miercuri, 21 septembrie 2011
România, Israel, Grecia şi Turcia. Neo-Osmanism la Mediterana şi Marea Neagră
Scris de : Marius Bâtcă
Turcia vrea să revitalizeze leşul Imperiului în Mediterana şi Marea Neagră. Primele victime sunt Israel, Cipru şi Grecia. Dar nici România nu este departe. Miroase a petrol şi gaze. Neo-Osmanism mediterano-pontic. Osmanlı İmparatorluğu – Imperiul Osman. Sau Devlet-i- Aliye-yi-Osmaniyye sau Devlet-i- Al- i-Osman. Oricum i s-ar spune, în vechea sau moderna limba turcă, tot Imperiul Osman înseamnă.
Imperiul Osman, nu Otoman. La urma urmei, cel care a înfiinţat dinastia şi imperiul s-a chemat Osman.Să revenim la neo-Osmanism. Ankara, Israel şi Grecia, Marea Mediterană şi Marea Neagră. În ultima perioadă, apele fierb. Iar cel care încinge ibricul este chiar premierul Erdogan, sprijinit de partidul controversat AKP, de guvernământ, şi de ministrul de Externe Ahmet Davutoglu, considerat de foarte mulţi unul dintre principalii artizani ai neo-Osmanism-ului Ankarei. Oricum, trebuie menţionat că Davutoglu a negat vehement acest rol. Dar, nu şi scopul. Ca să nu mai menţionăm acţiunile şi declaraţiile sale, care indică contrariul.
Turcia este în centrul a toate
După ce a decapitat conducerea armatei turce (garant al statului laic înfiinţat de reformatorul Kemal Attaturk) şi a arestat zeci de generali care i s-ar fi putut opune, AKP a trecut la acţiune, împingând Turcia într-o direcţie periculoasă nu numai pentru ea, ci şi pentru întreaga zonă mediterano-pontică. Ştie toată lumea că, în momentul de faţă, Turcia a întrerupt legăturile diplomatice şi militare cu Israelul, situaţie cu care am mai avut de a face şi în 2010. Numai că, anul acesta, Ankara a mers mult mai departe, anunţând că avioanele sale de luptă vor considera, în mod automat, drept ţintă inamică orice avion israelian.
Din nefericire, la declaraţiile belicoase şi încordările de muşchi ale lui Erdogan şi Davutoglu a răspuns pe măsură un alt mare “înţelept”, vicepremierul şi ministrul de Externe, “basarabeanul” Avigdor Liberman, liderul partidului extremist cooptat în coaliţia de guvernare din Israel. În urmă cu aproape două săptămâni, ziarul israelian Yedioth Ahronoth scria şi care sunt măsurile de răspuns la care s-a gândit Liberman: întâlniri cu lobby-ul armean din SUA, pentru iniţirera unor măsuri în Congresul american privind condamnarea genocidului împotriva armenilor, implicare în disputa turco-armeană prinind muntele Ararat şi sprijinirea mişcării insurgente kurde.
Cum a reacţionat Turcia?
Citiți continuarea aici: