Duminică, în Parcul Izvor, Armata te invită la instrucţie
Scris de : D.S.S.Ziua Armatei României va fi sărbătorită duminică în Parcul Izvor din Capitală prin exerciţii demonstrative de paraşutări, coborâri în rapel din elicopterele care vor survola zona, spectacole ale Muzicii Reprezentative a Armatei şi Ansamblului ‘Doina’ al Armatei, dar şi exerciţii de drill-team ale militarilor Regimentului 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’. Activităţile vor avea loc între orele 10,00 şi 17,00.
‘De asemenea, în program sunt prevăzute jocuri marinăreşti, exerciţii pentru copii cu tiroliana şi escaladă la panoul fix, perimetru echitaţie pentru copii, demonstraţii ale specialiştilor în neutralizarea dispozitivelor explozibile, aeromodelism, reconstituirea unor scene de luptă şi instrucţie’, informează un comunicat al MApN.
Vizitatorii vor avea ocazia să se întâlnească cu specialişti militari din diverse domenii, militari care au participat la misiuni în teatrele de operaţii, sportivi olimpici, veterani de război.
Vor fi amenajate diferite standuri, care vor cuprinde şi elemente de tehnică militară folosită în teatrele de operaţii de mai multe categorii de forţă ale armatei: academiile şi şcolile militare, Departamentul pentru Armamente, Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii, Muzeul Militar Naţional, Clubul Sportiv al Armatei ‘Steaua’ Bucureşti şi Asociaţia Aeronautică Română.
Ziua Armatei României este marcată pe data de 25 octombrie. În acest an, se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Apărării Naţionale şi 10 ani de participare neîntreruptă a Armatei României la operaţiile din Afganistan.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/duminica-in-parcul-izvor-armata-te-invita-la-instructie-127451.html