luni, 12 septembrie 2011
Mişcările extremiste maghiare, nestingherite în România
Scris de : M.A
În organizarea miscarii extremiste maghiareMişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate“, istoricul ungur Tompo Laszlo susţine, în această perioadă, în mai multe oraşe din Transilvania, prelegeri despre tratatul de la Trianon, conferinţele fiind programate în aceeaşi perioadă în care, în urmă cu 71 de ani, trupele horthyste au intrat în Transilvania, după semnarea Diktatului de la Viena, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News. “
“Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” este o organizateţie extremistă, care funcţionează în Ungaria şi are filiale şi în Transilvania şi care militează pentru anularea Tratatului de la Trianon şi pentru refacerea Ungariei Mari.
Potrivit site-ului organizaţiei, tema conferinţelor este “Ceea ce toată lumea ar trebui să ştie despre Trianon” , iar toţi cei interesaţi sunt invitaţi să asculte aceste prelegeri “dacă s-au săturat de minciuni, de falsificarea istoriei, dacă vor să ştie adevărul, dacă nu uită şi dacă vor să schimbe ceva”.
O astfel de conferinţă a avut loc duminică seara la Odorheiu Secuiesc, urmând ca luni să fie susţinută la Miercurea Ciuc si Târgu Secuiesc, iar pe 14 septembrie la Sfântu Gheorghe. Prelegeri similare au mai fost prezentate, zilele trecute, la Oradea şi Cluj Napoca. Pe afişul evenimentului apare harta Ungariei Mari prinsă pe o cruce, pe care se mai află o coroană de spini.
Organizaţie extremistă “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate„ (numele face referire la modul de organizare a Ungariei Mari),este aceeaşi care anul trecut, pe 11 septembrie, a pus la cale o manifestare prin care s-a marcat împlinirea a 70 de ani de la intrarea în Miercurea Ciuc a trupelor conduse de Horthy Miklos, după semnarea Diktatului de la Viena, în anul 1940.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/miscarile-extremiste-maghiare-nestingherite-in-romania-50710.html