vineri, 30 septembrie 2011
Rocadă la Armată. Diaconescu în locul lui Oprea, care vrea Internele
Scris de : Cristian Vultureanu
Zvonurile privind posibila remaniere a cabinetului Boc a încălzit spiritele în interiorul UNPR. Gabriel Oprea, ministrul Apărării, are planuri mari, de vreme ce, imediat după vizita efectuată în SUA l-a trimis pe colegul de partid, Cristian Diaconescu, peste Ocean, pentru întâlniri la nivel înalt cu persoane aflate în poziţii cheie în cadrul administraţiei Obama.
Posibila revenire a lui Gabriel Oprea la cârma ministerului Administraţiei şi Internelor a prins şi mai mult contur după ce actualul ministru al Apărării l-a însoţi pe Traian Băsescu în recenta vizita de lucru din SUA. Oprea i-a transmis cu această ocazie lui Băsescu un mesaj prin care i-a dat de înţeles că este dispus să preia portofoliul de la Interne pentru a putea duce la bun sfârşit reforma din MAI şi a pregăti cum trebuie alegerile de anul viitor.
În schimb, Gabiel Oprea doreşte ca postul de ministru al Apărării să-i fie încredinţat lui Cristian Diaconescu, politician care are suficiente cunoştinţe în domeniul apărării pentru a putea prelua acest portofoliu. Aşa se explică şi agenda încărcată pe care Diaconescu a avut-o pe timpul vizitei în SUA, posibil motiv ca oficialii americani să ia contact cu viitorul ministru al Apărării din România.
Fostul ministru de Externe s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali din administratia lui Barack Obama. Diaconescu a avut o serie de discutii şi consultări la Departamentul de Stat, împreună cu subsecretarul de Stat pentru Controlul Armamentului şi Securitate Internaţională, Ellen Tauscher. La Pentagon a fost prevăzută o discuţie cu adjunctul subsecretarul de Stat pentru politici europene si NATO, amb. James Townsend. Preşedintele de onoare al UNPR a mai avut programate întâlniri cu înalţi oficiali din Consiliul Naţional de Securitate.
În ultimul timp, UNPR a demarat un plan de racolari pe plan local pentru a atrage lideri locali din alte partide care să candideze din partea UNPR la alegerile locale din 2012.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/zvonul-zilei/rocada-la-armata-diaconescu-in-locul-lui-oprea-care-vrea-internele-53238.html