Principalul şi agentul
de ALINA MUNGIU-PIPPIDI
Al cui va fi partidul pe care vrea să îl facă Mihai Răzvan Ungureanu? Nu, nu e o întrebare retorică şi să încercăm să răspundem fără prejudecăţi. Cînd MRU a ajuns ministru de externe în 2005 a dat o declaraţie clară în care a spus aşa: preşedintele este cel care face politica externă, conform Constituţiei, deci el dă direcţia şi 70% din orientare, primul ministru este cel care conduce în fond personalul ţării şi hotărăşte cine e promovat în diplomaţie, deci 20% e la el, şi afacerile curente trebuie gestionate, asta face vreo 10%, asta e treaba ministerului. Maximă modestie, explicabilă prin faptul că MRU îşi oferise serviciile singur pentru poziţia cu pricina. Astăzi însă nu cred că a sunat el ca atunci să se ofere prim ministru, deci se pune întrebarea legitimă în ce procent este azi MRU principal, şi în ce procent agent? Ca să explic această terminologie, principalul este cel care deţine autoritatea, iar agentul este cel acţionează în numele său. În mod tradiţional în teoria socială considerăm pe omul politic principal şi pe birocrat agent, şi vorbim de o problemă în măsura în care principalul nu-l poate controla perfect pe agent, care se poate abate de la misiunea sa. Dar nu e cert nici că principalul are întotdeauna dreptate -acesta poate cere agentului conformitate totală în măsura în care e el însuşi legitim. Carol al II-lea era principalul, şi Armand Călinescu sau Gh. Tătărescu, prim miniştrii lui, agenţii săi. Un prim ministru care nu are partid, care e un funcţionar superior apolitic promovat de la un serviciu de informaţii de către şeful statului începe, evident, prin a fi un agent. MRU este un birocrat care ambiţionează să devină politician, un agent care afirmă public că îşi propune să ajungă principal. Şi aici avem ce analiza, întîi examinînd cum pare să funcţioneze guvernul la două luni după investire şi pe urmă prezumţia formării unei viitoare forţe politice.
Sînt două luni suficiente ca interval pentru această analiză? Chiar dacă mai aveam vreo îndoială, ea a fost spulberată de şeful statului în ultima săptămînă, cînd a trasat directive în suficiente direcţii ca să ne lămurească cum se repartizează procentele. Şi primul ministru a folosit două luni ca referinţă atunci cînd a spus pe 17 februarie că „Va cer ca in termen de 60 de zile, actiunile dumneavoastra de combatere a evaziunii fiscale in zonele alcool si produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aduca venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB". Bine, nu mă aşteptam eu să îşi mai amintească cineva această promisiune, dar o iau ca referinţă că două luni e termen suficient pentru a arăta cum merge un guvern, chiar unul cu stîngăcia de a-şi propune ţinte imposibile. Ce reiese din asta e că evaziunea fiscală cade în sarcina premierului: grea parte, mai ales dacă e vorba să atingem ţinta prin metode pur represive şi birocratice, fără nici un stimulent. Ok, am stabilit, evaziunea fiscală e la MRU. Cum rămîne cu cheltuielile? Avînd în vedere că - în ciuda declaraţiilor contrarii- aproximativ 80% din banii alocaţi de el din Fondul de rezervă al Guvernului au mers la primăriile conduse de membri ai partidelor aflate la Putere: PDL, UDMR si UNPR e clar că majoritatea parlamentară este principalul în acest domeniu crucial: în fond ea poate trînti guvernul votînd cu opoziţia, deci e firesc. Ministerul de Finanţe nu face decît să dea banii cui trebuie. Un audit curent al achiziţiilor a fost încredinţat aceleiaşi firme care face-preferenţial- mai toate auditurile de cîtţiva ani buni, ca atare mă îndoiesc că va ieşi de acolo informaţie măcar la nivelul societăţii civile (organizaţii ca romaniacurata.ro, Salvaţi Bucureştiul, IPP).
Dar poate premierul este principal în domeniul reformei Sănătăţii, pe care l-a declarat prioritar, şi unde soţia sa este de meserie şi consultant de mare succes pentru OMV ? Nu: că şeful statului deja a dat indicaţii ca în două săptămîni Ministerul Sănătăţii (agentul) să producă un nou proiect de lege. Asta, deşi din nou nu e timp, nu doar de fundamentarea legală, sărită la precedentul proiect eşuat, ba nici de acea înţelegere a ierarhiei problemelor de rezolvat care e fundamentală în orice politică publică. Sau, mai degrabă, avînd în vedere că iarăşi e vorba de aberaţia în care spitalele devin fundaţii şi aplică la fonduri, scutind statul de obligaţia absolută a finanţării sănătăţii pentru săraci (că restul se descurcă fără stat şi la ora asta), ierarhia o dictează principalul şi problema nr. 1 de rezolvat este cum sănătatea asta, deja subfinanţată de stat, să înceteze a fi o gaură neagră în bugetul nostru, deturnînd bani de la autostrăzi, bazine de înot şi altele. Preşedintele făcea aceste declaraţii la ora la care colegul meu de la SAR, doctorul Sorin Paveliu, trimitea primului ministru propunerea elementară ca Fondul de Sănătate să fie evidenţiat pe situl Ministerului de Finanţe, să vedem cu toţii că de fapt e subfinanţat, că firmele de stat nu plătesc contribuţiile şi că se împrumută bani din Fond pentru necesităţi ale guvernului mai presante dect morfina, insulina, şi altele de acest gen. Dar este primul ministru principal măcar pentru a aproba această propunere elementară, fără de care economia politică a Sănătăţii publice nu poate fi înţeleasă, darămite modificată prin lege sau altfel? Mă îndoiesc, sau de mîine aş vedea pe situl Finanţelor transferurile dintr-o parte a alta a bugetului în timp real.
Dacă sănătatea e la şeful statului, care a mai gestionat-o cu succes şi iarna trecută, poate educaţia e la Mihai Răzvan? Naşpa: asta pare a fi tot la gaşca lui Daniel Funeriu, care a muncit pe rupte şi a reuşit să îl scoată la pensie pe Andrei Marga. Alte reuşite nu sînt deocamdată la fel de clare, că nu considerăm coada la înscrierea în anul pregătitor un semn de supracerere, ci doar de tembelism administrativ, dar, judecînd după declaraţiile fostului ministru, sacrificat pe moment cererilor masei contrarevoluţionare, scopul principal este să scoatem lumea la pensie şi să facem cît mai mulţi profesori din colegii noştri de generaţie. Asta e frumos, dar poate riscant, avînd în vedere că nu se creează o piaţă fără bani (cînd eşti deja în piaţa europeană) şi că unii din cei scoşi la pensie au citări ISI şi sînt căutaţi de studenţi mai mult decît generaţia de mijloc, care are de ales, dacă e performantă, între universitatea occidentală şi cea românească. Eu nu cunosc pe nimeni care să fi refuzat oferta unei catedre (ca titular) în Occident pentru una în România pînă la ora asta, şi, dacă ăsta e planul, nu va merge pe finanţarea actuală, deci atenţie că lupta între generaţii nu e totdeauna un mare instrument de reformă, există alţi factori care o pot face cu totul redundantă, ba chiar exagerată şi imorală. Oricum, primul ministru nu are bani de dat acestei reforme, deci nu poate fi el principalul, iar lista de noi legi şi regementări viitoare, care ocupă deja rafturi, e lăsată moştenire actualului ministru, el însuşi un agent.
Dar poate energia şi mediul cad la PM? Aş fi sperat, avînd în vedere elanul de a privatiza şi disponibilitatea de a deschide discuţia despre cum resursele naturale nu devin surse de rente private şi proastă guvernare. Dar nu: a ieşit şeful statului şi a decretat cît am cîştiga din aur dacă am avea alt contract, dacă am avea aprobare de exploatare şi în general dacă aurul s-ar extrage singur şi s-ar prezenta încolonat la ANAF pentru a se deduce toate taxele şi impozitele fără costuri administrative suplimentare. Totul e ştiut şi supraştiut de către principal, nu îi mai rămîne agentului decît să coboare în mină să înceapă extracţia! Nu am nici o îndoială că dl Ponta va căuta cu microscopul pe viitor urmele unei relaţii necuvenite între Gold Corporation şi preşedintele Băsescu, dar văzînd elanul atotştiutor al prezidentului, de la sănătate la aur, parcă încep să cred altă explicaţie, pe care am mai văzut-o în viaţa mea. Principalii noştri par să sufere de o boală contagioasă.
În sfîrşit, politica externă cu care am început? Ei, la asta clar nu e MRU principalul, că tot şeful continuă să se ducă în delegaţie la UE, şi premierul e un băiat civilizat, nu ar fi făcut el cascadoria penibilă cu intrarea Serbiei şi nu ar ţine la uşă de trei luni pe ambasadorul Olandei, cînd e ştiut că celelalte ţări europene practic au delegat Olanda să ne mai întîrzie la Schengen pînă ne curăţăm de corupţie (numai cine nu ştie cum funcţionează Europa poate crede că Olanda acţionează în nume propriu). Şi apoi, îl ţin minte pe MRU pe marginea scaunului la Gaddafi, cînd îl trimisese şeful în 2005, tot într-un acces de originalitate în politica externă. Nu, aici cred că nu e discuţie cine e principalul. Deci rămîne cum am stabilit, la MRU sînt fondurile evazionate, cele pe care le va aduna în viitor, şi bunăvoinţa oamenilor de afaceri, care au luat discret locul sfătuitorilor independenţi în ale economiei. Şi cam atît...
Dar cum va fi la partidul politic? Cert acolo lucrurile vor sta altfel, dat fiind că MRU are un capital de simpatie (de exemplu de la mine, care nu am să uit niciodată ce frumuşel era cînd a intrat prima dată în biroul meu de la Opinia studenţească în 1989 ca să îmi aducă articolul, după aceea mult contestat, cu „Aveam blugii plini de sînge"; mai avea şi un volum de Raymond Aron de la lectoratul francez sub braţ). Aş face oricînd un institut cu MRU, sau o revistă academică, sau orice de acest gen, dar bravo lui că are curajul să se gîndească la un partid. Sper, fireşte, că nu e un partid ca acele firme care se fac pentru a lăsa datoriile pe firma veche (PDL) şi a transfera pe blat ce e de valoare, metodă la care pot da lecţii Roşca Stănescu şi Gigi Becali. În fond, cum i-a venit ideea? Păi nu cumva pentru că şeful statului i-a spus că ar vrea să îl desemneze prim ministru indiferent cine cîştigă alegerile? Dar poate că dacă m-aş înscrie eu în partid, nu l-ar mai desemna? Nici o grijă, o să mă feresc. Ce se întîmplă însă dacă se înscrie dna Udrea? Sau EBA? Sau generalii Talpeş sau Oprea? Şi aşa mai departe.
Deci cine e principal aici?
Sursa:
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/principalul-si-agentul-261105.html
de ALINA MUNGIU-PIPPIDI
Sînt două luni suficiente ca interval pentru această analiză? Chiar dacă mai aveam vreo îndoială, ea a fost spulberată de şeful statului în ultima săptămînă, cînd a trasat directive în suficiente direcţii ca să ne lămurească cum se repartizează procentele. Şi primul ministru a folosit două luni ca referinţă atunci cînd a spus pe 17 februarie că „Va cer ca in termen de 60 de zile, actiunile dumneavoastra de combatere a evaziunii fiscale in zonele alcool si produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aduca venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB". Bine, nu mă aşteptam eu să îşi mai amintească cineva această promisiune, dar o iau ca referinţă că două luni e termen suficient pentru a arăta cum merge un guvern, chiar unul cu stîngăcia de a-şi propune ţinte imposibile. Ce reiese din asta e că evaziunea fiscală cade în sarcina premierului: grea parte, mai ales dacă e vorba să atingem ţinta prin metode pur represive şi birocratice, fără nici un stimulent. Ok, am stabilit, evaziunea fiscală e la MRU. Cum rămîne cu cheltuielile? Avînd în vedere că - în ciuda declaraţiilor contrarii- aproximativ 80% din banii alocaţi de el din Fondul de rezervă al Guvernului au mers la primăriile conduse de membri ai partidelor aflate la Putere: PDL, UDMR si UNPR e clar că majoritatea parlamentară este principalul în acest domeniu crucial: în fond ea poate trînti guvernul votînd cu opoziţia, deci e firesc. Ministerul de Finanţe nu face decît să dea banii cui trebuie. Un audit curent al achiziţiilor a fost încredinţat aceleiaşi firme care face-preferenţial- mai toate auditurile de cîtţiva ani buni, ca atare mă îndoiesc că va ieşi de acolo informaţie măcar la nivelul societăţii civile (organizaţii ca romaniacurata.ro, Salvaţi Bucureştiul, IPP).
Dar poate premierul este principal în domeniul reformei Sănătăţii, pe care l-a declarat prioritar, şi unde soţia sa este de meserie şi consultant de mare succes pentru OMV ? Nu: că şeful statului deja a dat indicaţii ca în două săptămîni Ministerul Sănătăţii (agentul) să producă un nou proiect de lege. Asta, deşi din nou nu e timp, nu doar de fundamentarea legală, sărită la precedentul proiect eşuat, ba nici de acea înţelegere a ierarhiei problemelor de rezolvat care e fundamentală în orice politică publică. Sau, mai degrabă, avînd în vedere că iarăşi e vorba de aberaţia în care spitalele devin fundaţii şi aplică la fonduri, scutind statul de obligaţia absolută a finanţării sănătăţii pentru săraci (că restul se descurcă fără stat şi la ora asta), ierarhia o dictează principalul şi problema nr. 1 de rezolvat este cum sănătatea asta, deja subfinanţată de stat, să înceteze a fi o gaură neagră în bugetul nostru, deturnînd bani de la autostrăzi, bazine de înot şi altele. Preşedintele făcea aceste declaraţii la ora la care colegul meu de la SAR, doctorul Sorin Paveliu, trimitea primului ministru propunerea elementară ca Fondul de Sănătate să fie evidenţiat pe situl Ministerului de Finanţe, să vedem cu toţii că de fapt e subfinanţat, că firmele de stat nu plătesc contribuţiile şi că se împrumută bani din Fond pentru necesităţi ale guvernului mai presante dect morfina, insulina, şi altele de acest gen. Dar este primul ministru principal măcar pentru a aproba această propunere elementară, fără de care economia politică a Sănătăţii publice nu poate fi înţeleasă, darămite modificată prin lege sau altfel? Mă îndoiesc, sau de mîine aş vedea pe situl Finanţelor transferurile dintr-o parte a alta a bugetului în timp real.
Dacă sănătatea e la şeful statului, care a mai gestionat-o cu succes şi iarna trecută, poate educaţia e la Mihai Răzvan? Naşpa: asta pare a fi tot la gaşca lui Daniel Funeriu, care a muncit pe rupte şi a reuşit să îl scoată la pensie pe Andrei Marga. Alte reuşite nu sînt deocamdată la fel de clare, că nu considerăm coada la înscrierea în anul pregătitor un semn de supracerere, ci doar de tembelism administrativ, dar, judecînd după declaraţiile fostului ministru, sacrificat pe moment cererilor masei contrarevoluţionare, scopul principal este să scoatem lumea la pensie şi să facem cît mai mulţi profesori din colegii noştri de generaţie. Asta e frumos, dar poate riscant, avînd în vedere că nu se creează o piaţă fără bani (cînd eşti deja în piaţa europeană) şi că unii din cei scoşi la pensie au citări ISI şi sînt căutaţi de studenţi mai mult decît generaţia de mijloc, care are de ales, dacă e performantă, între universitatea occidentală şi cea românească. Eu nu cunosc pe nimeni care să fi refuzat oferta unei catedre (ca titular) în Occident pentru una în România pînă la ora asta, şi, dacă ăsta e planul, nu va merge pe finanţarea actuală, deci atenţie că lupta între generaţii nu e totdeauna un mare instrument de reformă, există alţi factori care o pot face cu totul redundantă, ba chiar exagerată şi imorală. Oricum, primul ministru nu are bani de dat acestei reforme, deci nu poate fi el principalul, iar lista de noi legi şi regementări viitoare, care ocupă deja rafturi, e lăsată moştenire actualului ministru, el însuşi un agent.
Dar poate energia şi mediul cad la PM? Aş fi sperat, avînd în vedere elanul de a privatiza şi disponibilitatea de a deschide discuţia despre cum resursele naturale nu devin surse de rente private şi proastă guvernare. Dar nu: a ieşit şeful statului şi a decretat cît am cîştiga din aur dacă am avea alt contract, dacă am avea aprobare de exploatare şi în general dacă aurul s-ar extrage singur şi s-ar prezenta încolonat la ANAF pentru a se deduce toate taxele şi impozitele fără costuri administrative suplimentare. Totul e ştiut şi supraştiut de către principal, nu îi mai rămîne agentului decît să coboare în mină să înceapă extracţia! Nu am nici o îndoială că dl Ponta va căuta cu microscopul pe viitor urmele unei relaţii necuvenite între Gold Corporation şi preşedintele Băsescu, dar văzînd elanul atotştiutor al prezidentului, de la sănătate la aur, parcă încep să cred altă explicaţie, pe care am mai văzut-o în viaţa mea. Principalii noştri par să sufere de o boală contagioasă.
În sfîrşit, politica externă cu care am început? Ei, la asta clar nu e MRU principalul, că tot şeful continuă să se ducă în delegaţie la UE, şi premierul e un băiat civilizat, nu ar fi făcut el cascadoria penibilă cu intrarea Serbiei şi nu ar ţine la uşă de trei luni pe ambasadorul Olandei, cînd e ştiut că celelalte ţări europene practic au delegat Olanda să ne mai întîrzie la Schengen pînă ne curăţăm de corupţie (numai cine nu ştie cum funcţionează Europa poate crede că Olanda acţionează în nume propriu). Şi apoi, îl ţin minte pe MRU pe marginea scaunului la Gaddafi, cînd îl trimisese şeful în 2005, tot într-un acces de originalitate în politica externă. Nu, aici cred că nu e discuţie cine e principalul. Deci rămîne cum am stabilit, la MRU sînt fondurile evazionate, cele pe care le va aduna în viitor, şi bunăvoinţa oamenilor de afaceri, care au luat discret locul sfătuitorilor independenţi în ale economiei. Şi cam atît...
Dar cum va fi la partidul politic? Cert acolo lucrurile vor sta altfel, dat fiind că MRU are un capital de simpatie (de exemplu de la mine, care nu am să uit niciodată ce frumuşel era cînd a intrat prima dată în biroul meu de la Opinia studenţească în 1989 ca să îmi aducă articolul, după aceea mult contestat, cu „Aveam blugii plini de sînge"; mai avea şi un volum de Raymond Aron de la lectoratul francez sub braţ). Aş face oricînd un institut cu MRU, sau o revistă academică, sau orice de acest gen, dar bravo lui că are curajul să se gîndească la un partid. Sper, fireşte, că nu e un partid ca acele firme care se fac pentru a lăsa datoriile pe firma veche (PDL) şi a transfera pe blat ce e de valoare, metodă la care pot da lecţii Roşca Stănescu şi Gigi Becali. În fond, cum i-a venit ideea? Păi nu cumva pentru că şeful statului i-a spus că ar vrea să îl desemneze prim ministru indiferent cine cîştigă alegerile? Dar poate că dacă m-aş înscrie eu în partid, nu l-ar mai desemna? Nici o grijă, o să mă feresc. Ce se întîmplă însă dacă se înscrie dna Udrea? Sau EBA? Sau generalii Talpeş sau Oprea? Şi aşa mai departe.
Deci cine e principal aici?
Sursa:
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/principalul-si-agentul-261105.html
