România, în anul dezastrului european
Harnicul iarmaroc de la București înghesuie în aceste zile o lume
pestriță, adunată de pretutindeni. Ziua recoltei, ratată din motive de
secetă și austerități, a îmbelșugat cu personaje gen Merkel și Barroso,
ambele antipatizate de majoritatea băștinașă, simezele cu caricaturi de
pe Dâmbovița. Ambii îmi păreau stimabili înainte de a mesteca vârtos, cu
făcălețul picioarelor, mămăliga noastră autohtonă, făcând un partizanat
grețos pentru suspendat. Mulți presupun că barosanii europeni au fost
dezinformați, că sunt victimele minciunilor șuierate deasupra cercelului
– cazul nemțoaicei – de Băsescu și, de același, în pâlnia terminată cu
timpan a nesuferitului Barroso. Nu, niciunul n-a fost și nu este străin
de mânăriile de la București ale lui Traian Băsescu. Niciunul nu-i
străin de ce se petrece de fapt. Niciunul nu-i străin de faptul că
Băsescu este pacostea poporului român. Toate cancelariile vestice și
estice și intergalactice știu ce se petrece în România sub Băsescu. Știu
că suntem încălecați de interese multiple, unele chiar ale lor, ale
împricinaților, iar farsorul din Deal e cel care-i slujește și servește.
Din acest motiv porcismul lor (da, porcism am scris!) este integral iar
măgăria comisă față de 8.500.000 de votanți (aproape 90 la sută dintre
aceștia l-au trimis acasă pe suspendat) rămâne impardonabilă. De la cina
de pe Calea Victoriei, asezonată cu fluierături și huiduieli, au lipsit
în seara de marți chiar cei doi numiți mai devreme. Ei vin azi și nu
exclud coliziunea, oricât de vigilenți ar fi paznicii noștri și ai lor,
cu înjurăturile de mamă pe care cineva se va îndura să li le traducă.
Figura de babă vicleană a doamnei Merkel nu va suferi, sunt convins,
deteriorări care să indice regrete și suferințe sufletești. Am văzut-o
în Grecia, unde dușmănia populară a fost mult mai expresivă decât o
putem imagina la noi, și nu părea șifonată. Politica extirpă obrazul.
„Epoca
de superficialitate și romantism a României va fi încetat, în anul
dezastrului european”, scria Tudor Arghezi în 1915. La ce dezastru să se
fi referit marele meșter de cuvinte? Războiul care începea? Criza
economică? Obrăznicia militară a unor țări care zornăiau amenințări și
se băgau unde nu le fierbe oala? Suntem, azi, nu doar pentru că văd în
preajmă atâtea personaje caricaturale reprezentând continentul, în
proximitatea unui dezastru european iar noi ne-am trezit? Muncim la
rându-ne la acest prăpăd sau suntem pe cale de a ne vindeca „de
superficialitate și romantism”? Mai e în stare țara mea să se scuture de
superficialitate când n-a fost în stare cu milioane de voturi, chiar
mai multe decât cele cerute de cvorumul ilegal, să se scuture de
arendaș? Sunt de vină vizitatorii noștri de azi care-și țin obraznicul
congres în casa poporului pe care l-au umilit? Da și nu. Mai vinovați
decât ei suntem noi. Iubindu-l pe Arghezi, nu-i dau dreptate în privința
vindecării noastre. Neputințele ne urmăresc iar superficialitatea pare
fără vindecare.
Sursa:
http://jurnalul.ro/editorial/romania-in-anul-dezastrului-european-626372.html
