebuie făcut înainte de primirea deciziei de regularizare?
a) - cumpărarea a trei dosare din
carton cu şină;
b) - xerocopierea următoarelor
documente, în trei exemplare:
- decizia de pensionare (cea valabilă în decembrie 2010), inclusiv
talonul de pensie
aferent lunii dec.
2010;
- decizia de revizuire, ultima variantă (numai prima filă), faţă de
care s-au calculat
sumele ce urmează a fi
restituite, inclusiv talonul de pensie corespunzător;
- actul de identitate (copie alb-negru);
- acte justificative – contracte bancare, cu
operatori de telefonie, CASCO, chitanţă
întreţinere, factură
energie electrică, gaze, abonament metrou, etc., prin care să se
demonstreze
cheltuielile casei;
c) – ridicarea de la Dep. Juridic al SCMD a Certificatului de membru şi a unei
Împuterniciri, amândouă format prestabilit, semnate şi ştampilate de preşedintele
SCMD;
d) - completarea cererii pentru eliberarea certificatului de
grefă de la TMB (modelul
acestei
cereri poate fi procurat de la: xerox-ul
arhivei tribunalului; descărcat de pe site-ul
SCMD/Dep. Juridic/ la
sfârşitul prezentării modelului de ,,Contestaţie la executare”;
direct de la Dep.Juridic;
e) - cumpărarea timbrului judiciar de 0,15 lei - timbru
judiciar de 0,15 lei poate fi procurat de
la oficiul postal din incinta TMB sau de la oricare alt oficiu postal);
f) - plata taxei judiciare de timbru de 1 leu - se achita la
administratia financiara a sectorului
de domiciliu, cu exceptia
sectorului 2 - care se poate achita si la oficiul postal din incinta
TMB:
2) Ce se face după primirea deciziei de regularizare? –
Termenul max. de contestare este de 15 zile
calendaristice de la data comunicarii (data de pe plic - ştampila postei). Se constituie 3 dosare identice.
Astfel
a) se face o copie după decizia de regularizare (numai prima filă), după anexa (tabelul) cu
sumele de restituit şi
după plicul în care s-a primit
decizia de regularizare;
b) se completează CONTESTAŢIA
LA EXECUTARE, conform modelului SCMD afişat pe
site-ul sindicatului
(atenţie la calculele efectuate).
Aceste documente, împreună
cu cele menţionate la pct.1) lit.b) şi d) constituie documentele minime
obligatorii ce compun un dosar.
În cazul în care membrul de sindicat nu a ridicat
de la Dep. Juridic certificatul de membru
şi împuternicirea, acestea se depun la
dosarul cauzei la primul termen de judecată de consilierul juridic al SCMD,
care vă reprezintă în instanţă.
3) Unde se depun documentele?
Cu cele trei dosare şi cererea pentru eliberarea
certificatului de grefă (la care se ataşează timbrul judiciar şi dovada plăţii
taxei judiciare de timbru), vă deplasaţi la Tribunalul Municipiului Bucuresti (TMB) şi depuneţi:
- la arhiva tribunalului – cererea de eliberare a certificatului de
grefă, cu timbrul judiciar şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru. Certificatul de grefa se ridică în zilele de marti si joi, doar
de catre titular.;
- la registratura tribunalului - cele trei dosare pentru
înregistrare. Două rămân la tribunal şi unul în posesia membrului de sindicat,
care este predat la Dep. Juridic.
4) Ce se îmtâmplă la Dep. Juridic după predarea dosarului?
Consilierii juridici
evaluează dosarul, posibil să vi se ceară şi alte documente de completare, un
număr de telefon, se înregistrează dosarul în evidenţa Dep. Juridc şi se
ataşează alte documente considerate ca necesare. În preziua termenului de
judecată veţi fi contactat de consilierul juridic care vă reprezintă în
instanţă pentru ultimele precizări.
5) Cum aflaţi de stadiul desfăşurării procesului?
Stadiul îl aflaţi de la preşedintele filialei. Dep. Juridic
actualizează situaţia cu soluţiile dispuse de instanţele de judecată. Această
situaţie se transmite la preşedintele filialei din sectorul respectiv. S-a
adoptat această comunicare, deoarece operaţiile tehnice de urmărire,
înregistrare şi clasare a dosarelor la nivelul Dep. Juridic, sunt numeroase şi
nu permit şi dialogul cu fiecare membru.
6) Cum trebuie să înţelegem cauţiunea?
Ea poate fi dispusă de instanţă într-un procent de 10% din suma
de restituit. Se plăteşte NUMAI la CEC Bank la sediul din Calea Victoriei,
într-un cont special pentru cauţiuni. Cuaţiunea se restituie petentului NUMAI dacă s-a
câştigat procesul pentru anularea
deciziei de revizuire. Pierderea procesului, ca urmare a Deciziei civile a Curţii
de Apel Bucureşti, cu caracter definitiv şi irevocabil, are drept efect
nerestituirea cauţiunii, aceasta făcându-se venit la bugetul de stat.
Nedepunerea
cautiunii în procentul sau valoarea dispuse de instanță se sanctionează cu
respingerea (anularea) actiunii.
7) Cum procedați după ce instanța a suspendat definitiv și irevocabil
decizia de regularizare?
În această situație, contestatorul
solicită un certificat de grefă, cu soluția instanței, pe care îl depune la
casa de pensii sectoriala, în baza căruia aceasta este obligata sa
suspende efectele deciziei de regularizare, practic să nu mai oprească acele
sume lunare considerate venituri necuvenite.
Șeful Departamentului Juridic al
SCMD
Lt. col. (r)
Caloian MONICA