Opoziţia iese din hibernare

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

Hibernarea opoziţiei, pe care am găsit-o lungă şi plicticoasă, cu astenii de iarnă, de vară şi de toate anotimpurile, cu prea multe junghiuri şi reumatisme, s-a isprăvit înainte cu o zi de Florii, ziua în care Mântuitorul intră în Ierusalim, pe asin şi e salutat de popor cu smicele de salcie. Înviorată, aşa cum o aştept de ani buni, politica anti-Băsescu – fiindcă nenorocirea României s-a chemat şi se cheamă încă Băsescu – a prins glas articulat, şi-a arătat puterea răzvrătirii şi a spulberat orice şansă de concubinaj, înţelegere şi mişelie. Fără Băsescu şi fără PDL, acesta a fost mesajul. Variantele şmechereşti venite din Deal, strategiile deghizărilor lupului în miel, prostirea, a mia oară, nu doar a proştilor de noi, bună parte din popor, ci şi a luminăţiei lor politicienii opoziţiei, gata mereu de un compromis, au zburat. Punct, a zis Antonescu, mai marele USL din partea dreaptă, repetând o constanţă pe care i-am apreciat-o mereu. Punct a zis şi Ponta, mai marele USL din partea stângă, chiar mai strigat decât s-ar fi cuvenit prin regulile epistolar-diplomatice, dar după discursul de la învestirea noului premier, moale şi năucitor pentru mine, îi e permisă şi o înjurătură măscăroasă. Înjurătură de altfel meritată de tartorul care ne înjură de şapte ani pe toţi şi ne arată mereu ce-şi arată chivuţele una alteia când se ceartă. Mă refer la ruperea acelei scrisori care, de aici, de la Sângeru, nu se vede în caligrafie şi conţinut, ceea ce nu înseamnă, parol, nici-o pagubă, dar am convingerea că era tot o stratagemă otrăvită a preşedintelui. Congresele, trei într-unul, au înlăturat suspiciuni şi au dat ferm ordinul de luptă. Armata anti-Băsescu, devenit simbol al minciunii, corupţiei, demagog fără egal şi distrugător de echilibre naţionale, trebuia să primească un ordin bărbătesc. S-a ordonat de prea multe ori salt înainte cu jumătăţi de glas. De prea multe ori, ca în bancul acela cu oastea italiană, comandanţii au strigat, cam fără convingere, ”avanti ragazzi”, iar din tranşee, macaronarul, dormind pe patul puştii, a  răspuns ironic, ”che bella voce”. De prea multe ori din tranşeele opoziţiei, cu arme cu tot, soldaţii şi chiar generalii s-au dus la masa cu fazani rumeniţi a puterii.

De aici, dintre cătunele mele sângerene şi dintre pădurile care, scăpate de topor, au început să dea în verde, salut ieşirea – articulată şi fermă – a opoziţiei la luptă. O singură remarcă mai am de făcut. Nu vă închipuiţi duşmanul deja mort. E speriat, e îngreunat de sacii cu bani pe care-i cară la adăpost, grijă care domină toate grijile, e înspăimântat că hoţul de nădejde cu care a ciordit, în deplină tovărăşie, până ieri, îl poate trăda, dar, ca orice prădător în agonie poate muşca. Şi poate muşca periculos şi chiar mortal. Cadavrul unui bandit trebuie verificat de mai multe ori până când vei fi sigur că nu ţine pitit un revolver în cizmă şi nu-i chiar mort, doar se preface, ţinându-şi respiraţia. Unele vietăţi de mâl pot supravieţui fără aer multă vreme. Atenţie! Poporul mai poate fi încă jefuit. Nu scăpaţi din ochi ultima sută de metri a mafiotului epuizat.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/opozitia-iese-din-hibernare-609412.htm