România – R Moldova: Acord antitero
Scris de : M.A.Procuratura Generală a R Moldova şi DIICOT, din cadrul Parchetului de pe lîngă ÎCCJ din România au încheiat un acord de cooperare în sfera antitero.
Acordul oferă posibilitatea facilitării şi accelerării procedurilor de asistenţă juridică pe cauze ce vizează contrabanda comisă în grup organizat, traficul de fiinţe umane şi de droguri, terorismul şi alte forme de criminalitate organizată care se manifestă atât în Republica Moldova cât şi în România. Totodata, acest acord prevede crearea de echipe comune de investigaţie alcătuite din experţi pentru discutarea şi soluţionarea problemelor de interes comun.
Documentul a fost semnat de către Valeriu Zubco, procurorul general al R Moldova şi Codruţ Olaru, procurorul şef al DIICOT din România şi are drept scop stabilirea unei baze comune pentru cooperarea directă între autorităţile judiciare semnatare.
Şeful DIICOT, Codruţ Olaru, a subliniat: “Combaterea fenomenului complex al criminalităţii organizate şi terorismului, precum şi destructurarea grupurilor infracţionale organizate transfrontaliere constituie preocuparea constanta a procurorilor din ambele state. De aceia, semnarea acestui Acord constiuie un pas important pentru coordonarea acţiunilor structurilor de forţă ale celor două ţări în acest sens.”
“Semnarea acordului privind cooperarea directă cu procurorii DIICOT constituie fundamentul pentru abordarea comuna a luptei impotriva criminalitatii organizate şi terorismului, prin schimbul continuu de informatii relevante referitoare la sistemele legale ale celor doua ţări, precum şi prin utilizarea eficientă a tehnicilor moderne de investigaţie.” a declarat, la rândul său, procurorul general, Valeriu Zubco.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/servicii-secrete/romania-r-moldova-acord-antitero-86337.html