Telegrama a III - a
(după Mihai Eminescu)
Un yankeu dintre aceia ce-au venit şi-n ţară noastră,
Să vadă dacă, pe bune, situaţia-i albastră
Şi românii trăiesc zilnic neştiutele lor drame,
S-apucă el să trimită fel de fel de telegrame
Despre una, despre alta, bossului dându-i de ştire
Că românii, cum se spune, chiar au rupt-o-n fericire,
Fiindcă, dacă, în Moldova, vor fi iarăşi represalii,
Prezidentul vrea să-i mâne la bătaie cu muscalii.
Şi abia sfârşi yankeul alarmanta lui misivă,
Că-n Bucureşti dădu goarna semnalul de ofensivă.
Praştii cu bătaie lungă de la conservare-s scoase
Şi rachetelor... de tenis li se montează focoase,
Avioane... de hârtie, adunate de prin parcuri,
Să dezlănţuie sunt gata decisivele atacuri,
Hotărât ca, într-o oră, să-i facă pe ruşi arşice,
Oprea-şi înarmează oastea c-un lot nou de... polonice,
Bucătari cu şorţuri albe vin cu toţii, la un semn,
Şi-n capacele de oală bat cu linguri noi de lemn,
Igaş îşi trimite-ndată cel mai dotat echipaj,
Să-i lase fără puşcoace pe cei prinşi la branconaj
Şi, cu săbii confiscate de la şuţi şi cocalari,
Până-n dinţi să-şi înarmeze un pluton de comisari,
Pe care-i ţine-n rezervă, gata de trimis, la ţanc,
Muscalilor să le cadă, când nici nu gândesc, în flanc.
O-ntrebare, zi şi noapte, pe un dregător îl roade:
Câte să reactiveze dintre vechile iscoade
Care cunosc limba rusă şi sunt aşi în meserie,
Unele fiind, odată, şi-n a ruşilor simbrie?
Ţara-ntreagă se agită şi-i pe picior de război,
De la moşul paralitic, pân` la ultimul zâmboi.
În zadar striga yankeul, ca leoaica în călduri,
S-o lase moale românii cu-ale lor înjurături,
În zadar voia să spună c-au fost vremuri şi mai proaste,
Flamura portocalie se înalţă peste Oaste.
Oprea însuşi mână-n luptă acea oaste încropită,
La a cărei măreţie, orice inimă palpită
Şi visează ca aceasta, sub culoarea pedelistă,
Rusia o face pulberi, chiar şi numai c-o... balistă.
Pe când oştenii se-aşează, ordonaţi, în şiruri lungi,
Să-şi primească, fiecare, pomenile puse-n pungi
Pe care întreg poporul le primeşte, la votare,
Umbra nopţii se întinde tot mai mare, şi mai mare...
Doamna nopţilor, sfioasă, printre nouri face breşă,
Luminând cu blânde raze o parfumată depeşă
Pe care-o silabiseşte fiul unui mare domn,
De emoţie, acesta neavând nici pic de somn:
„De din centru de Bruxelles,
Vă trimit un bileţel,
Chiar de mine scris, din taste,
Celor plecaţi azi la Oaste.
V-aş ruga, mări, ruga
Să citiţi ce-oi îndruga
În frazele de mai jos,
Că-s... debitate frumos.
De aici, cu-acest răvaş,
Un sărut trimite-v-aş,
Dar mi-s buzele mărite
Şi n-aş vrea să vă irite,
De aceea vă transmit,
Printr-un olăcar năimit,
S-aveţi forţă să răzbiţi,
Pe muscali să îi zdrobiţi
Şi-n ale voastre demersuri
Să aveţi numai succesuri!”
Ilie Bâtcă
