Potrivit opţiunilor pe care şi le comunică în mod deschis - şi de mai multă vreme - proprietarii unui bloc din Drumul Taberei cu 66 de apartamente, Gigi Becali ar fi votat doar de patru persoane din imobil, în vreme ce Dan Diaconescu ar fi în graţiile a 29 dintre proprietari, restul optând între PDL, PRM şi alte partide. În blocul respectiv, exprimarea acestor opţiuni a devenit o tradiţie, proprietarii făcând acest lucru şi cu alte prilejuri din trecut - alegerile prezidenţiale, scrutinul din iunie a.c., referendumul pentru demiterea lui Băsescu etc. În ce-i priveşte pe cei 4 care-l vor pe Becali, este vorba de proprietarii a două apartamente locuite de câte 2 persoane - soţ şi soţie.
Cum s-ar explica aceste procente? În primul rând prin prestaţia execrabilă a primarului PNL, Rareş Mănescu, pe care cei din blocul respectiv l-au votat în majoritate zdrobitoare - peste 70%. Singura ispravă a acestuia în cele peste 4 luni de când a devenit primar este asfaltarea din faţa blocului unde-şi are sediul PNL Sector 6, în zona Pieţei Valea Ialomiţei, în timp ce sectorul 6 - şi în special în zona Drumul Taberei - arată din ce în ce mai jalnic. Pe urmă, printre cei care se strâng zilnic în Parcul Drumul Taberei - aşa-numitul nucleu dur al pensionarilor din sector - se vorbeşte cu vădită indignare că primarul liberal a abandonat angajamentul anvelopării blocurilor. Apoi, tot el l-ar fi pus director al ADP Sector 6 pe... şoferul unui senator traseist, trecut de la PDL la PSD. Este vorba despre Gabriel Mutu. Noi aşteptăm reacţia PNL şi USL. De asemenea, ei vorbesc tare şi despre faptul că mult criticatul fost primar Cristian Poteraş ar fi acum consilierul lui... Rareş Mănescu. De toate acestea vom vorbi cu un prilej apropiat.
Cine sunt cei din nucleul dur de care vorbeam: sunt, între altele, circa 300 - 400 de persoane care, de 1 Decembrie 2010, voiau să meargă la Arcul de Triumf, cu prilejul paradei de Ziua Naţională, spre a demonstra împotriva lui Traian Băsescu şi a aberantelor măsuri de austeritate impuse atunci de el. N-au mai ajuns pentru că a nins în cursul nopţii, apoi a fost ger, ceea ce a făcut ca firul tramvaiului 41, care urma să-i ducă la Arcul de Triumf, „să îngheţe”, şi aşa să rămână toată ziua, linia respectivă fiind suspendată, în vreme ce, în tot restul Bucureştiului, tramvaiele au circulat normal. Se zice că nepoţelul unei mahăriţe pedeliste, cocoţat de ea în fruntea RATB, şi-ar fi făcut datoria.
Cât priveşte opţiunile proprietarilor din blocul despre care vorbeam, semnalăm că peste 60% dintre ei sunt pensionari, iar aşa-zisa popularitate a lui Becali ca finanţator al echipei Steaua, pe care mizează PNL şi USL, nu-i încălzeşte sau impresionează absolut de loc. Faptul respectiv este valabil poate printre adolescenţi şi tineri, dar aceştia nu prea vin la vot. Apoi, de multă vreme, Becali e destul de contestat de fani, iar eventualele bune rezultate ale Stelei nu şterg imediat cu buretele aşa ceva. De acest lucru, PNL se va convinge la 9 decembrie, dar să nu fie prea târziu! În fine, un reputat sociolog din zonă spunea că, potrivit unui sondaj intern, dacă ar fi candidat în colegiul Elenei Udrea, vizat acum de Becali, Crin Antonescu ar fi obţinut până în 20 % din voturi!
Steluţa Gheorghe
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/doar-4-optiuni-pentru-becali-intr-un-bloc-cu-66-de-apartamente-197239/